Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 20

Aerul cald din casa imi inunda placut plamanii si ii parasea rece ca gheata. Am intrat inapoi in casa, tremurand de frig si uda de apa ploii. Mi-am indreptat privirea spre ceas si o migrena de cap s-a facut comoda fara efort in mine. Trebuia sa ajung la birou sa dau marea veste, sa ma fac auzita. Uram asta. Uram sa fiu in centrul atentiei, dar nu aveam de ales. Totul devenise mai clar ca niciodata insa, veche ceata se ridicase.

Toate datile cand Vic vorbea la telefon si se certa spunand doar ca e doar un prieten, vorbea defapt cu Kellin, seful clanului care il presa pentru bani. Toate serile cand gaseam usa de la intrare descuiata chiar daca Vic dormea, erau semnele aventurilor nocturne care le lasa clanul in viata lui. De aceea nu il vedeam ca se duce in fiecare zi caci el ma parasea atunci cand dormeam ca sa nu ii simt lipsa. Ma pusese ca sefa firmei si renuntase la viata lui, pentru o greseala care imi apartinea.. Vroia sa salveze firma si sa fie corect, nu sa salveze clanul. El ura clanul. Regreta in fiecare zi minciunile in care ma invaluia si cu care ma fenta de fiecare data. Acum? Nu mai conta tot ce am descoperit. Inocenta era deja pierduta. 

Cu o ultima sorbitura de cafea si o urma intinsa de ruj nud mat lasat pe cana alba ceramica lasata pe masa, mi-am pus pastilele in geanta si am luat hartia oficiala de predare a postului lui Vic. Am privit cateva clipe actul, ramanand in loc. Semnatura lui era mai dezordonata, in linii mai nelinistite si intrerupte fata de obicei. Ii tremura mana mai mult ca sigur cand a semnat asta. Am pus actul indosar si am plecat spre birou. 

****

In momentul in care am intrat in birou, nimeni nu se uitase, nimeni nu ma privise nici macar cu coltul ochiului. Eram doar o lucratoare, ca restul, o alta caramida in zid, de ce si-ar m-ai da silinta? Totul avea insa sa se schimbe. In tmp ce mergeam printre birouri, am privit dezgustata cum toti erau cu nasurile in calculatoare iar lumina lor era radianta in ochii sticlosi obositi si incercanati. Vocile ferme ale celor ce se ocupau de linia telefonica se amestecau cu alte conversatii neimportante si zgomote facute de xerox-ul imens, facandu-mi pasii si constiinta mai usoara atunci cand ma indreptam spre biroul lui Vic care avea usa inchisa. Am ajuns in dreptul usii si m-am intors pe varfuri tusind sec. "Va rog, as putea sa va rapesc atentia pentru cateva clipe?" Strig pentru a ma face auzita. Totul in jur s-a linistit din ce in ce mai tare, palmele incepeau sa imi transpire, vederea a inceput sa-mi tremure, iar toti ochii erau asupra mea. Sper ca esti mandru de ce ma pui sa fac, Vic.

"In urma unor intorsaturi bruste de evenimente, am un anunt scurt de facut." Spun incercand sa par cat pot de rigida chiar daca tot ce vroiam era sa ma fac nevazuta intr-un colt sau chiar sa fug la calculatorul meu unde nimeni nu ma vede sau ma baga in seama. Uneori e mai bine sa stai sa analizezi totul din umbra. Niciodata nu realizasem cat de timida si neincrezatoare in propria persoana eram pana acum, cand stau in dreptul unei multimi ce ma soarbe din priviri si-mi judeca fiecare ezitare.

Imi curat corzile vocale inghitind cu greu emotiile si continui. "De astazi, Victor Vincent Fuentes, seful vostru, nu mai lucreaza in aceasta firma." aud soapte de uimire si soc in jur si ma lovesc ca niste sageti cu o singura tinta comuna, inima franta ce incerca sa ramana puternica la rostirea numelui sau. "Stiu este traumatizant si socant insa, a fost decizia lui." Spun privind in jur, pe fiecare persoana in parte.

"Dar cine ii va lua locul?! Nu putem ramane fara conducere!" Un baiat s-a conturat in afara multimii de oameni ce stateau in picioare. Vocile scoteau sunete de aprobare la spusele baiatului.

"Eu." Raspund asteptand ca insultele si sfidarea sa inceapa. Toata lumea a tacut la unison privindu-ma uimiti, cu ochii larg deschisi si gurile intredeschise.

"Ha, vezi sa nu! Nu cred, o boaba din tot ce ai spus!" A spus baiatul tupeist umezindu-si buzele.

Si uite si cum se duce incet si rabdarea mea.

Ma apropii periculos de el privindu-l cu o expresie plictisita si satula pe chip si scot actul din dosar. "Convinge-te singur.Daca esti in stare sa faci asta de unul singur." Ii spun agresiv maraind si lipind foaia de pieptul sau. Am privit multimea de oameni, toata lumea imi masura toate miscarile, ca niste vulturi gata de atac. "Convingeti-va." Ma corectez, cu asta pasind in biroul gol al lui Vic, trantind usa dupa mine. Firma avea sa se transforme intr-un iad cu mine la conducere. Era predestinat, asa avea sa fie.

*****

~Perspectiva lui Vic~

Stateam sprijinit de un perete zgrunturos de ciment privind in gol prin fum si oameni. Ma durea atat de tare inima ca am lasat-o asa pe Angie. Chipul ei adormit si linistit de dimineata, in bratele mele...ultimele lucruri pe care i le-am dat. Eram intr-un spatiu pe care nici nu-l recunosteam fara ea. Eram inert, nu mai vroiam sa mai fac nimic. Am strans doza de suc in mana, puternic apoi am aruncat-o fara chef pe jos. In acel moment, am vazut cum o mana ridica doza mototolita de pe pamant si apoi ma priveste zambind larg si cald.

"Nu cred ca ea ar aprecia gestul daca ar fi fost langa tine." Spune Jaime intinzandu-mi doza. Accept si o iau din mana sa doar pentru cateva secunde. "Insa nu mai este langa mine." spun aruncand cu sictir din nou gunoiul pe jos. Il aud pe Jaime cum ofteaza zgomotos, tot acest calvar ne apropiase totusi. Nu imi venea sa cred dar, era chiar un baiat de treaba care trecuse prin mult mai multe decat trecusem eu si ei bine, iata cat de puternic si tare se tine! "Cum mai esti?" ma intreaba rezemandu-se cu spatele de perete, langa mine. "Nu stiu. Ma simt gol fara ea." ii raspund sincer, privindu-l. Am vazut cum ochilor sai le scapa o miscare nesigura si apoi paraseste privirea mea in schibul alteia.

"Ei, daca nu sunt oamenii mei preferati!" Simt cum tot dezgustul se trezeste amar la auzul acelei voci blestemate. Urmaresc directia privirii lui Jaime si il vad. Il privesc pe Kellin in ochi si nu ii raspund cu absolut nimic. "Ce vrei?" il intreaba Jaime iritat pe un ton obraznic si dispretuitor. Vroiam sa zambesc pentru faptul ca macar o persoana era de aceeasi parte cu mine in locul asta, dar nu am putut. Kellin i-a aruncat in momentul urmator o privire de gheata. "Sfat prietenesc. Ai grija cum vorbesti." a spus Kellin. "Spre exemplu, uita-te la Vic!" continua Kellin razand o clipa apoi plecand fiind strigat de cineva.

"Ma jur ca o sa-l omor." Spune Jaime spre mine. Am dat din umeri. "Ce te-ai face cu politia?" Il intreb incercand sa schimb subiectul si sa uitam de Kellin. "Oh te rog, sunt mana in mana cu politia! Sora mea a lucrat ca politist! Nu e atat de greu sa te ascunzi!" mi-a raspuns. In acel moment mintea mea se blocase pe prima jumatate a cuvintelor sale. Ce era asta? Era o idee? Nici nu mai recunosteam sentimentele. "Stai. Ai spus cumva ca sora ta lucra la politie?" Il intreb pentru a fi sigur de ce tocmai am auzit fiind mai atent ca niciodata la toate cuvintele lui. "Inainte sa ma puna Kellin sa o omor, da." Imi raspunde putin confuz. Dupa privirea sa, cred ca se temea de ce parea sa am in minte acum. "Si practic asta te face sa ai cunostinte in sediul politiei." Afirm asteptand corectarea sau confirmarea lui la ce am spus. Jaime s-a incruntat o clipa ducandu-si mana la gura. "Cred ca inteleg unde bati." imi spune. "Ai putea sa devi doar in cateva zile un ajutor de politist, un ajutor al sediului datorita cunostintelor tale de acolo si sa-l denunti pe Kellin fara sa mai aibe cum sa se razbune sau sa faca ceva rau!" Spun pe un ton ridicat simtind cum ceva se reaprinde in mine. Speranta.

Cred ca am spus totul destul de tare deoarece Jaime mi-a astupat cu palma sa gura facandu-mi semn sa tac, privind alarmat in jur. Am privit si eu. Nimeni nu ne daduse atentie din cauza muzicii puternice si sunetul petardelor. Incet si precaut, Jaime si-a retras mana. "Deci?" il intreb cu sufletul la gura. Putea fi calea noastra de scapare, biletul catre iesire. L-am privit putin nesigur apoi...

"Pai...Cine ma va opri sa nu fac asta?" A raspuns zambind increzator.