Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 14

Azi, Vic si-a permis sa plece mai devreme de la serviciu, ba chiar ma intrebase daca vreau sa vin cu el spunand ca ar putea avea grija sa traga niste sfori pentru a putea pleca odata cu el, inaintea sfarsirii programulu normal de munca. Insa eu l-am refuzat din prima. Nu vroiam sa primesc "tratament" special doar pentru ca...sunt iubita sefului. Suna grotest si nedrept.

Asa ca am asteptat ca programul sa se sfarseasca, pentru a ma putea intoarce la Vic acasa, in bratele sale. Gandul meu cu el asteptandu-ma nu facea decat sa ma ajute sa trec mult mai repede peste timpul pierdut prin acte, pe la birou.

****

Am tras jacheta de piele pe mine si mi-am pus geanta pe brat grabindu-ma sa ies. De ce? Bineinteles ca am stat in plus pentru a termina ce trebuia terminat. Niciodata nu lasam un lucru incomplet, ca de obicei.

Trebuia sa ajung repede la Vic, vroiam sa ajung mai repede...

Mintea mea a surprins pentru o clipa un mic impuls.

As fi putut sa o iau pe scurtatura. Exista o scurtatura vaga printre blocuri si strazi inguste, singuratice dar de obicei sigure.

Am iesit pe alee si mi-am scos telefonul din geanta formand numarul lui Vic.

Am asteptat sa-i aud vocea in difuzor si am intrat pe scurtatura, in intunericul serii. Era o straduta atat de slab luminata incat ma deranja si ma facea sa imi mijesc ochii.

"Alo, da! Angie!" Am auzit in telefon.

"Hey, umm, Vic...eu acum ma indrept spre casa" am spus uitandu-ma la cer. Stelele luminau atat de frumos pe vazduhul intunecat. Luminau la fel de subtil ca si lumina ce se reflecta pe asfalt a masinii cu geamurile fumurii ce se apropia incet in spatele meu fara ca eu sa observ...

"Dar ce a durat atat de mult?" A intrebat Vic pe un ton de copil mic de gradinita.

"Am lucrat putin in plus!" Am spus in defensiva mea privind acum inainte, la strada principala si mare ce se deschidea inaintea mea la mai multi metrii. Eram relativ aproape, nu puteam decat sa ma bucur ca mai am doar  vreo 10 minute de mers pe jos.

"Offf, de cand te-am intalnit si pana acum, tot iti urasc modul de lucru, domnisoara Chameleón." A spus razand.

Masina se apropia incet mai mult de mine care radeam impreuna cu Vic la telefon.

"Deci vi spre casa, da?" A intrebat el potolindu-se usor.

"Desigur, acum sunt pe dr-...AAAAA!!!!" Cuvintele mi-au fost intrerupte de propriul meu tipat sfasietor.

Niste brate ma prinsesera bine si incepeau sa ma traga spre intuneric in timp ce ma agitam, cu telefonul la mana.

"Angie?!!!" Am putut sa aud vocea lui Vic cum striga ingrijorat in difuzor inainte ca cineva sa imi smulga telefonul si sa il lase cazut pe asfalt.

"Da-mi drumul!!!!" Am tipat agitandu-ma violent in stransoarea puternica si rece.

Cu o mana, necunoscutul mi-a astupat gura si m-a tras si mai mult in spate. Am simtit cum mainile imi sunt legate neplacut de strans si incomod la spate, eram imobilizata. Incercam din rasputeri sa fac ceva insa tot corpul meu si slaba mea forta ce se stingea in fata fricii care circula fara oprire in mine, nu era in deajuns. Am simtit cum mana ce imi oprea tipetele si strigatele de mai devreve imi parasise buzele insa pentru scurt timp in care as fi putut striga dupa ajutor. Da, as fi putut, dar nu am reusit din cauza vitezei cu care o banda adeziva a fost lipita de buzele mele.

Printr-o fractiune de secunda, am fost impinsa violent, facandu-mi corpul sa se izbeasca tare de ceea ce parea sa arate cu o bancheta a unei masini de teren. Capul imi vajaia din acea agitatie iar vederea mi se incetosa din cauza lacrimilor ce se formau in ochii mei. Am auzit cum cineva se urca in fata, tranteste usa si porneste masina cu o viteza ametitoare.

Am inceput sa ma rog la Dumnezeu si la toate pacatele pe care le facusem in viata mea sa mi le ierte caci probabil avea sa mor...

"Daca tu crezi ca sunt atat de prost si ma poti pacali...nu o sa fi nici pe departe in siguranta."

Corpul a inceput sa tremure la auzul unei voci serioase si apasate.

Am inceput sa clipesc cat mai des ca sa imi pot elimina ceata din ochii. Cu greu, incet incet imaginea din fata ochilor prindea contur asupra oglindei retrovizoare.

Odata lucida, mi-as fi dorit sa nu fi vazut asta.

Kellin era la volan, cu ochii sai albastrii, inchisi la culoare de furie si expresia incordata, calcand pe pedala de acceleratie, nesabuit.

Atunci am inceput din nou sa plang, strangandu-mi genunchii la piept.

Insa in tot acel traumatizant amestec de senzatii, inima imi era acasa, impacata caci nu isi daduse seama de Vic si ca, el avea sa fie in siguranta asa cum voiam sa fie...

****

Am deschis buimaca ochii simtindu-mi capul greu pe umeri si ametit. Corpul meu era atat de hartanit incat parea imobil de la sine. Insa imi dadusem seama ca era doar imaginatia mea, odata atinse funiile ce inca ma tineau legata de un scaun.

M-am uitat in jurul meu, precauta, cu sufletul la gura. Stiam locul asta, am mai fost pe aici.

Ascunzatoarea din suburbie a lui Kellin.

Brusc, am auzit cum o usa se deschide in spatele meu si cineva intra in ascunzatoare.

Te rog nu fi el, te rog nu fi el, oh Doamne cat te implor. 

Un baiat cu parul nrgru ca abanosul si aranjat in sus ca niste spini se postase in fata mea.

Credeam ca doar Vic stie de existenta acelui loc. Se pare ca si eu cat si el ne inselasem.

Expresia ii era blanda si nu intr-atat de dura ca a restul in ciuda tatuajelor de pe bratele sale incordate, la piept.

"Papusico...ai cam incurcat-o cu Kellin..." A spus el.

Avea gropite extrem de bine definite iar vocea lui era calma si ma linistea macar putin insa vorbele lui nu chiar...

"Ce ai cautat aici? Stiai ca esti in pericol daca vi." A spus el privindu-ma din cap pana in picioare.

Parea sa fie interesat si pornit sa afle mai multe.

"As prefera sa nu raspund." Am spus straduindu-ma ca vocea sa nu-mi tremure insa incercarea mea a fost in zadar.

Baiatul s-a lasat pe vine in fata mea pentru a ajunge cu privirea la acelasi nivel cu a mea. I-am masurat gestul si comportamentul, imediat. Parea sa fie un tip inteligent si atent la detalii care stia cum sa obtina ceva pe cea mai buna si usoara cale.

"Uite, probabil ti-ai dat seama insa Kellin este foarte nervos. Nu l-a mai vazut nimeni atat de nervos vreodata si nu e..."

"Salveaza-ma." Il intrerup spunandu-i aproape in lacrimi, nemai suportand un cuvant.

Baiatul a oftat, si-a dus mana la chipul meu si mi-a indepartat o suvita de par ce-mi venea peste ochi ducand-o in spatele urechii incercand sa-mi ofere un zambet, un zambet slab care a disparut incat.

"Clanul inaintea sangelui. Imi pare rau..." A spus el inapoi, chiar parand trist. La fel de trist ca si cand cand ar fi auzit ca sunt condamnata la o moarte sigura.

Baitul se ridicase in picioare se se asezase din nou in postura sa cu bratele duse la piept. "Sunt aici doar ca sa iti dau un mic si vital sfat. Cu cat ii raspunzi la orice si nu ii hranesti furia, castigi secunde in care mai poti trai..."

Secunde?! Am inchis ochii si am incercat sa regandesc totul. Urma sa mor. Era totul atat de clar si de inspaimantator. Pierdusem, jocul se terminase pentru mine, aici...