Coroana Monocroma

Capitolul XXXII ~ Albastru si verde

Capitolul XXXII ~ Albastru și verde

-Ce?

Calen a fost cel care întrebă, în timp ce Lyn fusese luată total pe nepregătite și înlemni, fără cuvinte, fără reacție.

-M-ați auzit, spuse Iris, mutându-se de pe un picior pe altul. Pantofii o incomodau și îi era greu să-și mențină statura dreaptă când era atât de obosită. Mai întâi se certase cu Calen, apoi Lyn țipă la ea și acum trebuia să îi convingă să facă cum vrea ea.

-Da, te-am auzit, însă nu știm cum ai ajuns la asta, spuse Lyn, clipind des, încercând să se dezmeticească. Iris se apropie de ea și o luă de mână fără nicio problemă, pentru că purta mănuși, privind-o fix în ochi.

-Am greșit când am zis că dragostea nu este o opțiune pentru noi toți, spuse ea încet. Pentru tine este. Se întoarse spre Calen. Pentru amândoi. Iar eu vreau să vă bucurați de șansa asta.

-Iris--

-Părinții mei au ajuns astăzi în Lauros, așa că le-am trimis o scrisoare care să-i aștepte acolo și le-am explicat cum stau lucrurile. I-am cerut tatei să aducă un certificat de adopție. Nici Lyn și nici Calen nu scoaseră un cuvânt. O să te adopte, îi spuse lui Lyn, iar alianța poate fi făcută fără nicio problemă, așa că veți putea să vă căsătoriți peste două zile. Ai mei vor ajunge mâine și toate vor putea fi făcute cum trebuie. Se uită la Calen. Cum tu ești rege, nu ai nevoie de mama sau de tatăl tău ca să facă ceremoniile. Se întoarse spre Lyn. Și tu cum încă nu ești regină încoronată, tata și mama pot să le facă pe ale tale. În fond, nu e cine știe ce, trebuie doar să zică o rugăciune amărâtă și să-ți dea niște flori și binecuvântarea de căsătorie.

-Poți să te oprești puțin? îi spuse Lyn. Oftă, uitându-se la Calen, apoi se uită în jos către ea. Așa cum știi, nu aș putea să neg chestia asta, să zic că nu vreau, pentru că aș minți. Dar ăsta nu este un motiv pentru care să fi renunțat la antidot în favoarea mea. Iris îi zâmbi în colțul gurii.

-Îmi ești prietenă și ăsta este un motiv de ajuns de bun ca să fac ce am făcut. Îi luă pe amândoi de mână și le puseră una peste alta, începând să radă. Acum chiar mă bucur pentru voi. Lyn, tu rămâi aici până mă duc să aduc croitoreasa, iar cât despre tine, îi spuse lui Calen, mă aștept să pleci până mă întorc. Nu trebuie să vezi o mireasă în rochia ei.

Se întoarse pe călcâie și ieși din cameră cât ai zice pește, lăsându-i pe Lyn și pe Calen confuzi unul cu altul. Se grăbi să coboare scările către parter, iar când simți că picioarele o lasă, se ascunse după o coloană de marmură și se sprijini cu spatele de ea, strângându-și mâinile la piept, simțind durerea cum trecea prin fiecare fibră a mușchiului. Își duse degetele la gură și le mușcă cu atâta putere încât simți cum îi dă sângele, însă nu se opri. Lacrimi începură să îi străbată obrajii, izbindu-se de podeaua de sub picioarele ei.

Nu era pregătită să renunțe la viață.

*

Așa cum spusese și Iris, la amiază a doua zi, o trăsură albă cu auriu, de care era prins steagul Euriellului, un porumbel alb cu aripile întinse, oprise în fața castelului. Vizitiul se dădu jos din scaunul său și deschise ușa de lemn, lăsând ca familia regală să fie întâmpinată de Calen.

Prima coborî Oriante, mama lui Iris, ce semăna izbitor de mult cu fiica ei, mai puțin ochii ei care erau verzi, un verde ciudat de frumos. Purta o rochie de toamnă care îi acoperea gleznele, de un galben-arămiu, cu părul prins într-un coc frumos. Apoi ieși o fată de cam șaisprezece ani ce era copia identică a mamei sale, doar că o variantă mai tânără, apoi ieși o fată mai mică cu părul blond și ochii negri. Prima era ceva mai veselă, cu obrajii rozalii, însă cea mică era bosumflată și parcă nu îi convenea ce se întâmpla.