Coroana Monocroma

Capitolul XVII ~ Doamna Sângelui

Capitolul XVII ~ Doamna Sângelui 

       Numele fetei părăsi buzele lui Lyn cu un tremur puternic pe timpul iernii, simțindu-se goală în viscolul de zăpadă. Își simți tot corpul cum este cuprins de durere și cum aerul devine din ce în ce mai rarefiat. Știa că era efectul prezenței lui Veenas, însă o făcea intenționat. Își folosea puterea ca să o afecteze și, după cum păreau ceilalți, stând drepți și atenți la ea și la Veenas, ei nu erau o țintă.

       -Ești în viață?

       Făcu doi pași către fata cu părul alb și lung, însă se opri pe trepte și vru să întindă mâna către ea, un gest involuntar pe care îl făcea când erau mici.

       Mintea probabil îi juca feste. Poate Zuna avea dreptate, poate era atât de slăbită după bătălia de cu o zi în urmă și moartea Kirei și înmormântarea ei și judecata lui Aweinon și antrenamentul spontan cu Calen, încât nu mai gândea cum trebuie. Însă nu putea să fie asta. Fusese zile, luni întregi, captivă într-o bătălie continuă, printre cadavre, sânge, oase și arme ce se ciocneau, prin ploi și viscole și moarte.

       -Cum? întrebă ea, însă Veenas se încruntă, stând cu mâinile ei mici strânse în pumni. Arăta un zâmbet jucăuș și rău, ca de copil pus pe șotii.

       -Nu am venit aici pentru reuniuni lacrimogene. Doamna Sângelui m-a trimis să termin ceea ce Aweinon și Kalonice au început. Și să transmit un mesaj.

       Lyn înghiți în sec, privind cu coada ochiului către Lilian, Calen și Frida. Lilian era confuz despre cine vorbea Veenas, însă încerca să se mențină pe poziții, stând cu sabia în mână și cu cealaltă cu degetele întinse, pregătit să își lase puterea să preia conducerea și să o atace pe Veenas. Frida era încruntată. Nu arăta pic de frică în ochii ei cenușii față de străină și, aparent, Binecuvântată.

       Calen era și el un pic confuz de ce se întâmpla. Însă el mai auzise acel nume. Doamna Sângelui. Aweinon îl pomenise când fusese întrebat cine l-a pus să facă toate acele lucruri îngrozitoare.

        Cinthya dădu buzna pe uși afară, aproape împiedicându-se în fustele rochiei sale. Probabil alergase direct încoace din camera ei sau a lui Iris, simțind-o pe Veenas. Și probabil din același motiv și Frida și Lilian fuseseră aici. Ca Binecuvântați, ei puteau să simtă când un alt Binecuvântat își folosea puterea sau, dacă erai destul de priceput, să îi simți prezența. Cei care nu aveau parte de binecuvântare din partea zeilor nu puteau să îi simtă și nici să realizeze când unul de acest fel se apropia de ei.

       De aceea Lyn nu a fost descoperită de Pritam când ajunsese la castelul lui.

       Cinthya, fiind soția unui zeu, și așa cum și spusese, putea și ea să simtă Binecuvântații. Și probabil că ea simțise extraordinara putere care venea de la intrarea din față a castelului și dădu fuga până aici, curioasă să vadă ce se întâmplă și dacă era un alt atac.

       Nu că ar fi fost prea departe de adevăr.

       -Ah, făcu Veenas, uitându-se la Cinthya, în ochii ei albaștri, apoi la inelul ce stătea pe degetul ei alb. Soția muritoare a lui Orohir. Spune-mi, zeul pământului încă nu s-a decis ce să facă cu tine când o să mori? Poate te transformă într-un copac sau ceva, râse ea.

       Calen se uită încruntat, la fel și Lilian, fără să priceapă ce se întâmplă, însă Cinthya nu îi privi pe niciunul dintre ei, nici măcar pe Frida sau pe Lyn. Trase o gură mare de aer, fixată pe Veenas. Simțea ceva în aer care nu era puterea ei. Era o altă prezență, ceva ce venea din adâncuri și de prin păduri, ce se scula din rădăcinile copacilor și din frunzele florilor și din câmpurile oamenilor de rând, din stâncile munților și de pe malul râurilor.