Capitolul 23- Eva

7.4K 505 21
                                    

Salutare dragilor, o sa fie o mică schimbare în acest capitol. După cum cred că ați observat va fi încă un capitol din perspectiva Evei. Sper să vă placă! Nu vă mai rețin mult.

Spor la citit!

P.S. play la melodia de la media, este genială :)

*****

Corpul mi-e paralizat din toate punctele de vedere, doar ochii analizează fugitiv încăperea uriașă. Bărbatul din fața mea încă mă privește atent arzându-mi întreaga ființă. Ochii lui, îmi este frică să îi analizez, sunt atât de intimidanți, întreaga lui persoană mă intimidează și nu a scos decât cinci cuvinte pe gură. Glasul lui este singurul pe care îl mai aud în capul meu, repetând și repetând acele cuvinte, "Bun venit acasă, draga mea." Cine este de fapt acest individ?

În acest moment tot ce pot face este să-i analizez corpul, înalt, bine făcut, câteva fire albe se zăresc pe lângă urechea sa printre restul firelor sale dese de păr ce au culoarea abanosului. La fel, și el mă analizează. Îndrăznesc să-mi ridic privirea iar asupra feței sale, de data aceasta poposind mai mult cu privirea, de data aceasta simțind cum întreaga frică ce era imprimată în corpul meu dispare pe secundă ce trece în care îi privesc ochii de whisky. Sunt exact ca ai mei, poate chiar o nuanță și mai deschisă de maro. Zâmbetul pe care mi-l oferă mă face să-mi amintesc de Hayden, același truc șarmant și totuși funcțional.

Bărbatul îndrăznește mă tragă de mână rupând contactul vizual dintre noi, ghidându-mă ușor spre masa înconjurată de persoanele care încă se află în picioare de la apariția mea în încăpere. Revederea feței cunoscute dintre aceste persoane care mă privesc insistent, mă face să devin nervoasă, furioasă. Sângele începe să îmi clocotească când observ privirea dușmănoasă a acelei persoane cunoscute. Nu s-a schimbat deloc, bine, poate acum arată mult mai elegantă, dar rânjetul de jigodie și culoarea naturală a părului a rămas aceeași, un blond spălăcit, precum este ea.

Liniștea domnește peste toți. Persoanele ce mă privesc nu sunt multe, dar nici puține, două femei blonde, trei bărbați bruneți, plus individul ce încă mă ține, acum strâns, de mână care se pare a fi cel mai matur de la această masă împreună cu femeia blondă ce este îmbrăcată într-o rochie lungă de un albastru regal, situată în capul celălalt al mesei, stând precum restul celorlalți, în picioare privindu-mă îndurerată, dar în același timp fericită. O privesc ceva mai atentă, observând ochii sticloși ce doresc să lase lacrimile la iveală, și se întâmplă. Femeia lasă lacrimile să-i dezmierde obrajii în timp ce se repede făcând decât trei pași mari, asupra mea. Strânsoarea la care sunt supusă se presupune a fi o îmbrățișare, dar ce se presupune că ar trebui să fac eu în această situație?

După câteva secunde petrecută în strânsoarea femeii, aceasta îmi dă drumul observând că nu dau semne să îi întorc gestul. Nu o cunosc, nu știu cine este ea, în schimb știu cine este târâtura de partea cealaltă a mesei care mă privește cu o fericire falsă, cu un zâmbet șiret pe care eu îl cunosc prea bine. Îi privesc și pe cei trei bărbați destul de tineri cum mă privesc în același mod cum o face femeia blondă ce tocmai m-a îmbrățișat, doar că lor nu le vine să plângă. Nu mai suport toate aceste priviri care mie nu-mi răspund la întrebări și îndrăznesc să fac un pas mai în spate de locul în care mă aflam putând astfel să-l privesc și pe bărbatul a cărui mâini mi-ai dat drumul mâinii mele.

-Ce sunt toate astea? întrebarea mea i-a scos parcă din transă pe ceilalți.

Glasul meu a sunat destul de grav și de hotărât, exact așa cum trebuia, numai că se vedea din privirea mea că mi-e frică, dar și că în același timp sunt nervoasă.

Atracție PericuloasăWhere stories live. Discover now