Un altfel de băiat rău

Capitolul 13

Capitolul 13- La dracu'!

— Sigur nu vrei să rămânem cu tine? Personal nu am vreo plăcere interioară de a merge la petrecerea asta, deci chiar mi-ai face un bine dacă m-ai ruga să nu merg, plescăie Blair din buze, continuând să-și aranjeze părul cu niște clame lucitoare și un fixativ. De lângă ea, Sienna stă tolănită pe patul ei, ca și cum nici nu i-ar păsa de faptul că poartă o salopetă roșie care mai mult ca sigur s-a boţit din cauza poziției sale.

— Nu, dau vehement din cap. Mergeți și distraţi-vă. Nici n-o să știu când vine dimineață, crede-mă.

Mă chinui să zâmbesc cât de autentic pot, însă nu știu în ce măsură îmi iese, căci Blair îmi aruncă fugar o ocheadă prin colțul ochilor, dându-și niște șuvițe pe spate. Arată trăsnet în rochia asta până la genunchi, de un negru tăciune, ce se mulează perfect pe formele sale destul de pline și se deschide într-o despicătură adânc, ce-i ajunge periculos de aproape de zona fesieră. În ciuda acestui detaliu, rochia îi dă un aer elegant și totuși decent, ca și cum ar face parte din cine știe ce familie nobilă sau înstărită. Deși, cu toate că nu o cunosc chiar atât de bine pe Blair, ceva îmi spune că a doua varianta sigur i se aplică ca o mănușă.

Își mai pudrează o dată nasul cu o pensulă de machiaj, apoi se întoarce spre mine, punându-și palmele în șolduri ca și cum ar fi gata-gata să-mi țină o predică.

— Rachel e o târfuliţă, A. Putea foarte bine să închidă ochii de data asta, dar așa e ea, îi place să provoace scârbă pe unde apucă. Mă mir cum de Nik a fost de acord cu asta.

— Exact, se bagă și Sienna în discuție, așezându-se în șezut. Nu s-ar presupune că trebuie să te supravegheze?

— Nu cred că asta se aplică și când dorm, spun, oarecum înfiorată la gândul că Nikolas ar fi în stare de așa. Mi-l și imaginez, stând ca un ciudat lunatic pe undeva pe la geam, veghindu-mi somnul.

Brrr, mă trec toți fiorii!

— În plus, adaug imediat, ce aș putea să fac altceva în afară de a dormi ca un buştean?

Cele două mă privesc atent, ca și cum și-a da seama că încerc să ascund ceva, însă spre norocul meu nu comentează mai departe, preferând s-o lase baltă. Probabil în ochii lor sunt văzută ca pe un caz de compătimire, ceea ce nu mă deranjează neapărat, căci pot folosi asta în avantajul meu.

Le privesc cum se mai aranjează câteva secunde în fața oglinzii din baie, foindu-se de colo-colo după câte vreun lucru rătăcit sau uitat, și mă găsesc incapabilă de a sta locului, ca și cum aș avea viermişori în fund. Probabil de aceea mă tot foiesc de pe un picior pe altul, neavând stare.

Abia când cele două ies din baie, luându-și poşetele aruncate pe pat, mă forțez să stau locului pentru a nu ridica și mai multe suspiciuni. Zâmbesc cald spre cele două, complimentându-le, încă o dată, ținutele absolut superbe.

Fără să spună ceva, Blair se apropie de mine și mă cuprinde pe neașteptate de după gât, lăsându-mă oarecum cu brațele în aer.

— Mă întorc la miezul nopții, bine? Asta dacă mai ai... știi tu ce.

Se dă în spate, mutându-mi o șuviță după ureche, și pot să-mi dau seama din expresia sa îngrijorată că se referă la coșmarurile care o mai trezesc din când în când în toiul nopții. Buzele îmi tremură într-un zâmbet sincer de data aceasta, simțind un val de căldură invadându-mi pântecul. Apreciez îngrijorarea lui Blair, cu toate că simt în momentul ăsta că nu merit asta din partea sa.