Un altfel de băiat rău

Capitolul 46

play the song, e cântecul folosit în capitol

Capitolul 46- De ce ai făcut asta?

— Auu!

— Dacă nu te-ai mai mișca, poate că nu ar mai durea, comentează sec de lângă mine.

Îmi ridic ochii spre domnul Stevens, îngustându-mi privirea spre el. Mă ignoră, evident, și își continuă inspecția asupra brațului meu drept, dându-mă cu tot felul de prostii ce ustură ca naiba. Încerc, pe cât posibil să-mi păstrez calmul și să nu-i îngreunez prea tare misiunea, dar nu cred că aș putea să fiu mai puțin stresată la gândul că în seara asta are loc evenimentul de Halloween, unde va trebui să dansez de nebună în fața tuturor. Numai gândul la acest lucru îmi face stomacul să se strângă ca într-un pumn de oțel, trimițându-mi nenumărate săgeți cu adrenalină să-mi pompeze haotic prin venele dilatate. Mă voi face de râs, presimt asta, cu atât mai mult cu cât în ultimele două zile am fost o împiedicată și jumătate din cauza nervilor întinși la maxim. Rachel n-a fost deloc bucuroasă, ba chiar m-a expediat de vreo două ori pe coridor pentru a-mi mai limpezi mintea.

Nikolas îmi spune să nu mă agit degeaba, pentru că e o seară ca oricare alta și că va trece mai repede decât m-aș aștepta. Poate că aș gândi și eu în maniera asta dacă aș avea indiferența și calmul lui, dar, din păcate, nu pot spune că posed așa ceva. Nu în cantitățile necesare.

Mi se încălzește puțin pielea când îmi amintesc de întâmplarea din sala de antrenamente. Pare ireal acum că mă gândesc din nou la ceea ce am putut să facem în acea seară, dar faptul că acum nu ne mai comportăm ca doi străini de fiecare dată când ne vedem îmi întărește convingerea că, într-adevăr, s-a întâmplat. Am fost acolo. I-am spus că îmi place de el, și mi-a pătruns prin bariere și temeri cu acel sărutat desprins parcă din infern. Individul ăsta învață mai repede decât aș fi crezut vreodată că e în stare, și nu știu dacă asta ar trebui să mă bucure sau nu. Asta pentru că, din câte am descoperit, îi place mult prea mult să se sărute cu mine, uneori jucându-se cu focul pe holuri sau prin vreun ungher al Academiei. Nu știu dacă am fost vreodată surprinși de cineva fără să băgăm de seamă, dar ceva îmi spune că răspunsul e unul negativ, pentru că nu am auzit niciun zvon despre noi în ultimele zile.

Curiozitatea lui în ceea ce privește experiența mai... intimă îl face să pară un copil pus pe șotii.

Iar eu nu știu dacă vreau să mă ard cu joculețele lui periculoase.

— S-a întâmplat ceva, domnișoară? mă întreabă la un moment dat doctorul, trezindu-mă cu palma rece a acestuia peste frunte. Ai febră? Te-ai cam înroșit la față.

Ochii îmi cresc în dimensiune, lăsându-mi capul pe spate pentru a mă sustrage cât de discret pot de sub atingerea bănuitoare a acestuia. Sângele își face deja loc printre straturile de piele din obraji.

— Sunt bine! Zău de nu!

Se uită fix la mine, și parcă n-aș vrea să știu ce gândește în acest moment despre reacțiile mele de tot râsul. Își împinge mai bine rama ochelarilor pe nas, punând distanță de vreo doi pași între noi. Ochii îmi cad peste bandajul proaspăt lipit de braț. Venisem aici cu gândul de a scăpa de ele înainte de seara asta, dar se pare că Stevens are alte planurile cu mine.

— Ți-am dat jos pansamentele de la glezne și abdomen, dar brațul tău nu e pregătit să renunți la el încă.

— Dar... Nu mă mai doare.

— Asta nu înseamnă că totul e ca nou, domnișoară. Țesuturile se prind destul de greu la loc. Iar în cazul tău, unde glontele ți-a sfâșiat carnea dintr-un capăt la celălalt și ți-ai mai deschis și rana nu de mult, sigur va dura ceva mai mult. Dar, dacă nu te miști prea brusc și ai grijă să nu te izbești prea tare de cineva, poți să iei parte la spectacol fără probleme.