Seducție (Finalizată)

Capitol 29- Eva

29. Eva

După ce mi-am revenit din criza de plâns, am decis că trebuie să fac nişte schimbări imediate în viaţa mea. În primul rând Lucas... e timpul să merg mai departe şi să nu mă mai las afectată de lucrurile pe care le face. În al doilea rând, trebuie să-mi caut un nou loc de muncă şi să încerc să-mi văd de viaţa mea. Este cel mai bine.

Sunt în maşină în drum spre spital. Ultima noapte petrecută alături de Diana, înainte să fie transportată la Londra se anunţă a fi una lungă şi plină de emoţie. O să-mi lipsească teribil de mult. Nu e ca şi când nu am mai fi fost despărţite, totuşi am făcut facultatea separat până în urmă cu câteva săptămâni, însă acum totul este diferit. Situaţia este alta.

Mi-e greu să mă gândesc la Diana în starea în care se afla. Nu vreau să mă gândesc la ce e mai rău, aşa că îmi alung orice idee legata de asta. O să fie bine, îmi spun. Diana va supravieţui şi se va întoarce la mine.

Îmi vibrează telefonul şi îl scot din geantă lăsându-mi toate gândurile deoparte.

Am un mesaj de la Antonia pe care îl citesc cu zâmbetul pe buze. "Trebuia să-mi spui că ţi-ai dat demisia. N-am crezut că eşti chiar atât de afectată, aşa că sunt nevoită să intervin imediat. Sâmbătă ieşim în oraş şi... să nu aud lamentări. Nimic nu mă poate opri. Vin să te iau la 8.00. Să fii pregătită :P"

Antonia este o figură!

Mă gândesc la cât de uimită a fost când Lucas a anunţat-o că am demisionat, însă orice explicaţie i-a dat acesta, mă bucur că ea nu a insistat să afle şi varianta mea. Nici n-aş fi ştiut ce să-i spun. Doar nu sunt atât de fraiera încât să o pun în postura absurdă de a ajunge să-l privească pe şeful ei cu alţi ochi. Nu e treaba ei ci doar a mea şi aşa vreau să rămână. Pe ecran am o poză cu răsăritul de soare pe care l-am văzut la Milano şi cum dau cu ochii de ea, icnesc. Intru în galeria telefonului şi fără să clipesc şterg toate pozele din mini vacanţa mea. Am o fotografie şi cu Lucas, iar degetul îmi joacă câteva secunde deasupra butonului de ştergere, înainte de a prinde curaj şi a scăpa definitiv de ea. Arunc telefonul înapoi în geantă şi oftez adânc.

Am făcut bine.

Trebuie să mă îndepărtez de Lucas înainte să fie prea târziu. Mă răneşte de fiecare dată când sunt lângă el, nu este ceea ce-mi trebuie mie, aşa că trebuie să încetez să-l mai fac parte din viaţa mea.

Gata! Fără Lucas!

Ajung la spital şi drumul până la rezerva Dianei mi se pare de două ori mai lung decât de obicei. Mi-e teribil de frică de cum or să fie lucrurile de mâine. Tremur atunci când intru în salon şi dau cu ochii de Ralf şi Cornelia, vizibil epuizaţi.

-Hei, spun uşor.

Mă apropii de patul Dianei, o privesc câteva clipe cum doarme, apoi o pup scurt pe nas. Mă întorc către Cornelia şi o îmbrăţişez strâns şi în acelaşi timp întind o mână către Ralf care nu ezită să mi-o strângă imediat. Suntem toţi trei înlănţuiţi, legaţi invizibil de aceeaşi frică. Împărtăşim aceeaşi durere şi asta ne face să fim acolo unul pentru celălalt. Abia aştept să-i povestesc Dianei când se va face bine, cum s-a purtat Ralf şi cât de prezent a fost în tot timpul convalescenţei ei. Probabil că pe baza acestui lucru Diana îl va tachina pe viaţă pe Ralf, dar zău că merită. Diana trebuie să ştie cât de mult o iubeşte acest bărbat.

-Trebuie să mergeţi să faceţi un duş să mâncaţi ceva şi să vă odihniţi. Mâine vă aşteaptă un drum lung, spun îndepărtându-mă de ei şi aşezându-mă pe scaunul de lângă fereastră.