Coroana Monocroma

Capitolul VII ~ Limba zeilor

Capitolul VII ~ Limba zeilor

       Lyn nu avea nicio idee cum ajunsese în capitala Valeriei, Florance. Știa doar că, în urmă cu două sau trei zile, era pe urmele infractorului care reușise să îl ucidă pe Zinos. Era pe punctul de a face încă un pas către descoperirea identității lui, însă fusese întreruptă de apariția Kirei și a lui Vale.

       Ei bine, nu credea că Frida era total inocentă în povestea asta. Cu siguranță dorea să o facă pe Lyn să renunțe la căutările ei, așa că i-a fost cerută prezența obligatorie, iar ea trebuia să se supună ca să îi ofere și lui Iris o imagine bună pentru viitorul ei rol ca regină a Valeriei. Dacă avea prietene ascultătoare, drăguțe și plăcute, o făcea pe ea în sine o femeie plăcută și frumoasă. Și oricum, atâta timp cât se afla pe lângă Iris, Lyn ar fi putut să țină un ochi pe ea și să o protejeze fără să pară insistentă. Și toate astea se datorau Fridei.

       Vrăjitoare nebună.

       Așa că Lyn se afla la marginea Florancelui, descălecându-l pe Athelas și legând căpăstrul de unul din parii de lemn aflați lângă locul în care erau trase câteva trăsuri, inclusiv trăsura regală din care coborâră Frida, cele trei prietene ale sale și Althea, la care Lyn se încruntă, parcă oferindu-i o privire ucigătoare, însă Althea doar dădu din umeri, mândră, își îndreptă nasul în sus, și trecu pe lângă Lyn de parcă nu era nici măcar o servitoare.

       -Mi se pare mie sau tu și sora mea mai mică nu prea va înțelegeți? apăru Calen ca de nicăieri cu Izin după el. Calen se apucă și legă hățurile calului său alb de același par de lemn ca Lyn, însă ea nici nu se uită la el. Doar trase cu putere de sforile subțiri, parcă îmbufnată.

       -Eu și sora ta suntem, aș putea spune, apropiate în felul nostru, răspunse ea sec. Se întoarse pe călcâie și scoase din săculețul prins de șoldurile ei un măr frumos și roșu, mare, pe care i-l întinse lui Athelas. Armăsarul negru mâncă pe dată mărul, împingând-o pe Lyn cu botul în semn de mulțumire. Părea că încheiase orice discuție.

       Cu toate astea, aruncă o privire cu coada ochiului către Calen care scoase, la rândul lui, dintr-un săculeț un măr la fel de frumos și roșu. I-l întinse lui Izin care necheză și îl mâncă de îndată. Calen îl bătu cu mâna pe gâtul puternic, apoi închise săculețul și se întoarse către Lyn, zâmbind.

       Lyn avu imediat tendința să își întoarcă privirea de la el, vrând să se asigure că Iris era prin apropiere, însă nu putu. Nu știa dacă îl fixa pe Calen din cauză că era supărată pe el pentru implicarea lui în ancheta ei sau pentru că pur și simplu îl disprețuia fără un motiv anume.

       -Frumos costum, spuse el, întrerupând șirul de gânduri ucigașe pe care Lyn îl avea în momentul ăla.

       Se uită la îmbrăcămintea ei de parcă nici nu știa cu ce se îmbrăcase când plecase de la castel. Purta un costum de vânătoare cenușiu, încins cu o curea de piele de care stătea agățat un pumnal scurt și un cuțit arcuit, mic, ca un briceag. Avea gluga lăsată pe spate, iar bluza costumului coborând în fâșii de material până sub genunchii ei de unde începeau cizmele negre, curate.

       Lyn își dădu ochii peste cap.

       -Frumoasă tiară, aruncă ea înapoi, se întoarse pe călcâie și plecă, apropiindu-se de Iris și Frida ce părea că dă ordine vizitiului, în timp ce gărzile responsabile cu protecția lor descălecau și își îndreptau caii către parii de lemn.

       Calen pufni în râs, smulgându-și micuța coroana pe cap. De fapt, nu era nici măcar o coroana, era un cerc din argint ce stătuse pe capul lui, fără podoabe, fără nimic strălucitor, ce arăta faptul că era de rang regesc, pentru a i se arată respectul cuvenit.