Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 17

Stiam cum Kellin este seful gangului patimas si lipsit de scrupule, baiatul rau ce se nascuse cu nepasarea si sarmul curgandu-i si acum prin vene, rebelul cu o dorinta arzatoare de a nu fi condus de altcineva sau altceva, iar acum? Si un trisor ce juca murdar de felul sau, facand el regulile jocului pentru care, pentru mine, se pare ca s-a sfarsit sau cel putin se va sfarsi in cateva minute.

Mi-am ridicat chipul ce era indreptat spre pamant si am privit adanc in ochii lui Jaime, imi era atat de greu sa trec peste acel nor cenusiu, imens, de durere din privirea lui ca sa pot distinge o culoare, un pigment al irisului sau. Palmele ii erau intinse ferm sub arma neagra ca abanosul, incarcata cu care primise ordine scricte de la Kellin. Imi parea rau ca el trebuia sa o faca, simteam ceva din marea sa ezitare, ca ceva il tragea inapoi. Si nu, nu era clanul inaintea sangelui. Mi se face deja rau daca mai aud acea vorba odata. Jaime a oftat inclestandu-si maxilarul si a pasit incet si greu spre mine. Am privit inapoi in pamant clipind des apoi spre cer la stelele care luminau fin pe cer. Chiar avea sa faca asta. Firul slab legat de ultima farama de speranta se rupsese.

Sentimentele si senzatiile pe care le simtisem la atingerea pistolului de tampla mea nu mai erau atat de necunoscute acum.

"De ce vrei sa faci asta?" Il intreb intr-o voce soptita inca neavand tupeul sa-l privesc pe Jaime direct in ochi. Chiar daca nu ne intalnisem de atat de mult timp il simteam aproape, il simteam ca si cand ii pasa. Era special fata de tot clanul asta spalat pe creier. El inca nu-si pierduse propia vointa si luciditate.

"Te implor, nu face asta mai greu decat este deja" Vocea lui era sfarsita.

Amandoi ne-am oprit in liniste ascultand cum Kellin si Vic tipa unul la altul. Totul incepuse cu o seara...cum de s-a ajuns aici? Cum de s-a ajuns cu mine aici? Sub apasarea unui pistol tinut de un om ce poate avea puterea de a-mi cruta viata ce devenise un calvar si nu numai mie.

Oh haide, Jaime, fa-o odata, nu mai vreau nimic.

Asteptarea se scurgea in picaturi de pura agonie pana cand, am primit o miscare rapida si alene a lui Jaime ca o rasplata a rabdarii mele chinuitiare. Aruncase pistolul pe pamant, lasand ca un nor de praf ridicat in jurul armei sa-o invaluie.

"Nu vreau sa fac asta din nou." A soptit el.

In sfarsit, odata cu eliberarea de sub pistol, curajul meu mototolit intr-un colt din suflet a reaparut si l-am privit direct pe Jaime.

"Din nou?" Am intrebat tresarind la un zgomot ce venise de la Vic si Kellin. Am privit pentru o clipa inapoi la camera fiind nimic decat ingrijorata. Inca vedeam ambele umbre stand in picioare, gesticuland la unele cuvinte strigate din toti rarunchii.

"Da, din nou." A spus Jaime asezandu-se langa mine privindu-ma trist. "Acum un an, sora mea a descoperit intr-o seara despre acest loc si cu ce ma ocupam. Lucra la politie pe atunci si nu era buna cand era vorba de pastrarea unui secret in siguranta..." Jaime se oprise pentru o secunda privindu-ma lung apoi reluand. "Inca imi mai pot aminti chipul ei plin de teroare si frica atunci cand m-a vazut aici stii de ce?" A intrebat zambind slab si trist.

"Nu." Ii raspund calma.

"Pentru ca semeni cu ea." A spus dandu-mi o suvita de par din dreptul ochilor dupa ureche. "Aceeasi ochi caprui mari de caprioara, aceeasi sfiala in oase, aceeasi intuitie captivanta, acelasi par castaniu si...acelasi zambet timid."

"Dar nu m-ai vazut zambind." Ii spun bland nedorind sa-l ranesc intr-un fel.

"De asta spun ca merita vazut..." A spus el.

Atunci fie ca as fi vrut sau nu, am zambit. Chiar am zambit, usor dar adevarat. Chipul lui Jaime revenise mai apoi in tristetea ce o avea la inceputul povestii.

"Ce s-a intamplat cu ea?" Il intreb.

"Kellin a aflat ca este sora mea si...m-a pus sa o omor." A spus incruntandu-se. Era atat, dar atat, de puternic. Mi-as fi dorit sa fi putut si eu sa fiu la fel insa acum chiar nu puteam simti nimic.

"Si am facut-o." A continuat. "Am facut-o prinvind in alta parte. Kellin era langa mine si nu aveam alta scapare. Daca nu o faceam, m-ar fi omorat dupa care mai mult ca sigur si pe sora mea, asa ca...am decis sa pierd de acea data ca sa pot trai si sa ma pot razbuna."

Am simtit cum cateva lacrimi s-au rostogolit pe chipul meu. Nu imi venea sa cred prin ce trecuse. Nu ma impuscase, refuzase sa mai retraiasca amintirea, refuzase cu toata inima lui imaginile dure cu acea intamplare ce se reluau in mintea sa ca un vartej ametitor de sentimente.

Pentru scurt timp, cearta dintre Vic si Kellin se limitase la un moment de liniste. Jaime a parut extrem de ingrijorat atunci. Il inteleg, in orice secunda ar fi putut aparea Kellin iar pistolul era trantit pe pamant si eu inca respirand lacoma minunata masa de gaze ale aerului.

"Am o idee." A spus el. "Insa trebuie sa accepti planul, este singura ta scapare de aici." A spus el serios. Vocea lui avea o nuanta de implorare sa ascult asa ca asta am si facut.

"Vom falsa moartea ta. Dupa ce Vic ii va oferi lui Kellin o reactie pe masura durerii sale, ii voi trimite lui Vic un mesaj pe mobil cu ce se intampla cu adevarat tie." A spus Jaime parand sa caute ceva prin buzunarul sau. A scos din blugii sai o mica batista si o fiola. A deschis indata fiola si a turnat lichidul incolor, cu grija in batista.

"Si totusi, ce se intampla cu mine?" Intreb privind ingrozita batista, inghitind in sec.

"Asta." A spus Jaime acoperindu-mi jumatatea inferioara a fetei cu acea batista. Fara sa vreau, automat, am tras aer adanc in plamani. Aer intepator imbibat de substanta toxica din batista. Am inceput sa simt cum o ameteala dura ma loveste si cum ochii mi se inchid incet.

"Ne vom mai vedea...Angie...."

Ultimul lucru vazut, chipul lui Jaime zambind fericit si impacat impreuna cu ultimul lucru auzit ce mi-a oferit garantia faptului ca nu voi muri, m-au lasat sa inchid ochii si sa-mi rup legatura cu totul din jur...

Citeste-ma, te rog!

Ugh, stiu, stiu, stiu, partea asta nu prea are suspans insa se pregateste pentru ceva mare. Nu imi vine sa cred ca am ajuns atat de departe :) inca 5 capitole si totul se va termina. Vreau sa multumesc putinelor insa minunatelor persoane care imi citesc aiureala. Va multumesc din toata inima mea xx