Fata de la cabana

Capitoul XI

Liniste....de atât aveam nevoie...de liniste,însa telefonul suna în disperare înca de la 7 dimineata.Dormisem prea putin...aproape deloc dupa cum ma simteam.
Ignorasem primele apeluri date de la cabana din vale,sigur era Alex si inca nu aveam ce sa îi spun.
Urmatoarele apeluri fusese de la Sebastian,cu siguranta avea nevoie de o cafea tare si nu avea cine sa i-o faca...Vlad cred ca dormea bustean.
Ma ridic usor din pat,o durere îmi strabate capul,plansesem ca sa ma descarc cu gândul ca ma voi opri dar somnul ma luase tot plangand.

Un dus mi-ar prinde bine.Înainte sa intru ma opresc în fata oglinzii si ma speri de imaginea mea.Aratam ca dracu iar ochii imi erau umflati si vinetii.Intru repede in cabina si dau durumul la apa mai mult rece lasând-o sa îmi spele pacatele.Când un tremur imi cuprinde trupul îmi dau seama ca trebuie sa ies.Fondul de ten pe care nu prea îl foloseam acoperea cât de cât suferinta de pe chipul meu.
Trag tare aer în piept si ies pe usa de la intrare.
Ma izbesc de trupul atletic ce o strajua.Imi ridic privirea iar el ma priveste amuzat.

-Te grabesti undeva?!

-Aaaa sincer...nu prea m-as grabi nicaieri.

-Atunci intra si fa-mi repede o cafea.

Ma indrept automat spre aparat si îi dau drumul.Sebastian trece pe langa mine si se tranteste în pat aruncându-si pantofi si sacoul pe jos.

-Am nevoie de odihna...îmi spune în timp ce îsi desface camasa.

-Si în alta parte nu ai gasit-o...tu nu ai ajuns acasa nici acum?!ma rastesc putin la el

-Nu prea.

-Ai pus-o,nu mai primesti ciorba calda de la Angelica...râd eu înfundat.

-Hmmm...mananc la restaurant.

-Ai rezolvat tu repede problema.Nu ar fi mai dragut sa îti ceri scuze?!

-Stai linistita draga mea,am facut-o deja.

-Si atunci de ce ma lasi sa ma ambalez aici învatându-te sa nu mai fi un nemernic?

-Ma amuza preocuparea ta.

Ma îndrept spre pat sa îi duc cafeaua  cand simt o adiere de vânt intrand  o data cu cineva.

-Ăăăă scuze,usa era deschisa si am intrat fara sa bat.V-am întrerupt?!...se aude vocea lui Alex iritata.

Ramân nemiscata,Sebastian se ridica brusc mai sa îmi darâme cafeaua de parca îl prinsese cineva pe picior gresit.

-O sa plec...zice înainte sa se rasuceasca pe calcâie si sa dispara trântind usa.

-Nervos baiatul....remarca el...
Nu stiam ca astepti pe cineva asa de matimal...zambeste Sebastian.

-Chiar nu asteptam pe nimeni.

-Si ce e cu tipul?!

-E cazat la cabana mare.

-Daca nu te-a sunat si a venit pana aici înseamna ca e ceva 'urgent'...închide el ghilimele imaginare în aer rânjind.

Stiu la ce urgenta se referea asa ca îi tai elanul parând neinteresata.

-O sa ma ocup mai tarziu...îi zic serioasa,însa inima îmi batea sa sara din piept.