Seducție (Finalizată)

Capitol 26-Eva

26- Eva

Îmi simt inima în gât atunci când mă urc în maşina care trebuie să mă ducă la aeroport. Plâng ca o proastă chiar dacă asta-l face pe şoferul autoturismului să mă privească ciudat.

Mă întreabă dacă sunt bine sau dacă am nevoie de ceva şi eu îi răspund sec să mă lase în pace. De fel nu sunt nepoliticoasă, dar acum chiar simt nevoia să fiu lăsată în pace. Involuntar formez numărul de telefon al Dianei dar din nou îmi intră mesageria. Plină de frustrare formez numărul lui Ralf. Acesta îmi răspunde imediat.

-Diana? întreabă el repede.

-Diana? Ce? Sunt Eva!

-Eva... spune el parcă dezamăgit. Eşti la Diana? întreabă cu o voce stinsă.

-Nu, sunt în drum spre aeroport. Acum vin spre România. Unde e Diana? De două zile încerc să dau de ea şi nu reuşesc. Are telefonul închis. Şi pe tine te-am sunat disperată... spun trăgându-mi nasul de la atâta plâns.

-Nu ştii nimic... înseamnă, că nu ştii! răspunde Ralf cu o voce pierdută.

-Ce să ştiu? întreb devenind deja isterică pentru că presimt că s-a întâmplat ceva rău.

-Diana e în comă la spital, e posibil să... moară...

Cuvintele lui Ralf mă izbesc în moalele capului, în inimă, în stomac... peste tot, pentru că îmi simt corpul pilaf. Ce mă simţeam eu rău după cearta cu Lucas... acum sunt terminată. Nu ştiu cum reuşesc să îngaim câteva cuvinte, însă o fac. Trebuie să aflu mai multe, astfel tot drumul până la Bucureşti o să turbez.

-Cum adică e în comă? Cum... Cum? Ce s-a întâmplat? mă bâlbâi cu speranţa că spusele lui Ralf să nu fie adevărate şi totul să fie o glumă proastă de-a celor doi.

-Am fost ridicaţi de poliţie înainte să plecăm la munte pentru câteva zile. Ştii, tocmai ne împăcasem, spune Ralf cu o voce plângăcioasă. Eva, daca moare? Ce o sa ma fac fara ea?

Nu mă surprinde că nu se ascunde de mine şi plânge. Nici eu nu mă mai pot abţine pentru că realizez că nu e nicio glumă.

-Nu o sa moara, termina cu prostiile, spun incet.

Plâng. Lacrimile îmi alunecă la vale şi suspinele pun stăpânire pe mine.

Nu se poate că Diana să moară. Nu are voie să moară. Trebuie să se poată face ceva. Orice.

-Sunt atat de speriat, mormaie Ralf.

-Si mie mi-e frica, dar trebuie sa fim optimisti. Ziceai ceva de politie? întreb printre suspine.

-Da, o poveste lungă. Ei i s-a făcut rău în maşină. Cred că de la stres, de la presiune... s-a speriat îmi imaginez. A început să-i curgă sânge...

-Din nas... zic eu repede. Uneori îi mai curge sânge din nas, când e foarte obosită şi fumează mult.

-Nu, nu din nas, din ureche, afirma Ralf trăgându-şi nasul.

-A, spun şi încep din nou să plâng încercând să-mi şterg din minte imaginile cu Diana sângerând.

-Dobitocii au dus-o la spital prea târziu, au crezut că se preface.

Remarca lui mă umple de frustrare. În ce lume trăim?

Nuuu, parcă trăiesc un vis urât din care vreau să mă trezesc cât mai repede. Nu cred că se întâmplă aşa ceva. Nu vreau să cred.

-Cum ar fi putut să se prefacă cu asta? întreb aproape înjurând.

-Asta le-am spus şi eu, dar nu m-au luat în seamă. Când a ajuns la spital era deja în comă. Sau aproape... nu ştiu detalii pentru că eu am fost reţinut la secţie.