Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 9

Ajunsesem aproape dimineata acasa. Cu ajutorul rugaciunilor mele catre Dumnezeu...ajunsesem. Pasii inca tremurand, ochii rosii si inlacrimati, iar parul mai ciufulit ca niciodata, avand fiinta rece si speriata, stransa mica intr-un coltisor ascuns tainic din mine.

02:46. Am intrat in camera mea si a lui, intunecata si rece fara sa aprind lumina fiind mult prea speriata sa mai fac si asta. M-am trantit in pat simtind cum totul se revarsa asupra mea. Corpul imi devenise amortit iar privirea imi era fixata pe un punct vag din tavan. Ce facusem sa merit asa ceva? Imaginile cu zambetul inocent si placut al lui Vic impreuna cu fumul din acel loc parca pazit de cei 7 demoni ai legendei, unde chipul lui era unul rece si intunecat.

Mi-am dus mana la piept simtind cum ceva ma apasa si imi ingreuneaza respiratia. Sa fi fost...? Nu nu se poate. Era frica. Ma gandeam mult prea mult. Daca Vic facea parte dintr-un fel de clan de ucigasi sau unul in care drogurile conduc si...daca eram una din tintele lui? Daca nu ma iubea la fel cum il iubeam eu? Dorinta de a tipa in acel moment era mistuitoare in mine insa am sfarsit prin a-mi afunda chipul in perna moale si parfumata afundandu-mi tipatul, plangand zgomotos cu genunchii lipiti si stransi la piept. Daca totul era doar o masca a lui? Il voiam inapoi langa mine pe Vic...Oricat de rau sau oricat de bun si inocent ar fi. Eu il voiam inapoi. Nimic mai mult in acel moment in care voiam sa adorm si sa nu cad mai jos...si mai jos...in oceanul agitat de ganduri patimase.

****

Din acea seara, Vic nu mai venise la serviciu de o saptamana intreaga, nici acasa nu aparuse. O saptamana in care simteam cum vinovatia ma devora ca un pradator feroce pe interior. Incercam neincetat sa-l sun si sa dau de el, sa vad daca e bine, daca e in siguranta insa nici urma de el sau indicii despre cum ar fi. Mereu primeam inapoi tonuri de telefon ocupat, raspunsuri inconcludente sau simple miscari nepasatoare din umeri. Fusesera probabil cele mai linistite si tacute zile de munca din viata mea dar realizasem ca oricat de mult tanjeam dupa ele inainte, acum acele zile au devenit un chin fara Vic...

"Angie, stii ceva de Vic?" "Unde e Vic?" "L-a vazut cineva?" Toate aceste intrebari inevitabile si tari ca niste ciocane de fier ce loveau geamul clar al luciditatii mele, zburau prin birou facandu-ma sa imi fie din ce in ce mai rau. Toata lumea se intreba de el iar faptul ca eu stiam unde e ma facea sa tremur muscandu-mi buza. Oh Doamne, te rog nu ma trimite in iad. Stiam dar nu voiam sa spun nimanui, lasand intamplarea sa devina un secret din ce in ce mai greu de stapanit in mine.

Acasa din nou, am decis sa mi-o fac din nou cu mana mea, luand fiecare coltisor al vilei lui Vic la puricat dupa orice mic amanunt. Nu stiam ce cautam mai exact pana ce am gasit...Un pistol negru, invelit intr-o batista rosie de catifea cu un craniu negru pictat cu motive florale, cusut in material ce se afla in palmele mele ce tremurau involuntar sub privirea mea blurata. Conturul armei devenea din ce in ce mai insuportabil in mainile mele asa ca l-am aruncat pe podea, cat mai departe de mine. Cum putea sa posede asa ceva? Acelasi Vic ce are la el doar o servieta? Acelasi Vic?

Toate gandurile ma inpingeau in fiecare moment cu un pas inainte in directia acelei suburbii pacatoase.

Am pus mana pe telefon, incercand pentru o ultima oara sa dau de el.

"Hey, sunt Vic, se pare ca nu prea pot raspunde. Lasa un mesaj. Fuck."

Am inghitit in sec asteptand tonul mesajului.

"...Nu ma poti opri..." Am soptit inchizand telefonul. Am ajuns la limita. Trebuie sa ma intorc acolo, fie ca e bine sau nu, fie ca ma puneam in pericol sau nu. Nimeni nu ma opreste...