Atracție Periculoasă

Capitolul 26- Hayden

-Ethan, m-ai auzit?! îl întreb pe puștiul aerian, pe un ton ridicat.

-Am înțeles, Hayden..doar calmează-te. Nu fac nimic necugetat, dar dacă aud că i-a făcut rău Evei, îl împușc.

Oh..copilul ăsta. Este atât de încăpățânat și iresponsabil, dar trebuie să recunosc, și eu aș reacționa astfel dacă Christopher ar fi atins-o fie și cu un deget.

Îi arunc doar o privire urâtă băiatului, apoi pășesc pe ușile mari ale acestei vile uriașe pe care nu am mai vizitat-o de ceva ani, Ethan fiind pe urmele mele.

-Hayden? îmi aud numele spus de o voce groasă pe care credeam că nu o voi mai auzi niciodată, dar soarta a decis altfel.

-Christopher. spun eu în semn de salut și afișez un zâmbet fals care știu că îi este de ajuns bărbatului mai în vârstă.

-Ce te readuce în umila mea locuință? întreabă acesta în timp ce coboară scările din aripa de vest, încet și parșiv.

Mă blochez pentru o secundă din cauza înfățișării lui care pare neschimbată, apoi îi privesc expresia încruntată a lui Ethan, după care mă reîntorc la Christopher care se poziționează la câțiva metrii de noi, îmbrăcat formal ca de obicei.

-Avem de discutat, Christopher. spun serios, iar acesta se încruntă ușor.

-Stai așa. Apari aici după atâta timp în care nu ne-am mai văzut, nu am mai auzit unul de altul, crezând că relația noastră profesională este aceeași? întreabă el retoric, iar mie îmi vine în acest moment să îmi dau ochii peste cap, dar mă abțin.

-Nu, nu am crezut asta, Christopher. Am venit doar în speranța de a discuta. Lucruri serioase. zic ultima parte după o pauză scurtă în care am încercat să-mi calmez mușchii încordați.

-Prea bine. spune scurt privindu-mă serios știind că vorbesc serios.

Nu-mi place să recunosc, dar Christopher este singurul om care mă cunoaște cel mai bine. Practic el m-a crescut, îmi cunoaște toate trucurile, toate privirile și toate tonurile vocii astfel știind când sunt serios și când nu. Știe că vreau ceva și este nerăbdător să afle ce.

-Haideți în biroul meu. continuă bărbatul, după care pornim pe urmele lui.

După ce ne facem comozi în fotoliile din fața biroului lui Christopher, acesta ne privește suspect, în special pe Ethan pe care îl analizează din cap până-n picioare, puștiul făcând la fel.

Trebuie să recunosc. Ultimele săptămâni au fost..tulburătoare. Pentru amândoi. Eu eram convins că nu o să găsesc niciodată urma Evei, eram precum o epavă, beat zi de zi timp ce trei săptămâni, dar apoi mi-am amintit ce tocmai pierdeam dându-mă bătut. Pe Eva. Singura ființă care m-a înțeles de la bun început. Singura ființă care a avut încredere în mine fără să ceară explicații. Ea a rămas cu mine și după ce îi povestisem toată viața mea mizerabilă plină de nonsensuri, iar eu? Eu sunt un nenorocit cu diplomă pentru că m-am gândit și o secundă să renunț din a o mai căuta.

Bell a venit la mine acum o săptămână spunându-mi cât de nenorocit sunt. Eva avea dreptate, nimeni nu se poate pune cu "furtuna Bellinda" oricât și-ar dori. Venise cu vești noi, așa cum venea în fiecare săptămână, până a răbufnit și mi-a spus toate acele lucruri. Trebuie să recunosc că mi-a ridicat moralul, dar mi-a și călcat în picioare mândria de bărbat. Dean dăduse în sfârșit de frații Hale, atunci a fost momentul în care m-am ridicat de pe parchetul apartamentului Evei și am aruncat sticla de vodcă. I-am torturat pe cei doi nenorociți două zile întregi fără încetare până ce au cedat și mi-au spus unde se află Christopher. Trebuie să recunosc, din toate locurile pe care le deține Christopher, nu m-am gândit că s-a întors aici în Cuba.