Locul 1 în cadrul concursului Penița de Aur, la categoria Dragoste.
Cea mai bună carte a anului 2019.
Locul 1 la categoria Dragoste în cadrul concursului Wattwriters Bookfestival.
Best Thriller Book 2020
Best Mistery Book 2020
Best Creative Autho...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
/love that song/
Capitolul 45- Joci murdar
Sunetul de fluier al lui Rachel anunță sfârșitul orelor de repetiții.
Mă opresc de-a dreptul istovită, respirând ca și cum tocmai aș fi fost fugărită de un leopard printr-un lan de porumb. Mă sprijin cu o palmă de un suport pentru boxe, ștergând-și fruntea cu prosopul pe care îl adusesem cu mine înainte să vin aici. E umed deja, păstrand cu el urmele oboselii a trei ore de lucru intens și neîncetat. Pașii nu sunt grei, și nici atât de complicați precum aș fi fost tentată la început să cred, însă antrenamentele lui Rachel sunt teribil de extenuante, iar asta face ca greutatea mișcărilor să pară de o sută de ori mai covârșitoare.
Asta, și faptul că, pe ultima sută de metri, a decis să schimbe coregrafia pentru a-mi da un rol ceva mai important în toată sceneta asta pe care trebuie s-o punem în practică. Am încercat să o conving că nu vreau să ies și mai tare în evidență, dar aparent doamna Ruthchild crede că asta e o manieră destul de bună pentru a-și mai spăla din păcate. Cred însă că ține mai mult la imaginea ei de director al Casei Kappa decât de bunăstarea sau comoditatea mea, însă în ultima săptămână nu am vrut să mai intru deloc în polemici cu cei de aici. Nici cu ea, nici cu domnul Zavaan, care se uită pieziș spre mine ori de câte ori ne mai intersectăm pașii pe holurile Academiei. Nu cred că a uitat palma primită de la mama, și ceva îmi spune că nici nu o va da vreodată uitării. Nu în secolul ăsta. Nici într-o oricare altă viață.
Îmi las prosopul să alunece peste umerii transpirați, privind spre celelalte fete care discută și fac exerciții de întindere pentru a-și mai detensiona musculatura de la picioare. Pa parcursul acestor zile în care am lucrat cu ele mi-am dat seama că poate am judecat-o prea aspru pe Rachel din cauza comentariilor sale acide sau ironice sau adresa mea. Chiar are grijă de persoanele de aici, ajutându-te la nevoie sau spunându-ți, chiar dacă cu ceva mai multă asprime, ce ai greșit și cum trebuie să rezolvi. Mereu am avut impresia că e doar aparența de să. Că merge cu nasul pe sus pe coridoare doar pentru că are funcția de Prefect al Casei noastre și că în afară de frumusețe nu o poate duce mintea și la altceva. Mă înșelasem însă. E deșteaptă. Poate chiar mai mult decât lasă să se vadă. Iar acum, privind-o din depărtare cum încearcă să maseze piciorul unei tipe care pare că are cârcei, îmi dau seama că poate tocmai eu sunt mai superficială decât aș vrea să cred.
Pufnesc în sinea mea, mutându-mi atenția spre locul în care se află Nikolas. Stă intens de vorbă cu Isiquel, cu brațele încrucișate la piept și cu unul dintre bocanci bătând din când în când peste podeaua ce pocnește. Aș vrea să nu fiu atât de aeriană când vine vorba de el, însă încă de prima dată când mă sărutase simt o ciudată nevoie inexplicabilă de a-l caută oriunde cu privirea. De a-i auzi vocea pe holuri, chiar și atunci când vine vorba de răstirea la unii băieți mai libertini și puși pe rele. Îl caut fără să vreau măcar, chiar și acolo unde știu că nu am nicio șansă să-l găsesc.
