Capitolul 34

11.6K 1.2K 431
                                    


Capitolul 34- Bună

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

Capitolul 34- Bună


— Crezi că a murit?

— Idioata secolului! Nu vezi că respiră?

— Dacă mai faceți multă gălăgie chiar c-o s-o faceți să-și dorească să fi murit...

Încerc să-mi mișc ochii pe sub pleoapele închise de greutatea somnului, însă tot ce reușesc să produc este o rotire completă în jurul orbitei, dar fără izbânda de a-mi deschide ochii. Vocile din jurul meu mi se învârt prin cap cu o viteză amețitoare, făcându-i dezordine prin gândurile și așa amestecate. Încerc să înghit în sec, simțind o presiune ca un nod din funie oprindu-mi saliva în mijlocul gâtului, așa că mă opresc în scurt timp, înainte să mă înec cu propriile respirații. O pătură sufocantă, de o greutate colosală pare că-mi ține captiv întreg corpul, furându-mi orice tentativă de a mai spera c-aș putea să-mi mișc mâinile și picioarele. Un beculeț straniu, ca o idee venită de undeva din cel mai îndepărtat colț al minții mele, se aprinde în dreptul capului meu.

Nu mă pot mișca.

Îmi canalizeze din nou întreaga putere, înmagazinându-mi mușchii cu o încordare ce-mi stă pe post de avânt, și mă chinui ca o bezmetică să să-mi fac brațele să se miște din poziția amorțită în care sunt căzute. Oftez frustrată, simțind un val răcoritor de anxietate strecurându-mi-se pe sub piele, ca un șarpe într-o căpiță de fân. Un gust amar, ca de fiere, îmi acoperă limba, trimițând săgeți de foc spre stomacul ce-mi arde în pulsații de disconfort. Gem nemulțumită, dând să-mi mișc capul dintr-o parte în alta. O lumină slabă, ca un bec vechi și pâlpâitor, se întrevede de undeva de dincolo de pleoapele închise. Țintesc spre aceasta, cu ultimul strop de energie rămasă în oase, și cu o lentoare prin care mi-aș putea vizualiza întreaga viață în fața ochilor, pleoapele mi se deschid pentru a face loc luminii.

Totul e încețoșat în jur, ca o baie înecăcioasă de aburi albicioși în care mă pierd cu firea câteva clipe. Ceva mă atinge peste braț, o atingere ca de pană, iar sunetele de mai devreme început ușor-ușor să se pornească prin timpanele mele. Clipesc obosită, cu capul zvâcnindu-mi de un țiuit continuu, iar în scurt timp umbrele din jurul meu se preschimbă în forme corporale.

Silueta lui Blair este prima pe care o deosebesc. Se avântă însă spre mine înainte să-i pot vedea mai bine fața sau... orice alt detaliu, în general. Îmi cuprinde corpul cu brațele ce par să-i tremure, resimțindu-i în nări parfumul familiar de o aromă dulceagă. Inspir lung, în tandem cu bătăile încete ale inimii. Încă sunt mult prea amorțită pentru a mă poyea mișca în voie.

— Proasto, proasto, proasto! îmi susură în ureche pe o voce deloc caracteristică ei. Ca și cum ar sta să-și țină emoțiile sau lacrimile în frâu, și nu prea reușește. O să mă aduci la disperare într-o bună zi, A!

Privesc țintă spre un punct aleatoriu din camera incomod de albă, asemenea unei păpuși de porțelan pe care o pui într-un loc și acolo înțepenește. Pleoapele abia de mi se mai mișcă, brațele îmi stau ciudat de greoi pe lângă corp, iar gura mi se simte ca o pungă de plumb, incapabilă să mai producă vreun sunet. Înghit din nou saliva din gură.

Un altfel de băiat răuUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum