Atracție Periculoasă

Capitolul 20- Eva

-Hayden, unde mă duci? întreb eu cu amuzament în voce.

Vederea îmi este blocată de o eșarfă neagră pusă de Hayden, iar acum celelalte simțuri ale mele sunt în alertă. Încerc să fiu cât mai atentă pe unde merg, chiar dacă mâinile lui Hayden îmi înconjoară mijlocul.

Eu și cu Hayden pot spune că suntem..mai apropiați acum. Niciunul dintre noi nu mai are gesturi de reținere în glas atunci când vorbim unul cu celălalt, suntem sinceri. Eu am învățat să am încredere și în alți oameni înafară de mine, Bell, Dean și Ethen și mă simt bine. Atunci când vorbesc cu Hayden parcă toate problemele mele se duc. Nu știu dacă sentimentul pe care îl am pentru Hayden este iubire, dar știu sigur că este un sentiment important, el este important pentru mine.

Încă îl mai aștept. Încă mai aștept ca și el să se destăinuie cu totul în fața mea. Poate că nu are încredere sau poate că nu are curaj să-mi spună tot adevărul, dar eu sunt dispusă să mai aștept. Știu cât de greu este să te destăinui cuiva, poate că mie mi-a fost mai ușor decât îi este lui, dar așa cum am mai spus, sunt dispusă să-l aștept.

Acum ne aflăm într-un loc încă necunoscut mie. Hayden m-a întrebat dacă am încredere în el, iar eu i-am spus "da". Chiar așa și este, altfel nu mai eram aici într-un loc pe care nici măcar nu-l pot vedea, alături de el care tocmai ce mi-a dat drumul din strânsoarea provocată de mâinile lui asupra mijlocului meu. Chiar sunt curioasă, iar faptul că în jurul nostru este liniște și miroase a iarbă verde, îmi dau seama că ne aflăm pe o pajiște.

-Hayden? întreb eu iar, atunci când îmi dau seama că în jurul meu nu se mai află nimeni. Hayden, dacă m-ai lăsat singură, jur că o să plătești asta după ce îmi dau eșarfa asta neno... continui eu, dar nu reușesc să îmi termin fraza deoarece eșarfa neagră îmi este înșfăcată de pe cap.

Clipesc puțin dezorientată din cauza luminii puternice a soarelui care se pregătește să apună. Mai clipesc de câteva ori pentru a mă obișnui cu lumina, apoi încep să mă minunez de peisajul parcă rupt din povești care se află chiar în fața mea. Bolta cerească parcă este pictată de cea mai fină și dibace mână a unui artist de primă clasă. Culorile calde sunt amestecate ca pe o paletă de pictură și transpuse pe cer în jurul mingiei de foc ce ușor, ușor începe să se ascundă în spatele dealurilor acoperite de un strat de iarbă verde închis.

În acest peisaj nici măcar nu de cunoaște că este mijlocul toamnei. O adiere ușoară de vânt mi se izbește de față putând simții mici fiori de șira spinării care mă trezesc din visat cai verzi pe pereți, acum îndreptându-mi atenția asupra chipului lui Hayden care deja avea expus cel mai șiret zâmbet al lui. Satisfacția și bucuria pe care o văd în ochii lui mă face să cred că el se îndoia de părerea mea supra acestui peisaj mirific.

Încep să-mi mușc buza infrioară în joacă încercând și oarecum în aceeași măsură să-mi abțin rânjetul ce amenință să-mi apară pe chip. Dintr-odată distanța nu foarte mare dintre mine și Hayden, de aproximativ 10 centimetrii, este inexistentă. Brațele puternice ale bărbatului mă trag ușor agresiv către corpul lui, lipindu-mă bine de trunchiul lui bine sculptat eu reacționând imediat. Mâinile mele se afundă în podoaba lui capilară în timp ce buzele noastre fac un dans lent și pasional putând simții fiecare atingere a lui la cote maxime, putând simții cum sângele mi se pompează mai repede în vene și cum inima bate din ce în ce mai rapid în același ritm cu a lui.

-Ți-am spus de atâtea ori să nu mai faci asta. mormăie Hayden în părul meu după ce buzele noastre se despart.

Trupurile noastre sunt lipite perfect unele de celelalte într-o îmbrățișare la fel de perfectă. Cuvintele rostite de el mă face să-mi desprind capul de pe pieptul lui ne mai putând să-i ascult bătăile inimii cum încearcă să revină la ritmul normal.