Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 4

Ingrid

— Am nevoie să dau un telefon, spun rupând tăcerea.

— Tatăl tău a fost anunţat. Știe unde te afli, îmi răspunde și virează la dreapta pe o stradă lăturalnică.

Mă înec.

— Poftim?

Am simțit cum mi se formează mai multe noduri în fundul stomacului. Așa ceva nu mi se mai întâmplase de când...Nu, nu mă gândeam tocmai acum la Mike.

— Tu ai făcut-o? spun și nu-mi pot stăpâni furia. Sângele mi-a înghețat în vene.

— Da.

Acel sentiment familiar mă învăluie și asist cum viața mea evoluează, de la acceptabilă, dacă lăsăm deoparte faptul că, de multe ori mă simt singură, la o uriașă harababură, în numai o zi. Și nu orice zi. Ziua în care m-am întors acasă. Acasă. Ba nu. Îmi strâng mâna în pumn. Sau  n-ar trebui să însemne acasă pentru mine. N-are nicio importanță că mi-am petrecut copilăria și adolescența aici și mă strecuram în salonul principal al casei noastre, doar ca să îmi văd mama zâmbind.

— Aș prefera totuși să mă lași pe mine să mă descurc cu Bergan.

Nu îmi răspunde și după mai multe momente scurse în tăcere, adaugă privindu-mă:

— Vei intra într-un program de protecție anonimă și nu vei putea părăsi țara fără acordul autorităților.

Nodurile din stomac au revenit, strângându-se, până când am fost nevoită să le apăs cu dosul palmei.

— Nu vorbești serios!

El și-a coborât privirea înspre mine. Am avut senzația că-mi dispare pământul de sub picioare. Ce mama naibii se întâmplă cu mine? Închizând ochii strâns, am scos aerul din piept într-o răsuflare adâncă, plină de frustrare. Într-un singur domeniu excelam și acum mi se lua și asta? Chiar dacă păream năucită, observ că el nu părea surprins.

— Pentru că iubita ta a vrut să se răzbune pe Bergan, folosindu-se de mine, ai ales să propui această inepție? exclam furioasă.

Un fulger de mânie îi străbătuse chipul, ochii frumoși i se întunecară, da, dar surpriză? Nu. Era aproape de parcă s-ar fi așteptat la asta. Deschizând ochii mi-am întors fața spre el. Cât timp stătuse acolo afară, în întuneric, nu observasem cât e de înalt, dar acum aflat lângă mine în maşină, îmi dădeam seama că mă depășea clar cu mai bine de cinsprezece centimetri și eram înaltă.

— Sunt douăsprezece grupări rivale lui Bergan, şi fiindcă nu te afli pe proprietatea lui și nu aveți o relație apropiată, devii ținta lor clară, îmi răspunde pe un ton calm, în timp ce oprește mașina în fața unei case superbe.

Creierul nu-mi mai funcționa, pentru că singurul meu gând a fost că nu a dezmințit relația cu acea Diane.

— În cincizeci de minute, geanta cu obiectele tale personale va fi livrată la această adresă, unde vom rămâne preț de câteva ore.

— Dă-mi voie să-ți reamintesc, insist eu, nu te cunosc deloc. Adică, deloc.

— Și asta nu te-a împiedicat să mă săruți în urmă cu douăzeci minute.

A durat o secundă până să înțeleg ce mi-a zis și          să-mi pice falca. Am clipit mirată. Bărbatul nu dădea înapoi de la nimic și era teribil de sincer. Părțile mele intime s-au cutremurat, mult prea de acord cu asta, ceea ce însemna încă un indiciu că ar trebui să le acord atenție, deoarece începeau să fie disperate.