GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 8 𝕬

𝔸𝕟𝕥𝕠𝕟𝕚𝕠

– Spune-mi când am mai purtat eu așa ceva. O întreb și mă uit la ea insistent așteptând să-mi răspundă. Nu știi nu-i așa? Îți spune eu când, NICIODATĂ!!! Mă răstesc făcând-o să tresară și face trei pași înapoi, lipindu-se terifiată de ușa din spatele ei. Și NU, n-am să încep acum. Îmi finalizez pledoaria empatizând puternic pe nu.

– Signore Antonio, tatăl dumneavoastră a poruncit...

– Nu mă interesează ce vrea el. Pleacă și nu te mai întoarce cu așa ceva.

– Dar signore...

– Pleacă! Mă răstesc pentru ultima dată iar ea face stânga-n prejur și se năpustește pe ușă lovindu-se de Marco care tocmai intra. O prinde de un umăr stabilizând-o, și îi oferă rânjetul lui celebru.

– Hei păpușă, ușurel. Dacă vrei să ne ciocnim trebuie doar să-mi spui... știi, nu-mi prea plac intrările forțate. Îi spune una din replicile lui de agățat îi timp ce ea se face roșie ca racul și încearcă să își găsească scăpare din strânsoarea lui.

Marco este singurul meu prieten și fratele pe care nu l-am avut niciodată. Părinții lui s-au alăturat organizației când eram foarte mici și dat fiind că tatăl lui are o poziție foarte importantă în cercul tatălui meu, a fost necesar să locuim în aceeași casă din motive de siguranță și nu numai. Am copilărit împreună și suntem aproape de nedespărțit. Este singurul om în care am încredere, fapt pentru care îl voi numi secundul meu când voi prelua conducerea de la tata.

Mă enervează totuși slăbiciunea lui pentru femei, nu l-am înțeles niciodată în această privință. Flirtează cu orice specimen umblător ce deține o pereche de sâni și o aparență cel puțin agreabilă și nu ratează nici o ocazie de împerechere atunci când i se oferă. Și de cele mai multe ori este inevitabil să ajungă acolo, să spunem că are suficient șarm încât să le aducă de bună voie în punctul pe care îl dorește el. Astea sunt momentele pe care nu le împărțim împreună și cu toate că nu mă interesează, are mereu grijă să îmi povestească despre cuceririle lui și cât de dezamăgit este că nu îi îmbrățișez pasiunea.

Nu spun că nu mă încântă sexul și nu apreciez o femeie frumoasă când o văd, aș fi un ipocrit să neg asta, doar că nu sunt atât de exteriorizat cu ceea ce gândesc la fel cum o face el și prefer ca activitățile mele sexuale să rămână private și cât mai detașate. Nu permit femeilor cu care interacționez să intre în viața mea sau să știe prea multe despre mine. Femeile pot fi arme periculoase pe care nu le poți cunoaște niciodată îndeajuns de bine încât să le lași să își bage nasul în afacerile tale. Iar asta știu ele să facă cel mai bine, să-și bage nasul, coada și orice pot, exact acolo unde nu vrei tu să intre.

– Marco, las-o să plece. Îi arunc o privire serioasă și observ ușurarea de pe chipul ei când îi dă drumul și se mută din calea ei. Se uită după ea apoi închide ușa și se trântește într-unul din fotoliile din camera mea privindu-mă lung.

Flirturile lui ieftine îmi creează repulsie de cele mai multe ori și nu înțeleg de ce femeile sunt atât de naive să cedeze mereu în fața lui doar pentru a fi folosite ca niște obiecte sexuale. Și eu le folosesc în același scop, e adevărat, dar cel puțin eu nu le promit nimic. Ele vin singure la mine iar eu le spun de la început care sunt intențiile mele și nu le duc cu zăhărelul. Oricum, nu îmi place să mă culc cu oricine, mi-am păstrat câteva contacte la care apelez când am nevoie, fără obligații sau atașamente.

– Ce faci amico, ai nevoie de ajutor la îmbrăcat? Mă întreabă ironic remarcând hainele împrăștiate peste tot în cameră.

– Uhh nu începe și tu.