Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 21

Si totusi există iubire..

Si totusi există blestem..

Dau lumii, dau lumii de stire

Iubesc, am curaj si mă tem...

Presupun ca munca la birou in pozitia unui sef nu este atat de usoara si lipsita de griji asa cum am crezut ba chiar am sperat sa fie. Ochii ma usturau atunci cand clipeam, mana ma durea de la atatea semnaturi lasate pe acte si cereri scrise de mana, atatea telefoane ce imi lasau soneria inca baraintu-mi in minte ca un ecou din nou si din nou. Inca ma intrebam cum de Vic putea sa faca asta zi de zi, reusind mereu sa-si pastreze starea.

Mi-am ridicat bratele in aer, spre tavan si mi-am lipit spatele de spatarul scaunului, intinzandu-ma pentru cateva momente. Dupa ce corpul mi s-a destins macar putin, mi-am impreunat mainile sub barbie, fiind sustinute de coatele lipite de masa. Am privit in jurul meu oftand. Am privit scaunul gol din fata mea pe cealalta parte a mesei si canapeaua din incaparere amintindu-mi de prezenta mea pe ele inainte. Acum iata-ma, chiar in locul lui Vic, hranindu-mi orgoliul notoriu. Nu cred ca as fi vrut vreodata asta in astfel de contexte.

Am auzit un batut sfios si delicat in usa. Mi-am dat ochii peste cap si mi-am infipt degetele in par. Trebuia sa fi fost cel putin a zecea oara pe ziua de azi.

"Intra, te rog." Spun incercand sa imi fac auzita acceptarea. Usa s-a deschis incet. Pentru prima oara azi, o persoana pe care chiar vroiam sa o vad. Claire. Ea era o prietena buna de familie cu Vic si de asemenea colega mea draga de birou. Normal ca stia de relatia pe care o aveam cu Vic, insa doar atat.

"Care este problema, Claire?" O intreb deschisa.

"Am venit doar sa vad cum te mai simti, Angie." A spus Claire zambind si asezandu-se pe scaun in fata mea, zambindu-mi bland. Era o fata extrem de frumoasa, parul sau blond era scurt, de abia daca ii atingea umerii, ochii ii erau verzi iar miscarile mereu elegante. Era mereu frumos sa o privesti.

"Ei, Claire, stii si tu. Cu bune cu rele." Ii spun zambindu-i fals. Ascundeam tot ce puteam...migrene, seri nedormite si cosmaruri. Iar pastilele calmante in geanta. "Iti e dor de el asa-i?" a spus bland cu o urma de tristete pe chip. Nu imi mai pasa de nimic cat timp eram cu ea asa ca am lasat cateva lacrimi sa imi curga din ochi in timp ce imi muscam buza pentru a bloca un suspin. "Nici nu iti poti imagina cat de mult..." Ii raspund privind spre tavan.

"Ai idee de ce a plecat?" Ma intreaba ea.

"Nici macar o banuiala." Ii raspund atat de normal incat nimeni nu si-ar fi dat seama ca mint, stargandu-mi lacrimile.

Claire a privit in jos trista. "Sper doar ca macar tu sa fi bine..."

Vocea ei a pierit usor in contrast cu o alta bataie in usa. Si uite a unsprezecea oara.

"D-domnisoara Chameleon?" Il vad pe un angajat cu capul in nori balbaindu-se. "Este cineva afara care va cauta." A continuat el.

Eu si Claire am facut un schimb discret si rapid de priviri confuze. "Cine?" Il intreb curioasa.

"Politia." Raspunde el sec si tulburat.

Auzind asta, Claire s-a intors spre mine cu ochii mari si ingrijorati.

Aflasera de Vic. Sigur era asta. Sau Kellin il omorase iar acum daduse vina pe mine. Starea binecunoscuta de ameteala si cu culoarea alba ca varul in chip, mii si mii de scenarii se nasteau in mintea mea. Dar niciuna nu era dorita de mine.

M-am ridicat impotriva vointei mele si m-am indreptat spre usa, iesind din birou. Pasii au inceput sa-mi tremure la vederea unor politisti in uniforma stand in holul biroului discutand intre ei. Ma indrept inaintea lor simtindu-mi bataile inimii impinse catre limita intensitatii lor.