Coroana Monocroma

Capitolul XXVI ~ Inimă de diamant

Capitolul XXVI ~ Inimă de diamant

-Asta ar trebui să fie de ajuns, spuse Amethyst aruncând și ultimele cearceafuri la piciorul patului lui Lilian.

Totul fusese curat în camera lui când ajunseseră acolo. Se uitase în jur ca să găsească vreun indiciu despre cine l-a răpit sau ceva asemănător, însă totul era normal. Absolut normal și asta i se părea cel mai ciudat, pentru că cel care a făcut asta nu numai că știa camera și castelul foarte bine, ci avea un pas ușor și agilitate în mișcări de nu lăsase nici măcar o urmă.

Veenas îi spusese că aduce cel mai bine cu un Binecuvântat și nu cu orice Binecuvântat. Cu o Umbră.

-Ai terminat acolo? se întoarse el către Ran care stătea așezat la biroul din capătul camerei, scriind de zor după dictarea lui Veenas. Se ridică de la masă chiar când Amethyst se apropie de el și îi întinse biletul pe care acesta îl mototoli, apoi îl desfăcu și îl îndreptă. Ca să pară că trăsese de el să scrie ceva, explică el celor doi care se uitau un pic confuzi la el și acțiunile lui. Amethyst lăsă biletul pe masă. Ar trebui să ne răspândim pe aici. Dacă tată a aflat deja despre dispariția lui Lilian, probabil deja a trimis gardieni ca să-i verifice camera.

-De acord, dădu Veenas din umeri, iar Amethyst dădu din cap și se îndepărtă de ei.

-Asta a fost ciudat, murmură Ran, dându-și cu mâna prin părul lui blond și ciufulit, așezându-se înapoi pe scaun.

Veenas sări pe masă, mai degrabă pluti decât sări, sprijinindu-se în mâini.

-El e mereu ciudat.

-Am auzit ce i-ai spus pe hol, înainte ca Calen să plece, despre faptul că te-ar evita și nu ar avea încredere în tine. De ce nu ar avea încredere în tine? Mi se pari de treabă. Veenas își dădu ochii peste cap, amuzată.

-Nu am făcut o impresie prea bună când ne-am văzut prima dată. El avea o sabie îndreptată spre mine, iar eu aproape i-am dat pantalonii jos. Amândoi izbucniră într-un râs încet, ca Amethyst să nu-i audă. Și mereu are ceva cu felul în care mă îmbrac.

-Nu ai stat la vreo curte regală niciodată, nu-i așa? Veenas dădu din cap.

-Mereu alergam dintr-o parte în alta. Am mai intrat în castele și case de nobili, însă niciodată să stau într-una.

-Se vede. Se uită în spate către Amethyst care își făcea de lucru cu o carte, deranjând biblioteca ca să îi dea un aspect mai revoltător, apoi se întoarse la Veenas. Arăți prea multă piele. Normal nu ar deranja pe nimeni, probabil doar ar spune că ești vreo sălbatică sau ceva, însă Alteța Sa oferă mai multă atenție decât ar trebui. Cred că e un pic gelos, zâmbi el.

Veenas simți cum inima trece peste o bătaie și corpul începând să o ardă, însă se rezumă doar la chicoti nervos.

-Da, sigur.

-Știu, spuse Ran, punându-și mâinile în sân. A fost dintotdeauna o fire rece, neafectat. Dar știu de la Lilian că face tot ce face doar pentru că îi pasă.

-Mda, așa mă gândeam și eu, murmură ea. Că veni vorba de Lilian... Își trase genunchii la piept, strângându-i. Și toată povestea dintre voi de care Amethyst a menționat... Ran se îmbujoră aproape instant, începând să își tachineze degetele. E totul adevărat?

-Cam așa, spuse el. E un pic ciudat să am atâtea persoane în jur care știu. Credeam că Lyn este singura care și-a dat seama. Dar dacă e vorba și de Calen și Amethyst... Mă tem că mai mulți știu și e un pericol pentru noi.

-Cum așa?

-În primul rând, nu cred că cineva ar fi prea încântat să afle despre prinț că este atras de... un băiat. E o chestie necomun[, iar oamenii de obicei se tem de ceea ce nu cunosc și urăsc lucrurile astea. Nu o să poată să aibă o soție și copii, iar ăsta e un minus pentru familile nobile care voiau înțelegeri cu regele și averi și favorizări la el. Și apoi mai e și faptul că sunt un om de rând. Nu mă pot ridica la nivelul unui prinț.