Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 6

Ziua trecuse atat de repede cu gandul fantomatic al orei 9 si al intalnirii mult visate cu Vic. Imi prindeam parul in coc asa cum faceam de atatea ori. Zambind in oglinda, inca imi puteam aminti de expresia mea rigida si incordata din prima seara cu el, la acel restaurant. Nimic nu era diferit decat un singur lucru...el nu mai era un necuoscut in ochii mei.

Mi-am pus tocurile si am parfumat putin din esenta mea preferata pe gat.

El ma astepta ca de obicei afara, rezemat de masina sa. Prezenta mea i-a intins un zambet larg pe chipul sau ce zi de zi ma facea sa ma opresc din tot doar ca sa il privesc pentru cateva momente.

M-am apropiat de el.

"Hey..." Am spus rosind in pamant.

Vic mi-a cuprins mana in a lui si a ridicat-o spre cerul instelat fortandu-ma sa fac o piruieta.

"Ahh, uimitoare ca de obicei." A spus el cald.

"Multumesc." Am soptit, inca sfioasa.

Urcata in masina alaturi de el nu puteam sa nu ma intreb ce avea de gand pentru seara asta. Lantul de ganduri mi-a fost intrerupt de bazaitul unui telefon. Era al lui Vic. El si-a scos mobilul din buzunar, a privit ecranul ce ii arata persoana care-l apela. S-a incruntat, a marait si a aruncat mobilul in spate, pe bancheta, rasufland frustrat.

"Probleme?" Intreb eu ingrijorata.

Vic m-a privit si a zambit dulce.

"Nici macar una" a spus fericit. 

 Daca as fi stiut doar...

****

 Masina se oprise in fata unei vile. Nu se poate. De ce m-ar aduce acasa la el? Vic s-a dat jos din masina si mi-a deschis usa, intinzandu-mi mana. Am privit-o si am zambit larg.

"Devine o traditie, huh?" intreb razand, acceptandu-i ajutorul.

"Pentru noi, se pare ca da." a raspuns.

"Unde m-ai adus?" Intreb eu privind vila etajata fiind inca nesigura in legatura cu locul in care ma aflam.

"Acasa la mine..." A spus pe un ton mai incet. "Sper ca nu...nu te superi."

Am zambit imbratisandu-l. "Nu m-as putea supara niciodata"

El a ras, eu am ras si am intrat in casa. Din nou, nu stiam ce avea de gand si imi facea curiozitatea sa se deschida ca un trandafir rosu in razele calde ale soarelui.

Intrati in casa, in holul sau, lumina era stinsa.

"H-hey, nu ai de gand sa aprinzi lumina?"

"Nup." A raspuns Vic  rapid. "Renunta la tocuri, vreau sa te simti bine cand esti cu mine."

Wow. Cuvintele lui reverberasera in mintea mea cu un ecou ce nu vroiam sa-l opresc. Nu ma saturam de ele si cat de dulci si placute erau. Imi dadeau un sentiment puternic de linistire si o senzatie calda. Un sentiment aproape de apartinere.

 Asa, am renuntat la tocuri si am asteptat noi "comenzi.

"Urmatoarea miscare..." A spus in timp ce am simtit cum mainile lui reci s-au asezat delicat peste ochii mei. "Paseste inainte, cu grija"

Eu am pasit greu si sovaitor razand. Mi se parea un drum atat de lung si totusi nici ca vroiam sa-l sfarsesc cu Vic aproape de mine...

"Opreste-te aici." A soptit el. "Nu deschide ochii pana nu iti spun eu, da?"

"Okay." Ii raspuns susotind.

"Promiti domnisoara Chameleón?"

"Daaa, Vic!" Raspund razand.

Linistindu-ma, am simtit cum palmele lui imi parasesc chipul, eliberandu-ma.

"Deschide" a spus el.

Nerabdatoare, nu am mai asteptat nici macar o secunda si mi-am lasat ochii sa priveasca si sa se lafaie in priveliste.

"Vic..." Am soptit uimita simtind ca nici macar un singur cuvant din lumea intreaga nu putea descrie toata acea frumusete a imagini pe care adoram sa o privesc. Cine ar fi crezut ca asta ma astepta?

El e Vic. Baiatul neinteles de lume, seful unei firme, cu un suflet de copil.

Eram in sufrageria infundata de intunericul ce prindea raze calde din centru, dintr-un mic cort facut din cearseafuri colorate, cu lumanari inauntru, arzand linistit.

"Nu prea e ceea ce te asteptai dar..." A spus ducandu-si mana la ceafa putin stanjenit 

"Este superb." Spun eu inaintand spre cortul improvizat de el.

"Vorbesti serios?!" A intrebat uimit. Nici nu stiam de ce era atat de uimit. Era intr-adevar superb.

"Te-am mintit eu vreodata fara sa-ti spun?" Am raspuns zambit.

Am prins o misca miscare ascunsa si trista din privirea sa pe care a mascat-o apoi cu un zambet, probabil fals. "Nu."

Am intrat ca niste copii in cortul plin cu perne moi si paturi colorate. Razand, el mi-a cuprins de incheietura tragand tare, fortandu-ma sa cad peste el. Amandoi radeam ca niste idioti dar nici nu conta. M-am oprit doar cu cateva secunde mai devreme ca Vic doar ca sa-l vad cu acel zambet larg pe chip si sa ii aud rasul relaxat ca o melodie pentru inima mea. Puteam sa opresc acest moment si sa-l pastrez doar in inima mea pentru todeauna?

Dupa ceva timp, am ajuns amandoi intinsi pe pamant unul langa altul facand umbre cu mana pe materialul cearseafului si cantand impreuna cu suflet, melodi cretinoide care probabil ne-ar fi enervat daca le auzeam la radio. Dar nu ne pasa, ne simteam atat de bine unul langa altul, fiind cine suntem noi cu adevarat, uitand de griji...insa nu si de masti. Eu renuntasem la a mea..

La un moment dat, ne ridicasem in fund pentru a sorbi o gura de sampanie dea lui, bineinteles, nu fara sa ciocnim paharele pentru ceva ce niciunul din noi nu stia sigur.

Linistindu-ne, ramanand silentiosi si intelegatori cu senzatia ce ne invaluia, am privit in pamant simtind ochii lui Vic calatorind pe mine.

El si-a indreptat mana spre capul meu si a prins acul ce imi tinea parul aranjat, tragand de el, lasandu-mi parul sacada incet si nearanjat peste umar. Am rosit puternic. El mi-a ridicat incet barbia. Acum il priveam drept in ochi zambind unul la celalat. Privirea mea era pe chipul sau si aluneca incet pe curbura buzelor sale. Atat de absorbita de chipul sau, nici nu am simtit cum el se apropiase. Zambetul i-a pierit incet, ochii i se inchisera iar buzele?... Buzele sale le intalnisera pe ale mele pentru prima oara. Erau atat de moi si placute,transmiteau o mie si una de cuvinte si emotii, exact ca si ale mele. Simteam ca si cand eram in rai, cu un inger langa mine care imi repara incet toate defectele si imi stergea incet orice urma de suferita de nesiguranta.

Toate micile miscari ale buzelor noastre infloreau fiecare coltisor al sufletului meu cu fiori fini de placere.

Incet, atingerea de catifea a buzelor sale a disparut, facand intrarea unui zambet timid in pamant.

"Multumesc..." A soptit el.

"Pentru ce?" Am intrebat cu speranta ca poate de aceasta data voi primi un raspuns concret si coerent.

"Pentru tot ce ai facut" a raspuns.

Nu imi venea sa cred cum totul capatase o alta imagine decat cea de acum o luna in care probabil il uram pe Vic sau...probabil chiar il placeam dar mintea mea nu cunostea asta. Oare o sa ajung vreodata sa regret momentul in care am acceptat acea seara in care totul a inceput?