Capitolul 9- Hayden

11.7K 720 11
                                    

"I've been here before
But always hit the floor
I've spent a lifetime running
And I always get away
But with you I'm feeling something
That makes me want to stay

I'm prepared for this

I never shoot to miss
But I feel like a storm is coming
If I'm gonna make it through the day
Then there's no more use in running
This is something I gotta face

If I risk it all
Could you break my fall?"

-Sam Smith-- Writing's on the wall


Alerg. Alerg și tot alerg în speranța că voi găsi întradevăr ceva sau pe cineva. Cine știe? Întotdeauna mi-am urât prezentul iar faptul că alerg, este un pas spre mai bine către viitor.

Muzica îmi bubuie în urechi, iar respirația îmi e greuaie. Afară este cald, poate prea cald pentru început de septembrie. Trec cu repeziciune printre copii care se joacă la această oră în parc, deși este dimineață ei mereu sunt aici. Le privesc fericirea și inocența din ochi, ei nu știu încă cum este viața.

Uneori îmi doresc să mă întorc în timp. Copilăria mea a fost excelentă, cu părinți care mă iubesc și tot tacâmul, dar după ce avionul acela s-a prăbușit odată cu ei, cu părinții mei, eu nu am mai fost la fel.

Mă opresc din gândit atunci când mă ciocnesc brusc de un corp mic și fragil. După impactul dintre corpurile noastre, persoana fragilă a căzut pe jos, iar eu oprindu-mă din alergat și scoțându-mi căștile din urechi.

-Ah, tu chiar nu te uiți pe unde mergi? aud glasul îndignat al îngerului meu.

Nu-mi vine să cred că am putut da tocmai de ea, aici. Mă conformez rapid și din poziția de drepți m-am aplecat ușor întinzând mâna către șatena mea. Fața ei mirată mă amuză atunci când își dă seama cine este persoana de care s-a ciocnit.

Îmi acceptă mâna și o ajut să se ridice, apoi în timp ce se scutură îmi spune:

-Nu pot să cred că iar mă ciocnesc de tine.

Vocea ei este destul de amuzată și totuși serioasă. Se termină de scuturat, apoi își ridică privirea asupra mea fixându-și ochii căprui-deschis în ochii mei.

-Ei bine și eu mă bucur să te revăd, iubito. zic amuzat fața ei luminându-se la auzul apelativului meu.

-Știi, totuși ai putea să înveți să privești pe unde mergi. spune nebăgând în seamă replica mea.

-Dacă aș fi învățat, nu aș mai fi dat peste tine, Eva. zic cu glas seducător.

-Și totuși, asta este a doua oară. spune în timp ce-și pune mâinile în sân.

-Aș face-o de mai multe ori doar ca să te revăd, iubito. Poți fi sigură de asta. Ce zici de o cafea? Știu o cafenea care nu este departe de-aici. îi propun eu șatenei, iar ei îi apare un mic zâmbet pe față.

-Bine atunci. acceptă privindu-mă fix în ochi apoi mie îmi apare un rânjet oarecum victorios.

După câteva minute de mers în tăcere, ajungem la cafeneua de care pomenisem. Îi deschid galant ușa, ea mulțumindu-mi cu un mic zâmbet ceea ce mi-a făcut inima să crească. Gesturile ei sunt ca de felină, ușoare și totuși fatale pentru sănătatea mea mintală. Abea acum observ pantalonii ei trei-sferturi extrem de mulați, completați cu bluza din același costum.

Atracție PericuloasăWhere stories live. Discover now