Capitolul X ~ Pumnalele și sabia

50 4 0
                                    

Capitolul X ~ Pumnalele și sabia

       Trecuseră câteva zile de la prinderea vrăjitoarei maltine, însă nu foarte multă lume știa identitatea adevărată a criminalului. Nici Pritam, și nici Calen, nu au dorit să bage frica în oaspeții Curții sau în poporul Valeriei, așa că au decis să spună despre vrăjitoare doar familiei regale, ca să stea mereu cu ochii în patru și acompaniați de gărzi, și lui Iris, și doamnelor sale de companie.

       Însă cam totul reveni la normal, chiar și pentru Lyn care în momentul ăla se afla în scaunul ei, tânjind după micul dejun care trebuia să vină. Stătea lângă Iris, iar Calen în fața ei, însă nu se uita nici la el, nici la nimeni. Stătea aruncată pe spate, cu mâinile pe burtă, holbându-se la masă și la farfuria ei goală, crezând că dacă se uita destul de insistent la ea, avea să se umple. Îi era atât de foame și ar fi vrut să bea și un pahar de vin, doar așa, pentru pura ei plăcere.

       Deja nu mai purta rochiile alea pe care Kira încerca să i le bage pe gât ca să facă impresie bună în fața familiei regale. Pritam ar fi fost mulțumit cu orice s-ar fi îmbrăcat și în orice fel i-ar fi vorbit, pentru că putea oricând să îi spună un vers dintr-o rugăciune veche din Anill și ar fi fost scuzată toată viață. Calen era Calen și nu i-ar fi păsat de părerea lui, nu după zilele trecute și momentul în care o văzuse decapitand o vrăjitoare.

       Iar Frida... Ei i-ar fi păsat atât de tare de felul în care se comporta, însă Lyn nu dădea doi bani pe asta. Nu după ce aflase că era o Binecuvântată și că putea lua contact cu oamenii morți trecuți pe partea cealaltă, în Încăperile lui Mihios, zeul morții și sufletelor pierdute. Dacă avea o astfel de putere, era clar că Frida lua contact și cu Mihios, pentru că fantomelor nu le era permis să iasă din Încăperi fără permisiunea lui, dar mai ales să stea pe lângă muritori cum era Frida și să se supună în slujba ei.

       Cu toate astea, regina îi arunca priviri urâte, iar Lyn se simțea de parcă avea să fie pocnită în cap cu ceva de către Marcal sau Zotic, așa că se ridică și își mentinu poziția până Frida o lăsă în pace să își vadă de farfuria ei goală.

       -Dar unde sunt Vale și Kira? întrebă Pritam, iar Iris îi afișă un zâmbet, în timp ce platouri cu mâncare erau aduse de către servitori, iar Lyn nu putea fi mai mulțumită.

       -Din ce știu, și-au găsit companii plăcute în timpul în care au stat la curtea domniei voastre.

       -Chiar așa? zâmbi el mulțumit și râse ușor către soția lui, iar Frida zâmbi la rândul ei.

       Lyn avea o față de Pe bune?

       -În cazul ăsta, ne bucurăm toți pentru aceste întâlniri ale prietenelor tale și sper că ăsta să fie un semn că uniunea dintre tine și Calen este menită să fie.

       -Oh, zei, chiar vorbește în halul în care a zis Lilian, oftă Lyn încet, însă simți ca și cum cineva o ciupește de braț. Tresări încet, cât să nu atragă privirea celor de la masă, și văzu pe locul de lângă ea un cap de fetiță. Ninette îi făcea semn să tacă din gură și să mănânce în liniște.

       -Sunt sigură că așa este, Majestate, spuse Iris și se apucă să mănânce.

       Lyn își dădu ochii peste cap și se apucă să mănânce la rândul ei, luând pe ascuns sticla cu vin de pe masă și turnându-și un pahar pe care îl bău imediat, înainte ca cineva să observe lichidul din el. Mâncă șuncă și cășcaval, pâine, roșii și castraveți și nu se putea abține să nu mănânce chifteluțele alea de porc și vită care erau atât de gustoase, iar stomacul ei îi mulțumi.

Coroana MonocromaWhere stories live. Discover now