Seducție (Finalizată)

Capitol 28- Eva si Lucas

28-Eva

După ce Ralf m-a condus acasă, urc în apartament fără niciun chef. Îmi simt tot trupul epuizat şi mi-e foarte somn. Am stat toată ziua la spital şi înafară de supa pe care mi-a adus-o Antonia la prânz, n-am prea mâncat. Am fumat însă ca un turc.

Faptul că nu mă întâmpina nimeni decât liniştea, îmi face inima să mi se strângă ca un ghem. După ce mă dezbrac şi mă fac comodă în hainele de casă, mă duc la bucătărie şi îmi fac un sendvis. Mănânc cu noduri, gândindu-mă la situaţia Dianei. Starea ei este stabilă, dar încă nu dă semne să-şi revină. Mama ei a decis să rămână în noaptea asta cu ea şi oricât a încercat să-l facă pe Ralf să meargă acasă, acesta a refuzat. Dacă nu era să trebuiască să mă aducă pe mine acasă, nicicum nu ar fi plecat de lângă căpătâiul ei. Zâmbesc pentru că în mintea mea, asta este încă o dovadă a faptului că Ralf o iubeşte sincer pe Diana. Fără să-mi propun, gândurile mele se îndreaptă către Lucas. Nu ştiu nimic despre el şi de la mesajele primite cu o seară în urmă, nu a mai dat niciun semn de viaţă. Nu că mi-aş dori să facă asta. Nu mai vreau să am vreo treaba cu el. Am destule bătăi de cap şi fără ca el să facă parte din viaţa mea. Pe-o parte e mai bine. Nu am fi avut niciun viitor. Renunt în a mă mai gândi la el încercând să-mi ocup timpul cu altceva. Fac puţin ordine în bucătărie apoi mă duc în camera mea şi dau drumul la televizor. Nu am chef să mă uit la nimic, dar numai faptul că încăperea devine luminată mă face să mă simt mai confortabil. Mă face să nu mă mai simt atât de singură.

~~~

Când mă trezesc îmi dau seama că am adormit cu televizorul deschis. Mă întind şi casc după care încep să-mi caut telefonul să văd cât este ceasul. Înjur în barbă când constat că am uitat să-l bag la încărcat, pentru că aparatul este mort. Îl conectez la priză apoi, cu mişcări leneşe cobor din pat şi mă duc să fac un duş. Sunt aproape îmbrăcată de plecare când soneria de la intrare mă întrerupe. Mă întreb cine poate fi, dar nu stau prea mult pe gânduri înainte de a deschide. Un tânăr, purtând pe braţe un buchet imens de trandafiri, îmi zâmbeşte frumos atunci când dau cu ochii de el.

-Buna dimineaţa, o livrare pentru domnişoara Eva Barbu, spune tânărul.

Ezit înainte să spun ceva, pentru că primul meu gând este că trebuie să fie vreo greşeală. Nu are cine să-mi trimită mie flori.

-Sunteti Eva Barbu? întreabă tânărul, văzând că nu spun nimic.

-Da, bălmăjesc eu. De la cine sunt?

-Nu ştiu, nu scrie, răspunde mişcându-se de pe un picior pe altul.

-Bine, daţi-mi-le, spun sec.

Tânărul scoate un oftat, de parcă s-ar fi relaxat brusc, ca şi când i-aş fi ridicat de pe umeri o grea povară.

Îmi întinde florile, iar eu le iau aproape mecanic. Mă pune să-i semnez pe un clipboard, de care este ataşată un fel de foaie de parcurs, apoi mă salută şi porneşte spre lift. Rămân cu florile în braţe neştiind ce să fac. După câteva clipe închid uşa şi mă duc la bucătărie să caut o vază. După ce desfac ambalajul văd că florile sunt însoţite de un bilet, aşa că fără să mai pierd timpul îl deschid.

-"Trebuie să vorbim. L." citesc cu voce tare şi simt cum mă ia cu ameţeala.

Dacă el crede că mă poate îmbuna cu un buchet de flori se înşală, îmi spun cuprinsă de nervi. Rup biletul şi îl arunc la coş. La fel fac şi cu buchetul de trandafiri, fără să-mi fie milă. Nu am nevoie de florile lui, nu am nevoie de atenţia lui, nu am nevoie de el.

Nu e întru totul adevărat pentru că trebuie să recunosc, chiar dacă nu-mi convine, că-mi este dor de el.

Mi-e dor de Lucas.