Coroana Monocroma

Epilog

Vanya apucă ultima bucată de plăcintă rămasă pe tava cu bunătăți de la taraba cu pâinci, începând să alerge împreună cu alți câțiva copii în jurul scenei de lemn, mâncând și râzând. Steagurile cu soarele cu nouă colțuri, auriu și maiestuos, pe fondul de un verde pal, fluturau în bătaia brizei ce împrăștia mirosul prăjiturilor tarabelor și mirosul de sare în întrega capitală a Anillului, Ithil.

-Erumis, sunt aici! strigă fetița cu părul împletit în două codițe lungi și stufoase, făcând cu mâna către un băiețel înalt pentru vârsta lui care nu reuși să o vadă și trecu de ea, dispărând în spatele scenei de lemn.

Vanya făcu în spate câțiva pași, însă când se întoarse se lovi de cineva. Se dădu repede câțiva pași înapoi, uitându-se în sus către femeia ce își dădu gluga cenușie joc de pe cap, iar Vanya rămase uluită de frumusețea și strălucirea ochilor ei violeți, în special când îi văzu culoarea unică.

-Îmi cer scuze, spuse femeia.

-Nu, mie îmi pare rău, spuse Vanya. Nu v-am văzut. Străina îi zâmbi și se lăsă pe vine în fața fetiței.

-Cum te cheamă?

-Vanya, răspunse ea fără să șovăie. Ai ochii zeiței Anielle. Ni s-a spus la școală despre semnele zeilor, iar acesta e al zeiței. Se încruntă. Ești cumva zeița Anielle? Străina râse.

-Nu, sunt fiica ei. Vanya făcu ochii mari. Ea m-a adus aici, înapoi acasă. De aici am fost luată acum mult timp împotriva voinței mele, cand eram chiar mai mică decât tine. Aveam cam... șase ani.

-Nu se poate să fi prințesa pierdută, spuse ea, iar femeia dădu din cap.

-Și aș vrea să ajung la preoți, ca să le spun și lor asta. Știi cumva unde sunt?

Vanya o prinse de mână și începu să o tragă după ea prin mulțimea din piață.

-Nu știi de cât de mult timp te căutam, spuse ea. De un pic mai mult de paisprezece ani. Stai să vezi când o să afle părinții mei și colegii de la școală că eu te-am găsit, râse ea. Vor fi cu toții invidioși.

A doua zi, Vanya stătea pe umerii tatălui ei care lucra la Castelul de Cristal și care reușise să o aducă pe fiica sa să o vadă pe prințesa pe care o găsise. O vedea de acolo, pe femeia străină și frumoasă cu părul blond și ochii ei violet ce începură să capete o culoare aurie. Stătea pe un tron imens, într-o rochie superbă de încoronare, în sala tronului unde erau toți nobilii strânși și preoții Înaltului Ordin, în timp ce o coroana îi era deasupra capului. Era albă și frumoasă, cu nestemate din diamante în care se reflecta lumina soarelui ce intra pe toate ferestrele sălii din toate părțile.

Când coroana îi fu așezată pe cap, vocea ei străpunse urechile tuturor, puternică și autoritară, ca o adevărată conducătoare.

-Eu sunt Anielyn Sirithinyus Valerys, prințesa moștenitoare a tronului din Casa de Cristal și a Coroanei Monocrome. Și sunt regina Anillului.