Seducție (Finalizată)

Capitol 33- Diana

33-Diana

Ziua a trecut mai greu decât mi-aş fi dorit. E tare dificilă aşteptarea asta. Vreau să ajung acasă cât mai curând. Medicii vor să-mi mai facă o tură de analize, dar am refuzat. Nu are niciun rost. Nimeni nu ar greşi de două ori. Analizele din ţară m-au făcut sa trăiesc un coşmar, acum că noul set s-a dovedit total diferit, nu vreau să risc. Prefer să rămân la stadiul acesta... a fost o greşeală, sunt sănătoasă. Punct!

-Hei prinţesă, eşti gata? întreabă mamă, când intră în salonul unde mi-am petrecut ultimele aproape două săptămâni.

-Mai am doar să mă schimb, dar trebuie să vină Laur cu hainele de la maşină, răspund eu ridicându-mă de pe pat şi ducându-mă la fereastră.

-Te simţi bine? întreabă ea, venind repede către mine.

-Sunt bine, îi zic mângâindu-i obrazul. Sunt uşurată. Ştii că deşi aţi tot încercat să ascundeţi de mine ceea ce se credea că am, nu prea v-a ieşit? Am ştiut din prima clipă, pentru că nu dormeam când au vorbit doctorii.

-Dar acum câteva zile când ţi-am spus, ai părut surprinsă, spuse mama uitându-se atent la mine.

Ridic din umeri şi mă întorc cu spatele la ea.

-Mi-a fost greu să vă aud recunoscând. Am crezut că e grav şi că voi muri...

Mama îşi duce mâna la gură şi icneşte uşor.

-De-aia plângeai de câte ori te trezeai şi ne vedeai...

-Si de aia. Nu e prea comod să ştii că vei muri. În plus, atunci eram supărată şi pentru că... te-am auzit când nu l-ai lăsat pe Laur să intre la mine, spun pe un ton uşor tăios întrerupând-o.

-Diana, spune mama întinzând mâna către mine.

O opresc înainte de a am atinge.

-Nu, te rog! Să nu mai faci niciodată alegeri în locul meu, mama. Oricât de greşite ţi se par, dacă intradevar mă iubeşti mă susţii... necondiţionat. Să nu-mi mai impui niciodată să fac lucruri pe care nu le doresc, ai înţeles? Te iubesc, eşti mama mea, dar asta este viaţa mea şi vreau să o trăiesc aşa cum eu aleg! Laur este omul pe care eu îl aleg. Sper să nu ai nicio problemă cu acest lucru.

Mă întorc către ea pentru că vreau să vadă că vorbesc serios. Mama mă priveşte cu ochii în lacrimi şi în privirea ei citesc panică. Nu se aştepta să aibă parte de asemenea cuvinte din partea mea, dar am vrut să ştie că nu o las să-mi dicteze viaţa în funcţie de ceea ce ea a pătimit în a ei. Îl iubesc pe Laur şi vreau să-l accepte şi fără să aibă nevoie de el. Sunt sigură că nu şi-a schimbat părerea şi crede că el nu este potrivit pentru mine. L-a acceptat doar pentru că... fără el, eu n-aş fi avut nicio şansă să ajung la un spital bun cu medici şi aparatură performantă. Ştiu că mama e genul de persoană care se face frate cu dracul până trece puntea, dar eu vreau să rămână frate cu el şi dincolo de ea. Eu vreau să-l accepte pe Laur indiferent ce. Încă nu ştie că avem de gând să ne căsătorim, aşa că vreau să lămuresc acest aspect cu ea, înainte să fie prea târziu.

-Iubita mea, trebuie să mă înţelegi, au fost atât de multe, dintr-o dată, se scuză ea cu o voce plângăcioasă.

-Pot să înţeleg asta, însă ce vreau să-ţi spun este că nu vreau să se mai repete. Cum ajungem în ţara eu şi Laur ne vom căsători, spun senin.

Mama se încruntă şi îşi duce mâna la tâmplă. Ştiam eu că nu e de încredere. Nu-l place. L-a tolerat doar, din nevoie.

-E vreo problemă? întreb.