Atracție Periculoasă

Capitolul 16- Eva

-Ai înnebunit de tot! spun pe un ton calm către prietena mea brunetă ce se află la câțiva pași de mine îmbrăcată într-o rochie neagră și mulată de piele.

-Oh, haide Eva..te rog! Nu am mai ieșit în club ca fetele de nu mai știu când. se milogește Bell la mine, iar eu îmi dau ochii peste cap.

-Asta pentru că mie nu-mi place să merg în club, iar tu știi asta. zic apoi mă bosumflu. Și oricum, dacă Dean nu era plecat din oraș cu treabă tu nici măcar nu mă sunai. spun acum punându-mi mâinile în sân.

-Nu-i adevărat! sare cu gura bruneta, apărându-se. Și tu ai fost atât de ocupată cu Hayden ăla al tău încât nici nu ai mai dat vreun semn de viață. Apropo, când ne faci cunoștință? întreabă Bell iar eu pleoscăi indiferentă din gură.

-Bell, tot nu vin. spun serioasă.

-Răspunde la întrebare Eva, știi că cu mine nu-ți merge, eu nu sunt Ethan.

-Hei, sunt chiar aici! sare cu gura fratele meu indignat de pe canapeaua din sufragerie.

Bell îl privește urât făcându-l să se întoarcă la laptop-ul lui alături de prietena lui Sara.

-Deci? se adresează iar către mine bruneta ușor nervoasă.

Off.. Bell nu o să se lase bătută până nu-i răspund, dar eu chiar nu știu ce ar trebui să-i spun. Ăă..adevărul?

-Nu știu, Bells, habar n-am când o să-l cunoști pe Hayden pentru că nici eu nu am mai vorbit cu el de două nenorocite de zile. zic și eu deja enervată.

Două zile, două nenorocite de zile nu a știut să dea un amărât de mesaj, sau un bip să știu măcar că e în viață. După săptămâna pe care am petrecut-o împreună, care apropo a fost cea mai minunată, fantastică și romantică săptămână din viața mea, pur și simplu a dispărut de pe fața pământului. Poate sun ca o adolescentă nebună și disperată, dar chiar nu-mi pasă, nu mi-a trimis nici măcar un "bună" și la dracu dacă voi face eu prima pasul ăsta.

-Probleme în paradis, hă? întreabă prietena mea pe un ton morocănos fals, apoi continuă. Ei bine asta e șansa ta să uiți de toate pentru că în seara asta o să dansăm până ne țin picioarele. o spune de data asta cu entuziasm real luându-mă de braț mergând spre camera mea.

O las pe nebuna brunetă să-și continue căutarea rochiei "perfecte" pentru mine în seara asta, în timp ce eu stau cuminte pe pat. Se întoarce la un moment dat spre mine și-mi aruncă o rochie în brațe.

-Asta e perfectă!

-Prea scurtă. mormăi eu când ridic materialul din poala mea ca să-l văd mai bine.

-Eu ți-am luat-o de ziua ta special pentru asta așa că mișcă-ți fundul ăla sexy și bombat către baie și îmbracă-te, asta dacă nu vrei să o fac chiar eu. vorbele și tonul serios de Bell mă face să chicotesc, dar nu foarte tare pentru că îi observ privirea de felină gata să mă atace.

Pornesc spre baie pufnind oarecum învinsă, închizând ușa după mine. De ce trebuie ea să câștige mereu la capitolul ăsta? Lasă tu oftica și îmbracă-te asta dacă nu vrei ca felina brunetă să se țină de cuvânt. Bine punctat.

Îmi iau rochia pe mine, apoi îmi dezleg cocul dezordonat care arăta mai mult a cuib de păsări și încep să mă pieptăn. Mă machiez rapid cu negru și puțin alb, mă dau cu rimel și tuș, apoi ies din baie mulțumită de cum arăt. Bell îmi înmânează niște pantofi înalți cu toc gros și negrii lac, apoi îmi iau geaca de piele împreună cu banii și telefonul după care dau să ieșim din dormitorul meu, dar o discuție interesantă la telefon a fratelui meu mă oprește din a deschide și mai mult ușa.