Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 20

Ingrid

Mă ridic de la masa de lucru și urmăresc cu zâmbetul pe buze desenele elevilor mei. Atenția lor exclusivă o pun pe seama noutății la care asistau, deși până și mezinul grupei, Ben, era ochi și urechi la indicațiile mele, la cei aproape doi ani.

— Vă felicit și vă mulțumesc pentru desenele frumoase și pentru că ați fost atât de atenți, spun și le aranjez desenele pe panou.

Ne aflăm în atelierul din casa Nataliei, amenajat special pentru gașca lor de copii.

— Ne mai vedem și mâine? întreabă Diamond. Adică, să mai desenăm.

— Dacă veți dori asta..

— Daa, au rostit în cor.

— Rămâne cum am stabilit, am zis zâmbitoare.

Anna şi Maria şi-au întins capetele, de îndată ce am deschis uşa.

— Ți-am zis că nu dorm, chicoteşte Maria şi eu mă încrunt.

— Făceam pariuri cu Anna, mă lămurește Maria, cum nu auzeam nicio gălăgie pe aici, asta ne-a fost una din presupuneri.

— Am niște elevi ascultători și atenți, spun ușor mândră.

— Uau! O adevărată performanță, două ore cu cei șapte copii fără haos. E de pus la panou, nu alta.

Zâmbesc larg, încă uşor mândră de mine. Pe lângă băieții cuplurilor Cage şi Stone se regăseau alţi doi copii, fată şi băiat, de a căror întreținere înțelesesem că se ocupa Drake. Tatăl lor murise într-o misiune în Afganistan. Ceea ce nu mă ajuta deloc.

Faptul că ne-am trezit așa cum ne-am trezit, îmi provoca nevoia imperativă de singurătate.                     O perioadă în care să-mi pot da seama de ce vrea Drake și cum e posibil să vrea ceea ce vrea.

N-ar trebui să acord importanță. Tot n-o să se întâmple nimic niciodată și totuși Drake e năucitor, e superb. E imposibil să sufere de lipsa femeilor dornice să sară în pat cu el. Există un maldăr de motive evidente, pentru care n-ar trebui să fiu în fruntea listei lui cu vreau să i-o trag.

Dumnezeule, nu există pe lume timp suficient să pot desluși treaba asta. Și cum să existe, când îl zăresc în prag? Slavă Domnului că nu îmi terminasem treaba cu lipitul desenelor și aveam o ocupație.

La treabă, Ingrid!  Le-am lăsat pe Anna și Maria să se ocupe de masa copiilor și am răsuflat ușurată, când Drake a plecat cu cei doi copii aflaţi în întreținerea lui. Pe toată durata schimbului de replici, el s-a comportat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic între noi, de parcă totul ar fi fost normal. Abia ajunsesem la taxiul comandat, când           mi-am auzit numele strigat. M-am întors și inima mi-a tresăltat iute la vederea lui Drake.

— Domnișoara nu mai are nevoie de serviciul dumneavoastră. Mii de scuze pentru deranj, îi spune el taximetristului, după ce îi înaintează o sumă de bani, iar eu rămân gură-cască.

— Ce faci?

— Te conduc acasă.

— Nu e nevoie..

— Ca să vin la tine, să mă fac înțeles mai bine.

M-am holbat la el, gândindu-mă că poate auzul mi-a luat-o razna pe tărâmul nebuniei.

— Tu nu vii acasă la mine!

Ştiam că aceea nu era casa mea și că el era tocmai șeful instituției în a cărei apartament mă aflam. Și totuși nu aveam să îl las. Ceea ce a creat o controversă pe tema să vină sau să nu vină, care a durat o jumătate de oră, iar faptul că le-am văzut pe Anna și pe Maria urmărindu-ne discret, din spatele perdelelor ferestrei de la living, m-a făcut să mă dau bătută.

Mi-a deschis portiera din dreapta mașinii lui elegante și am urcat. În clipa următoare s-a aflat lângă mine, pornind motorul mașinii. Eram tot timpul conștientă de prezența lui în mașină.

— Vreau să ieșim sâmbătă în oraș.

— Ce? am strigat, fiindcă, chiar nu mă așteptasem la așa ceva.

Un zâmbet i-a luminat fața.

— Să ieșim împreună. Noi doi. Sâmbătă.

Cred că mă înșela auzul. Nici gând ca el să fi putut spune ceea ce mi se păruse mie.

— E un restaurant pe centru care îmi place mult, spune. Vin să te iau pe la șapte.

— T-tu..tu chiar vorbești serios să ieșim împreună?

— Foarte serios.

Două lucruri se întâmplau în interiorul meu. Unul era valul de căldură, care mă biciuia nemilos peste tot, luminându-mă pe dinăuntru, şi celălalt consta într-o neîncredere glacială. Să nu fi fost doar vreun soi de invitație bizară, din milă. Stomacul meu s-a strâns.

— Nu, am zis. Exclus aşa ceva.

Mâna lui a alunecat pe încheietura mea.

— O să-ți placă, a continuat el de parcă aș fi răspuns afirmativ. Pregătesc o mâncare grozavă acolo.

— Te rog, spune-mi că nu eşti genul care sare peste cină, mă tachinează.

— Nu sar peste cină, dar..

— Perfect, a murmurat. Îți pui o rochie lejeră..

— Nu văd de ce aș ieși cu tine, spun și nu mă pot abține să mă strâmb la absurditatea vorbelor mele.

— Pentru că îmi placi? îmi reaminteşte el.

Inima mi-a tresăltat în piept și dacă ar fi avut mâini ar fi bătut din palme de bucurie. Mama mă-sii! Nu mai puteam respira.Dar nu-mi păsa.

— Tu nu știi să accepți un refuz ca atare? încerc eu.

— Nu, când și tu vrei asta.

Am înghițit cu greu. Era cazul să spun ceva, dar ce? Am tăcut, gata. E o nebunie, ne știm..de nici câteva zile, deși am impresia că o facem de o viață. El este cel mai frumos bărbat din câți am văzut și cel mai frumos lucru ce putea să mi se întâmple, dacă nu îmi era interzis.

Iar prezentul? O, în prezent am ajuns acasă, brațele lui îmi încolăcesc trupul, ținându-mă aproape. Foarte aproape. Și îl las. Vreau să mă răsucesc în brațele lui și să mă înghesui mai mult, să mă cuibăresc în el și să mă las scăldată în căldura siguranţei pe care mi-o oferă.