GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 12 𝕰

𝔼𝕞𝕒𝕟𝕦𝕖𝕝𝕝𝕒

Nu nu nu! Nu el din nou! Nu vreau să mai trec încă o dată prin asta. Încremenesc sub atingerea lui și încerc să amân răspunsul pe cât posibil. Cum pot să refuz un asemenea om cât mai diplomat încât să nu creez un conflict la o petrecere interlopă. Augusto sesizează mâna lui Marco care îmi strânge umărul ferm și se străduie să își ascundă iritarea. Cineva ar trebui să îi spună că dacă se uită atât de insistent și încruntat nu se mai integrează în spectrul gesturilor discrete. Mă las pe spate pe spătarul scaunului hotărâtă să îmi ridic privirea pentru a-i spune că nu sunt pregătită să dansez în acest moment, dar Giovanni se ridică în picioare privind același punct în care mâna lui e lipită de pielea mea, pregătit să îmi apere onoarea... sau pe a lui...

– D'Amiano, când o să înveți să îți cunoști locul? Îl întreabă Giovanni pe un ton rece rânjind răutăcios. Îmi ridic privirea spre Marco și îl găsesc privindu-mă cu blândețe, cu acel chip frumos pe care l-am sesizat și mai devreme înainte să explodeze cu toată acea posesivitate asupra mea.

– Locul meu este exact acolo unde trebuie să fie! Îi răspunde nerupând contactul vizual cu mine. Își retrage mâna luând o postură impunătoare în spatele meu și își redirecționează privirea spre Giovanni, continuând pe același ton calm. Nu îmi amintesc să îți fi cerut părerea Mancini.

– Marco, nu e necesar să fiți răutăcioși. Intervine Alfonso. Ce încerca Giovanni să spună este că el o întreba pe signorina Emanuella dacă vrea să danseze cu el, chiar înainte să vi tu. Ar fi just să se respecte ordinea, nu crezi?

Poftim? Nu îmi amintesc să mă fi întrebat țânțarul dacă vreau să dansez. Și cum adică să se respecte ordinea?... aici nu e coadă la pâine, este alegerea mea. A fi promisă... a sta la coadă... sunt mult prea multe lucruri dubioase pentru mine în seara asta. Giovanni își așează scaunul și ocolește masa pentru a veni în dreptul meu, timp în care Lucia îmi strânge mâna și mă trage discret spre ea pentru a-mi șopti la ureche.

– Emanuella, va trebui să dansezi. Toată lumea nelogodită trebuie să danseze cu mai mulți parteneri în seara asta pentru a se cunoaște reciproc.

– Dar eu nu vreau să dansez cu nimeni. Îi șoptesc înapoi indispusă.

– Nu se poate să refuzi Emanuella. Nu e un lucru bun, crede-mă. Nu se face... oftează ușor când realizează că a grăbit prea mult tonul și îmi șoptește din nou mai liniștită. Poți să dansezi cu un singur bărbat doar dacă și el te alege pe tine pentru restul serii, dar altfel va trebui să accepți toate cererile pe care le primești. E tot ce trebuie să faci, să dansezi... nu trebuie să accepți altceva și nu ești obligată să menții legătura cu nimeni după seara asta. Dar nu e bine pentru noi dacă refuzi... pentru tine Ella... Te rog! Nu atrage atenția asupra ta.

Toată situația asta îmi displace teribil. Încă un atac împotriva liberului meu arbitru. Nu contează ce vreau eu, contează ce vrea "familia"... cred că încep să înțeleg ce înseamnă acel "bine ai venit în familie" și "haideți să dăm putere acestei familii". Poate că nu mai am o familie adevărată, dar asta cu siguranță nu este familia în care mi-aș dori să fiu. În fața mea, signora Mariella mă privește rece, așteptând cu siguranță să mă ridic și să îi fac moftul fiului ei în timp ce în spatele meu, Marco și Giovanni se duelează din priviri.

– Emanuella, nu e nevoie să dansezi acum dacă nu te simți confortabil. Îmi asum să am eu grijă de tine întreaga seara având în vedere că este primul tău bal și atunci nu va mai conta cine este la rând. A spus Giovanni cu superioritate.