GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 10 𝕬

𝔸𝕟𝕥𝕠𝕟𝕚𝕠

O formă șerpuită se ridică în sus de-a lungul lemnului sculptat minuțios. O urmăresc până în punctul în care se unește cu o altă formă similară la limita superioară a ușii, de unde coboară împleticindu-se împreună până la bază. Modelul continuă și pe ușa din stânga unde devine mai reliefat și se finalizează cu un mâner metalic sub formă de șarpe.

Ar putea avea o semnificație aparte, sau ar putea pur și simplu să nu însemne nimic. Pentru mine ar putea reprezenta doi gardieni de care nu pot trece și care mă țin captiv. Dacă aș încerca să mă sustrag din încăperea asta, șarpele ar prinde viață și mi-ar opri trecerea spre libertate, spre culoare, sau doar spre alb. Spre acea lumină ce strălucește prin gaura cheii sau care încearcă să se strecoare pe sub ușă, provocându-mă să mă ridic și să-mi găsesc curajul de a mă împotrivi întunericului.

Ore întregi au trecut de când acele uși mari s-au închis în urma mea separându-mă de restul lumii. De când stau în dreapta tatălui meu și mă strădui să nu par plictisit și neinteresat.

Nu este pe lista priorităților mele în viață că conduc o organizație ilegală, dar asta este moștenirea mea și oricât de departe aș vrea să fug de ea, prefer să o accept înainte să o las pe mâna unui ahtiat după putere, care nu va face altceva decât să profite și să distrugă toată tradiția familiei de generații întregi.

Știu că ei nu mă văd potrivit sau pregătit, îi simt cum mă privesc. Încearcă să fie respectuoși de dragul tatălui meu dar adevărul este că m-ar linșa cu prima ocazie pe care ar avea-o.

Sunt pregătit să le arăt că se înșală. Sunt pregătit să conduc mai departe moștenirea clanului Gotti și mai mult decât atât, sunt pregătit să aduc o schimbare pozitivă și proaspătă pentru toți. Mai ales celor ce nu mă înghit. Îi voi face să mă digere în porții mici dar concentrate, așa încât să nu mai aibă energia necesară să se răzvrătească împotriva mea. Iar după ce cuibul va fi echilibrat și încrederea stabilită, atunci voi merge după el. Da, asta voi face! Mai devreme sau mai târziu Castellano va sfârși în mâinile mele si atunci nimic nu mă va putea opri să implementez noua lege și ordine între toate clanurile mafiei.

Tata mă privește lung transmițându-mi subtil că plictiseala și-a găsit sfârșitul și adevărata dezbatere urmează să înceapă. Mă repoziționez pe scaunul prea incomod pentru preferințele mele și aștept pregătit atacul hienelor din jur.

– După cum mulți dintre voi știți deja, se apropie timpul să cedez locul de pe acest scaun fiului meu Antonio, și odată cu el, toate îndatoririle și responsabilitatea întregii organizații din care facem parte cu toții. Observ cum posturile lor devin mai rigide și cum încep să își arunce între ei priviri cu subînțeles, pregătiți parcă să atace imediat ce li se va da ocazia. Este o onoare pentru mine să am un fiu, un urmaș ce îmi poartă numele și pe care am încercat să îl instruiesc încă de când s-a născut pentru a-l pregăti pentru această poziție.

Tata a făcut o pauză pentru a simți energia din sală și pentru a-și alege cu grijă următoarele cuvintele. Mereu am considerat că stilul lui de a vorbi este prea lent si prea încărcat cu detalii inutile când ar putea să ia taurul de coarne și să spună direct subiectul, fără să se piardă în introducere. Nici nu m-a mirat când una din hiene și-a forțat cuvântul în discuție înainte ca tata să își fi terminat pledoaria. Mă întreb câteodată cum a reușit să rămână la conducere atâția ani...

– Don Alberto, se vuoi scusarmi... cu toții suntem mai mult decât familiari cu tânărul Antonio. Își întoarce privirea plină de venin spre mine pentru o secundă, cât să scoată în evidența că eu sunt cel despre care se vorbește, apoi își continuă discursul căutând susținere în privirea celorlalți. Eu personal și sper că și prietenii mei de scaun să îmi împărtășească îngrijorarea că Antonio nu este cel mai potrivit pentru această poziție, chiar dacă este descendent Gotti. Tu însăți spui că ai încercat să îl instruiești, cred că dacă era într-adevăr pregătit ai fi folosit alte cuvinte. Unele care să susțină rezultatul anilor de pregătire și nu doar să amintești că ai încercat.