GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 7 𝕰

𝔼𝕞𝕒𝕟𝕦𝕖𝕝𝕝𝕒

"Să nu mă uiți bella?" Mi-a spus înainte să plece, înainte să mă lase tremurând și fără suflare, înainte să mă dea peste cap și să îmi fure primul sărut. Cum să uit așa ceva? Aveam de gând să dau uitării tot ce s-a întâmplat în noaptea asta, toată frica pe care am simțit-o și toate celelalte emoții încă neclare pentru mine. Dar mai ales pe el, aveam de gând să îl uit pe el, fața lui, ochii lui pătrunzători, atingerea lui, numele lui, până când a distrus totul cu acel sărut.

Ar fi trebuit să îmi fie ușor să trec peste acest episod. Să mă ridic de pe podeaua pe care m-am prăbușit scursă de energie, să încui ușa în urma lui și să merg mai departe învățând ceva din această întâmplare. Dar nu! Eu am rămas acolo jos ca o fată naivă și proastă ce sunt, în speranța că se va întoarce.

Cum am putut spera la așa ceva? Omul acela nu este decât un... un om rău, foarte rău, întunecat și cu siguranță un criminal. I-am văzut expresia când i-am spus despre ce știam de la Augusto. Știa foarte bine despre ce vorbesc, se vedea pe fața lui și nu arăta nici o urmă de părere de rău sau regret. Cu siguranță este obișnuit să ucidă și să facă lucruri ilegale. De parcă ucisul nu ar fi suficient.

Oftez lung și îmi prind obrajii în palme, obrajii pe care el mi i-a mângâiat înainte să plece. Îmi trec vârful degetelor peste buzele încă umflate în urma sărutului și mă trec fiorii în timp ce îl rememorez.

Primul instinct pe care l-am avut a fost să protestez, să-i opun rezistență, dar apoi m-am gândit că îmi voi aminti mereu primul sărut din viața mea ca pe ceva forțat și violent, când aș putea să mă calmez și să nu mă las bântuită de o amintire sumbră. M-am gândit că va fi ceva scurt și apoi va pleca și voi fi în siguranță fără să rămân traumatizată, dar nu mi-am închipuit că mă va bântui chiar plăcerea acelui moment.

A fost atât de greșit și în același timp atât de perfect. Am fost pierdută și m-am regăsit în fiecare atingere a lui. Era atât de întuneric, dar totul s-a luminat când buzele noastre și-au făcut prezentările. Nu am crezut niciodată că pot ajunge să simt atâtea emoții într-un singur sărut. Un sărut imprevizibil, nesolicitat, dar atât de împlinitor. Aș minți să spun că mi-a furat sărutul, pentru că adevărul este că i l-am oferit pe tavă.

Mi-a cerut atât de degajat să nu îl uit, fără să știe că sărutul pe care l-a inițiat avea să pecetluiască acel moment în mintea mea pentru totdeauna. Primul meu sărut, cu un bărbat care mi-a pătruns în casă și în minte, care m-a abordat prin frică, m-a menținut în suspans și în final s-a asigurat că nu îl voi uita deși știa că nu sunt șanse să ne mai întâlnim vreodată. E și așa o coincidență suficient de mare că din toate casele din acest oraș, a nimeri fix aici, într-a mea.

Lăsând la o parte toată fascinația și misterul, nu aș mai alege să trec prin ceva similar, sau să mă întâlnesc din nou cu acel bărbat. Nu este decât un pericol umblător, iar eu nu am nevoie de așa ceva în viața mea. Trebuie să fiu mai atentă în jurul meu și să nu mă mai pun astfel în pericol. Puteam să sfârșesc rănită sau chiar mai rău și asta doar din cauza unei uși blestemate pe care am uitat să o închid. Ar fi trebuit să fiu mai prudentă, mai serioasă și mai controlată, nu se poate să reacționez atât de ușor la oricine se apropie de mine.

Un zgomot străin mă scoate din reverie și mă face să mă scufund mai adânc sub pătură. Pare să provină de undeva din stradă unde mai multe voci se pot distinge și într-o fracțiune de secundă rulez în mintea mea toate măsurile de siguranță pe care le-am luat înainte să mă întind în pat. Ferestrele - închise, draperiile - trase, ușa - încuiată, luminile - stinse... nu cred că am mai ratat ceva important. Aud un strigăt înfundat în depărtare și pentru a nu știu câta oară în noaptea asta, frica își găsește din nou drum spre interiorul meu.