GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 11 𝕰

𝔼𝕞𝕒𝕟𝕦𝕖𝕝𝕝𝕒

Fiecare celulă din corpul meu a luat-o razna și se zbate teribil sub această carcasă bine împachetată. Știu că nu e vizibil pe exterior, m-am străduit mult să păstrez aparențele dar în interior sunt un dezastru. Totul arde și tremură în timp ce tot mai multe sentimente mă copleșesc. Teama predomină și insecuritatea mistuie. Frustrarea de a nu avea control pe nimic din jurul meu e chinuitoare. Aș vrea să fug departe de acest loc, undeva unde să nu mai existe incertitudini, secrete, pericole... sau mafioți întunecați... pătrunzători, misterioși... atrăgători... care îți sorb toată viața din tine cu un singur sărut. Uuhh, focalizează-te Ella, nu e nimic atrăgător la ei. Sunt toți doar o adunătură de brute sângeroase care se joacă cu inocența și neputința ta.

Pășesc apăsat spre mese cu intenția reală de a fugi înainte ca acel psihopat să mă prindă din urmă, să-mi forțeze inelul pe deget cum și-a forțat fiecare cuvânt, eventual să mă arunce pe umărul lui și să mă răpească spre cine știe unde, pretinzând că îi aparțin. Acel Marco care nu m-a lăsat deloc să plec, sau să vorbesc. Ce s-ar fi întâmplat oare dacă nu ar fi venit Antonio? Și Antonio... Doamne, din toate locurile din lume, de ce tocmai el, aici, acum? Când i-am auzit glasul, nu am crezut că e cu putință, dar m-am întors pentru a-mi confirma suspiciunea, iar el era acolo, în toată splendoarea lui.

Lumina difuză din casa mea nu i-a făcut dreptate aspectului lui. Probabil că și îmbrăcămintea a fost de vină. Acel hanorac negru cu glugă largă ce îi acoperea capul, fața prăfuită și sângele uscat de pe el l-au făcut să pară mai puțin plăcut ochiului. Și cu toate acestea, tot l-am lăsat să mă sărute și m-am topit în brațele sale imediat cum m-a atins. Aspectul lui nu m-a împiedicat să mă gândesc la el în fiecare moment de atunci... să nu îl uit... "Să nu mă uiți bella!", mi-a spus el.

Acest Antonio însă, este unul mult mai diferit decât cel din amintirile mele dar este același Antonio care mi-a chinuit mintea încontinuu de când a plecat. Avea o postură perfect verticală ce impunea putere și masculinitate. După imaginea cu el pe care o aveam întipărită în minte, mi-a luat câteva secunde să îi asimilez această nouă înfățișare elegantă. Pantofi lăcuiți, blugi negri, cămașă albă, vestă maro. Nu este o combinație foarte potrivită pentru un asemenea eveniment, dar modul în care acea cămașă îi îmbrățișa corpul ca o a doua piele, m-a făcut să zăbovesc cu privirea pe pieptul lat și muscular mai mult decât ar fi fost potrivit. Trei nasturi îi erau descheiați și fire negre de păr se iveau prin deschizătura cămășii, completându-i aspectul masculin. Pielea îi era bronzată și apropiată de culoare cu acea vestă ce dădea un aer rebel înfățișării lui. Pe pectoralul drept i se vedea marginea unui tatuaj ce se ascundea pe sub materialul alb iar mai sus am reușit să număr patru lanțuri în jurul gâtului sinuos, posibil să fi fost chiar cinci dar distanța dintre noi nu mi-a permis să observ cu exactitate toate detaliile corpului său.

Fața îi era senină iar ochii blânzi. O cicatrice mică îi traversa sprânceana stângă, întrerupând linia de creștere a firelor de păr. Barba îi era tunsă scurt dar la limită pentru a-i da o notă neîngrijită în timp ce părul îi era perfect stilizat. Nu era suficient de lung încât să îți poți trece mâna prin el, dar suficient încât să nu îi dea o alură de soldat. I-am privit buzele roz și pline, și din instinct, mâna dreaptă mi s-a ridicat pentru a-mi atinge propriile-mi buze, evocând sărutul nu de mult trăit, dar m-am oprit la timp și am lăsat-o să cadă înapoi pe lângă corp. Încercam să îmi amintesc cum s-a simțit pe buzele mele faptul că nu era nici atunci bărbierit, dacă m-a înțepat... dar șocul acelei întâmplări a fost mult prea mare ca să înregistrez toate aspectele momentului.

Ne-am blocat amândoi din clipa în care am devenit conștienți de identitatea celuilalt și ne-am analizat reciproc. I-am  citit uimirea pe chip în timp ce ochii îi mișunau pe chipul meu, parcă nevenindu-i să creadă că sunt într-adevăr eu. Vibrația vocii lui m-a trezit și mi-a făcut inima să tremure într-un mod straniu. De frică?... de uimire?... sau poate de dorință? Modul în care numele meu s-a rulat pe limba lui aproape că mă făcea să vreau să îl ating și să reconstituim momentul acelui sărut dar fiorul  conștientizării persoanelor din jurul meu și a locului în care mă aflu, m-a străfulgerat, simțindu-se la fel ca în acea noapte, când a trântit ușa după el și mi-a spus să tac.