Pericol la patru ace (PTV)

Capitolul 11

Am clipit des inainte sa imi pot deschide pe deplin ochii si sa imi recastig constienta amara dupa acea lovitura tare la cap. Corpul meu obosit era intins pe o bancheta a unei masini cu geamuri fumurii. Nu mai avea rost sa ma panichez sau sa ma agit odata ce vazusem ochii caprui cunoscuti, reflectati in oglinda clara retrovizoare.

"Vic...." Vocea imi era sfarsita de abia se facuse inteleasa.

"Shh, taci, linisteste-te..."

"Dar Vic....unde mergem..." Vocea mea nu era in stare nici macar de o inflexiune pentru a suna a intrebare. Capul imi vajaia si totul era in ceata in jurul meu, ametindu-ma.

 "Acasa la mine..." A spus el. Cu asta, ochii mei s-au inchis din nou, cedand.

****

Simteam ca plutesc pe un nor si picioarele imi leganau lenes in aer. Vic ma luase in brate.

Intrati in casa m-a intins ca pe o foaie delicata de matase, pe patul sau si pe pernele sale moi parfumate cu esenta sa.

Am deschis usor ochii.

"Multumesc..." Am soptit inspre badaranul la care tineam enorm de mult si care statea in capul patului, cu spatele la mine.

"Ce ai cautat acolo?" A intrebat rece.

Raceala lui a strabatut in tot corpul asemenea unui fir de curent electric.

"Vic, eu..."

"Ti-am spus sa nu mai calci in locul acela! Si tu?! Tu te-ai dus direct acolo stiind ca o sa dai de belea si o sa-mi creezi si mie inclusiv, probleme grave!!" Ridicase tonul, acum intorcandu-se cu fata la mine, venind mai aproape, era pentru prima oara cand cred ca nu imi doream sa o faca.

"Pentru numele lui Dumnezeu?! Ce era in capul tau! Vreau sa stiu ce ai cautat acolo,Angie!" De aceasta data tipase....Era pentru prima oara cand tipase la mine. Vocea lui stridenta tunase in mintea mea facandu-mi capul sa ma doara enorm de tare si intepator de la lovitura. Nu am putut opri lacrimile sa cada din ochii mei umezi.

"Eu...." Imi inghiteam lacrimile si imi curatam corzile vocale pentru a suna clar pe cat posibil. "Te cautam pe tine....imi era frica pentru tine..." Am spus plangand din nou intensificand durerea de cap ce ma facea sa tip.

Mi-am afundat in palme chipul si am dat drumul lacrimilor pe deplin, trecandu-mi degetele prin par strangand suvitele.Vic imi prinsese incheieturile. Ii puteam simti rasuflarea calmandu-se incet pe chipul meu ca briza verii pe o plaja goala. L-am privit direct in ochi.

"O frica mai mare decat cea a acelui loc?" A intrebat el privindu-ma adanc in ochi.

Am dat din cap ca da. Atunci, bratele lui m-au cuprins incet lipindu-mi corpul de al sau. Oh, imbratisarile tale, sarutarile tale, iubirea ta, da-mi-le incet asa cum stii. Pune-ti mainile pe soldurile mele, fa-o usor.

"Angie...in locul acela unde sunt si eu de altfel, este un taram al monstrilor si al oamenilor periculosi iar tu? Tu esti un inger curat si pur in acel loc. Esti ingerul meu. Te rog, nu te pune in pericol pentru mine, orice ai face...dar nu asta, te implor..." A spus lipindu-si fruntea de a mea.

"Dar...tu ce cauti acolo?" Am soptit indepartandu-ma de el cu lacrimi in ochi. "Tu nu esti un monstru si nici pe departe un om periculos"

Vic a privit o clipa in pamant. Vroia sa imi spuna ceva.

"Asta tine de povestea pe care am sa ti-o spun..." A spus asezandu-se langa mine, cu mainile impreunate, odihnindu-se in poala sa.

Am tacut si l-am lasat sa vorbeasca si sa ascult.

"A fost un moment al adolescentei mele in care totul se transformase intr-un cosmar oribil si prindea culoarea pastelata de alb si negru. Familia mea era falita. Nu mai aveam niciun ban. Inca imi amintesc acea zi in care totul s-a intamplat." A facut o pauza soptind "mare greseala" dupa care a inspirat adanc si a continuat, avand durerea suprema reflectandu-se in ochii sai. "Stateam la un colt de strada citind o carte gasita in casa. Doream sa imi continui studiile, inca voiam sa devin un om de afaceri ce conduce o firma si cel mai important, voiam sa devin o persoana mareata ce isi ajuta familia la care tinea enorm de mult. Atunci...a aparut Kellin. Ma intrebase ce era cu mine prin acele locuri. Ii raspunsesem ca, acolo imi placea sa citesc. Si usor usor, de la intrebarile formale si monotone, Kellin a stiut sa se joace cu mintea mea si am ajuns sa ii dezvalui intreaga mea poveste. El m-a luat sub aripa sa si mi-a promis ca el si clanul ma vor ajuta in schimbul a doua lucruri."

"Care au fost acelea?" Intreb curioasa.

"Initierea mea in clan si..." Vic se oprise.

"Si?"

"Angie, nu vroiam sa ajung aici..." A inceput sa se panicheze de indata. "Urma sa-ti spun candva dar....frica si toata....tevatura asta..."

Da, avea sa imi spuna ca nu ma iubeste, ca totul a fost un bal mascat si un joc de carti in care, el avea regele...

"Vic!" Spun eu punandu-mi mainile pe umerii sai calmandu-l. "Orice mi-ai spune, nu imi voi schimba imaginea pe care o am acum despre tine!" Ii spun zambindu-i trist si fals.

Evindent ca daca era ceva grav imi schimbam imaginea despre el insa tin sa cred ca de data asta, inima mea nu imi va mai lasa creierul sa faca asta. Cerul va cadea asupra mea cand voi auzi cuvintele dureroase.

"Clanul inaintea sangelui. Le-am promis ca ii voi intoarce favorul." A spus.

Am expirat adanc, linistindu-ma. Nu era ce ma pregatisem sa aud. Inca tinea la mine. "Explica-mi."

"Odata ce am ajuns ca director la firma pe care o conduc si Kellin a aflat...bugetul firmei este legat de cel al clanului sa spun asa."

"Cum?" am intrebat incruntandu-ma.

"Contul bancar al firmei este conectat la sistemul firmei in care...si calculatorul lui Kellin are acces, dupa parola mea. Si asa in fiecare luna, un sfert, uneori chiar mai mult din bani pleaca la el si devine o fuga. O fuga pentru a nu-si da nimeni seama de ce se intampla." A spus vocea incepand sa-i tremure de data asta.

"Inteleg..." Soptesc confuza. Chiar se intampla asta? Atunci am realizat ca in toate acele zile in care Vic se inchidea in cusca sa de birou, el se straduia mereu sa nu fie prins si sa impace oe toata lumea. Era incredibila abilitatea sa de versatilitate. Chiar mai incredibila decat a mea as incerca sa recunosc.

"Nu! Nu intelegi! Nu stii cum e sa-ti fie legata si controlata viata si sa te ascunzi mereu fiecarui om ce-ti iese in cale, vrandu-ti binele! Uita-te la tine...esti ranita, esti o imagine pe care in viata mea nu as fi vrut sa o intalnesc. Eraun in stare sa te omoare!....Si totul din cauza lor." A spus mangaindu-mi incet obrazul. I-am cuprins mana in a mea si am tinut-o stransa in loc incercand sa-l linistesc, uram sa-l privesc asa.

"Urasc clanul! Si urasc ideea ca sunt un talhar! Eu nu vreau sa se intample asa!" A izbucnit. "Nu pot da inapoi fara sa mor ucis de clan!"

"Hey...calmeaza-te." Ii soptesc imbratisandu-l. "Nu esti un talhar. Si nici un om rau. Esti una din cele mai minunate persoane pe care le-am intalnit vreodata!" Ii spun din inima.

"P-pe bune?"

"Da. Pe bune, Vic." Ii raspund privindu-l in ochi.

"Multumesc." A spus oftand.

"Sunt sigura ca putem gasi o cale, o usa pe care sa scrie IESIRE si sa..." Am tacut instantaneu. O idee imi rasarise in minte. O idee nemaipomenita din care Vic avea sa fie liber si in siguranta.

"Ce ai zice daca as stii cum sa te scap de asta?" Il intreb zambind cu jumatate de gura.

El a susotit ironic privind in pamant. "Sa o vad si pe asta."

"Pai, impreuna cu ajutorul tau, putem sa ii deconectam calculatorul lui Kellin din baza de date a firmei incat sa nu mai aiba acces." Ii spun fericita si extrem de entuziasmata. Puteam sa incercam, parea promitator chiar! Puteam reusi.

"Nu stiu ce sa zic eu..."

"Merita incercat, Vic..." Ii spun privindu-i expresia speriata si nesigura. "Pentru mine?" Il rog privindu-l in ochi.

Mereu stiam ca tehnica asta merge, la fel ca si acum cand Vic acceptase....