GOTTI: EMANUELLA - VOL 1

Capitolul 9 𝕰

𝔼𝕞𝕒𝕟𝕦𝕖𝕝𝕝𝕒

– Draga mea, unde ai învățat să stăpânești atât de bine croitoria? Nici tatăl tău nu era așa de priceput, el făcea mai mult haine pentru bărbați. Întreabă Lucia curioasă, privindu-se admirativ în oglindă.

– La internat, sora Nina m-a învățat. Ea a avut grijă de mine în ultimii zece ani. Îmi doresc mult să o poți cunoaște într-o zi, e minunată, tot ce știu astăzi am învățat de la ea. Un zâmbet mi se întinde pe chip la amintirea ei și simt că a trecut foarte mult timp de când nu am mai văzut-o, chiar dacă despărțirea de ea este încă proaspătă în mintea mea.

– Îmi doresc să o cunosc, a făcut o treabă minunată cu educația ta Ella. Sunt foarte mândră de cum ai devenit. Îmi spune întorcându-și capul spre mine. Privirea ei este încărcată de emoții iar zâmbetul pe care mi-l oferă îmi încălzește inima.

Îi întorc zâmbetul mulțumindu-i din priviri, apoi mă alătur imaginii ei din oglindă. Lucia a ales un material albastru strălucitor care îi scoate în evidență ochii. Am optat pentru un model de rochie mulată cu mâneca trei sferturi și lungă până la genunchi, care să îi pună în valoare corpul suplu dar în același timp să îi sublinieze vârsta într-un mod feminin și decent.

– Arăți minunat Lucia, culoarea asta te prinde foarte bine.

– Îmi place foarte mult Ella, îți mulțumesc. Cu siguranță nu aș fi găsit așa o rochie în magazinele de aici. Mă bucur foarte mult că m-am lăsat pe mâna ta. A fost o decizia splendidă. Abia aștept să văd cum va arăta și rochia ta. Ești sigură că o poți termina până mâine?

– Mă bucur mult că îți place. Da, o voi termina dimineață cel mai probabil, mai rămâne doar să o ajustez unde este nevoie. La ce ora trebuie să fim gata?

– Augusto va pleca înaintea noastră pentru ședință, iar pe noi ne va aștepta un șofer la ora trei. Drumul până la Napoli nu ar trebui să dureze mai mult de două ore.

– Un șofer? Credeam că vom merge cu Emilio. Întreb surprinsă.

Toata ziua m-am gândit la el. Rectific, în toate zilele după ce m-am trezit singură în patul lui și nu am putut evita dezamăgirea ce s-a înfiripat în sufletul meu. Am stat și m-am holbat la tavanul din camera lui până am găsit voința necesară să mă ridic și să îmi încep ziua. Mi-aș fi dorit sa am ocazia să vorbesc cu el măcar câteva minute. Mi-aș fi dorit să îmi spună de ce m-a sărutat și ce simte despre asta. Mi-aș fi dorit să îmi trimită măcar un mesaj zâmbitor... orice.

– Aaaa da, Emilio... nu va veni cu noi. Îmi spune Lucia lăsându-mă total surprinsă.

– Cum? De ce? Augusto mi-a lăsat impresia că e necesară prezența întregii familii la acest eveniment.

– Emilio... ăăă, a fost nevoit să plece din oraș... A... a apărut o problemă, ce nu putea suporta amânare și nu se va întoarce până săptămâna viitoare. Din păcate nu va putea să ne însoțească la bal. Spune privind insistent podeaua.

– Oh! Înțeleg, îmi pare rău să aud asta, sper să se rezolve orice este ceea ce îl reține. Răspunsul meu având și alt înțeles decât cel din contextul actual, unul personal.

– Ah, stai fără grijă, se va rezolva. Emilio știe ce face. Da, mi-aș fi dorit și eu să știu. Știai că părinții tăi s-au cunoscut în Napoli? Fac ochii mari la auzul informației și nu îmi dau seama dacă a folosit-o special să schimbe subiectul.

– Oh! Nu! Nu am știut asta. Cred că nu știu destul de multe despre părinții mei. Mi-ar place să îmi povestești mai multe despre ei.

– Sigur draga mea, am să îți povestesc. Se apropie de masa de lucru pipăind timid materialele pregătite pentru rochia mea. Ești sigură că nu te pot ajuta?