Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 2

Si asa Angie Chameleón se pregateste sa iasa la o cina intr-un restaurant select, impreuna cu seful ei. Nu imi venea sa cred ce fac. Chiar imi pierdusem luciditatea? Ce era cu mine?

Priveam serioasa in oglinda si imi netezeam rochia ce cadea asemenea unei cascade de cerneala neagra inghitind cristale. Parul meu era prins intr-un coc lejer, ca de obicei. Nu vroiam sa ies din tiparele bine definite si sa fiu prea extravaganta sau din contra prea indecenta. El inca era seful meu care putea sa ma azvarle din firma in care lucram, oricand. O miscare gresita putea fi fatala, fiecare detaliu fiind crucial. Trebuia sa cobor de indata ca sa nu-l fac pe Vic sa astepte. Nu era o problema pentru mine deoarece eram o persoana destul punctuala de cand ma stiam.

Cum ma asteptasem, odata ajunsa jos, soneria de la intrarea vilei sunase. Am respirat adanc si am pus mana pe clanta. Tremuram. Ma incruntasem, de ce am emotii? E doar o...intalnire cu seful meu. Poate are ceva business de discutat, cine stie, o marire de salariu poate? Sau probabil nu eram pregatita inca pentru o marire de salariu...

Am simtit un nod in stomac atunci cand am deschis usa si am lasat imaginea din fata ochilor sa sa imi patrunda in minte. L-am vazut stand in pragul usii mele cu un buchet de trandafiri in mana. Nu. Nu putea fi pentru mine. Oh...isi intinse mana cu buchetul spre mine. Presupun ca m-am inselat.

"Buna seara, Angie. Esti gata?"

Cred ca ma uitam crucis la el caci zambetul si privirea parca-i straluceau radiant. Batea cumva lumina pe el sau...? Arata atat de angelic incat nici nu imi puteam explica.

"Sigur, sa mergem!" Am spus iesind sfioasa din casa."Multumesc, dar...nu trebuia" am luat buchetul din mana sa. Firar, imi transpirasera palmele. De ce eram atat de incordata? Nu simteam nimic pentru el, nu? Nu?

Probabil pierduta in ganduri am luat-o inainte si intr-o directie gresita.

"Hey, pe aici!" A spus el. Am simtit cum toti muschii mi se incordeaza instantaneu. Mana lui aterizase pe soldul meu si ma redirectiona usor unde trebuia sa merg. In fata mea era o masina neagra, ceruita bine  cu geamurile fumurii. El si-a retras cat a putut de incet mana de pe mine. Ironic imi era frig acum fara ea...

Deschise usa din fata a masinii, pentru mine. Ce gest. Era gentleman, atunci cand vroia, bineinteles. 

                                                                            ****

"Arati uimitor" a spus el intr-un moment in care astepta schimbarea culorii semaforului.

"Multumesc. Nici tu nu arati prea rau." Am spus. Ah, imi venea sa-mi trag un pumn in cap 'nici tu nu arati prea rau' ce fel de replica e asta?! Liniste-te Angie.

"Pai ma simt flatat, multumesc!" A spus el razand dulce. Stai, am spus dulce? Da, chiar era dulce....

Am tras aer adanc in piept. Mirosea atat de bine. Puteam sa-i recunosc parfumul barbatesc tare, oriunde as fi mers.

Dupa ceva timp, am ajuns in sfarsit in parcarea unui restaurant enorm. Lumina inunda locul si razele se revarsau pe geam, luminand asfaltul facandu-l sa para facut din diamante zdrobite.

Vic se daduse jos din masina si imi deschise usa. O mana rasarise intinsa spre mine. Am privit-o ceva timp amintindu-mi de atingerea ei peste a mea, de la birou, seara trecuta. Am incercat sa ascund un mic zambet timid ce se instalase pe buzele mele insa oricat de tare am incercat sa-l ascund, nu am putut. Am acceptat ajutorul lui si am iesit din masina. Vic ramasese o secunda blocat cu acei ochi caprui pe chipul meu, facandu-ma sa ma simt destul de nesigura de felul in care aratam. Zambetul lui era unul linistit si frumos peste care nu puteai sa treci cu vederea atat de rapid.