Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 16

Ingrid

Mi-am lăsat geanta pe canapea și mi-am alungat orice gând. Am căutat în sertar ceva de prins pentru păr și mi-am răsucit repede pletele, prinzându-le într-un coc neglijent. Apoi am schimbat așternuturile de pe pat.

Simțind totuși energie în loc de oboseală; deși joaca cu cei cinci băieți putea fi deopotrivă plăcută și amuzantă, dar și sleită de energie fizică, am ieșit pe balcon. Era o seară plăcută de vară. Nu voiam să mă gândesc la discuția scurtă, pe care am purtat-o cu mama la telefon. Momentan nu mă simțeam pregătită pentru ea și Bergan.

Am făcut un duș rapid și când m-am întors să pornesc spre dormitor, oglinda aburită  mi-a atras atenția. Nu știu de ce am făcut ceea ce am făcut în continuare. M-am studiat în oglindă de-a binelea. Nu o făcusem de prea mulți ani cu adevărat.

Poate din pricina lui, sau a sărutului, probabil că sărutul era unul din motivele pentru care o făceam. Am o culoare a pielii grozavă, o nuanță crem-piersică. Ambii sâni au mărimi generoase, cred. Fusesem norocoasă, mai ales că șoldurile mele erau înguste, deși picioarele ușor prea subțiri.

Simțeam că pot fi plăcută vederii, prin urmare, Ingrid nu era o fată deloc urâtă; dar indiferent de ceea ce făceam, indiferent de cât de departe mă duceam, sau cât rămâneam plecată, ziua morții lui Mike își lăsase urmele asupra interiorului meu. Sărutul..

Mi-am mușcat buza destul de tare. Sărutul a fost o prostie și încă una mare.Totul era o prostie. Grăbindu-mă să mă îndepărtez de oglindă, m-am schimbat într-o pereche de pantaloni scurți pentru dormit și un tricou scurt. M-am dus în bucătărie, fiindcă sărisem peste cină și am înfulecat niște covrigei.

Aproape am tresărit când am auzit o bătaie în ușa de la intrare. Am lăsat covrigul pe masă și m-am uitat la ceas. Era miezul nopții, așa că.. ce naiba..? Așteptând nemișcată, am tresărit când am auzit din nou bătăi.

Agitată, am făcut stânga-împrejur și m-am zorit, fără zgomot spre coridorul de la intrare. Ridicându-mă pe vârfuri, m-am uitat pe vizor. Și m-am încruntat. Nu era nimeni acolo. Proptindu-mă în ușă, cu palmele, am privit cu mai mare atenție prin vizor. Nimeni.

— Ce naiba? am murmurat.

Crezând că am înnebunit, am descuiat ușa. Deschizând-o cam de o palmă, mi-am dat seama de greșeală. Ceea ce vedeam acolo, în lumina slabă, nu mirosea a bine. Bărbatul înalt și de-a dreptul musculos, avea părul ușor lung și nu am insistat asupra feţei, căci m-am grăbit să mă retrag, cu mâna pe clanță, pregătindu-mă să închid ușa, când el și-a repezit mâna în deschizătură:

— Ingrid, zice cu o voce groasă, ce mi-a dat fiori pe spate.

Am încercat din nou să închid ușa, dar el și-a vârât un picior înăuntru.

— Fir-ar să fie, am icnit.

Nu era deloc bine și situația scapă vertiginos de sub control. Aproape că am țipat, când într-o fracțiune de secundă, l-am văzut fugind ca scăpat din flăcări. Apoi am înțeles, agenții FBI îi reperase prezența, probabil pe camere. Nu știu cât timp am rămas acolo, holbându-mă în întuneric. Trebuie să recunosc, eram speriată. Extrem de speriată. După nu știu cât timp, cei doi agenți s-au întors:

— Sunteți bine?

Am putut doar să încuviințez.

— Îl cunoaşteţi?

Mi-am ridicat privirea spre ei.

— Nu. Nu cred. Dar el mă ştia, se pare.

Mi-au spus apoi să mă asigur că ușa e încuiată și să nu mai deschid sub nicio formă noaptea târziu.
De această dată, am avut grijă ca toate ușile și ferestrele să fie închise, când am auzit o bătaie rapidă, sonoră, în ușa de la intrare.