Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 15

Drake

— Ți-ai pierdut mințile!

Îl privesc și îmi îndrept mânecile.

— Bună ziua, Bergan.

— Răspunde-mi! insistă el, scos din minți.

— Dacă mi-am pierdut mințile? Nu.

Se repede spre mine, însă îl depășesc în înălțime și îl dezarmez cu atitudinea relaxată. Stăm față în față în biroul meu de la sediul FBI-ului. E cea de-a patra generație, dintr-un șir lung de bărbați transformați de la zero, în membrii de elită ai clanurilor mafiote. Ceea ce Bergan nu poate obține cu un surâs, capătă cu o mână de fier. Asta-l face și astăzi unul din cei mai temuți oameni din țară. Pe tâmplă i se zbate o venă. Dacă nu ar fi ea la mijloc, aș savura spectacolul.

— Nu te-ai gândit că e fata mea, înainte să obții nenorocitul acela de mandat de protecție?

Îmi strecor mâinile în buzunare, înainte să vadă cum strâng pumnii.

— Din contră, numai la asta m-am gândit.

Nu-i vine să creadă, dă să se-ndepărteze, dar se răsucește instantaneu, arătând cu degetul spre mine:

— O să anulezi mandatul mâine!

Îl privesc lung.

— Nu.

El surâde obraznic.

— Drake, sunt aici, oferindu-ți varianta cea mai ușoară. De obicei, nu fac concesii cu cei care se apropie de familia mea. Dar dacă..

— Așa? l-am îndemnat eu.

— Îți vei pierde funcția și credibilitatea.

— Aha.

Își strânge pumnii și respiră întretăiat. Ne uităm unul la altul câteva clipe.

— Ai ales să te încurci cu persoana greșită. Și vei plăti. Dacă până acum te-am lăsat în pace, a fost pentru că am știut că existenţele noastre nu se întrepătrund, însă acum vorbim de un război la cu totul alt nivel, care se va încheia cu fata mea unde îi e locul.

— N-o va mai face. Poate ai reușit cu intimidările până acum, dar va trece peste ele.

Izbucnește în râs.

— Un singur telefon și Ingrid e acasă, spune el. Nu ai ce căuta în viața noastră.

— Poate aceste vorbe ating alte persoane, Bergan. Nu pe mine.

— Bine, domnule London, ne vom auzi curând.

Mă așez pe scaunul biroului și nu mă obosesc să îl conduc spre ieșire.

***

Destul de târziu în aceeași zi, tata a intrat în biroul meu, cu Henry, consilierul principal și un apropiat al familiei. Tata se încruntă rareori şi atunci la mine. Henry nu se arătase niciodată scos din răbdări. Amândoi arătau de parcă ar fi vrut să mă omoare.

— Ce-ai făcut? a zis tata și mi-a aruncat o foaie de hârtie pe birou.

— Ce-i asta?

— Îi asiguri protecție fetei lui Bergan?

Au trecut câteva secunde bune, până să îi răspund, în răstimpul acesta doar Henry a spus:

— Drake, ce s-a întâmplat?

Tata s-a așezat cu o expresie reținută.

— Povestește-mi cum de s-a ajuns aici.

Vocea tatei devenise foarte înceată. Acalmia dintre două cutremure.

— E adevărat, Ingrid Zardini e într-un program de martori protejaţi.

— Cum așa?

— Tată, am cam trecut de vârsta pantalonilor scurți. Totul e conform procedurilor.

El a încuviințat din cap, cu o expresie de nepătruns pe chip.Era superputerea lui, de când îl știam, în momentele în care se simțea cel mai acut, arăta cel mai puțin.

— Drake, tocmai  de aceea avem o politică de neimplicare în relațiile personale la birou, zice el, îndulcindu-și tonul. În plus, fata lui Bergan nu cred că ar avea nevoie de protecția unei instituții publice.

— Te înșeli, tată.

— Mereu ți-am lăudat încăpățânarea, dar ceea ce vrei să dovedești acum, nu numai că e pueril, dar e și extrem de periculos. Te joci cu focul, fiule, aproape c-a oftat el.

— Sau cu imaginea, așa-i?

Se încruntă.

— Drake, nu sunt dușmanul tău și o știi foarte bine. Te întreb doar atât: ai suficientă încredere în fata asta, să lupți practic împotriva morilor de vânt?

— Nu mi-e frică de Bergan și poate de aceea a ajuns atât de departe cu influența lui. A fost lăsat în pace.

— Dar să îi implici fiica? E deja prea mult.

— Fiica lui a fost la un pas de viol şi..

— Te simți responsabil sau cum?

— Nu, tată, nici pe departe, spun ridicându-mă în picioare. Fata asta are nevoie de ajutor. Nu are o relație apropiată cu Bergan.

— Sângele apă nu se face.

— Nu se face, dar nici nu ne putem alege părinții pe care ni i-am dori.

Vrea să spună ceva, se oprește, apoi mă privește lung:

— Iar interesul față de ea este strict instituțional.

— Mai exact ce mă întrebi, tată? Dacă sunt, în mod personal, interesat de Ingrid?

— Fiule..

— Îmi place Ingrid, am recunoscut eu privindu-l. Dar asta nu are de-a face cu decizia mea de a o include în programul de protecție al martorilor.

— Drake, ești conștient că orice relație de-a ta, devine practic de interes național, intervine Henry, vrând să pară împăciuitor.

— Pe scurt, o relație cu ea ar dăuna imaginii publice, nu?

Încuviințează scurt.

— Vă spun ceva la amândoi și este prima și singura dată, când o voi face. Dacă vreau să fiu cu o femeie, fiind vorba chiar de fata lui Bergan, nimeni și nimic nu mă poate opri. Nu îmi pasă de uneltirile presei și concurenței. Ați înțeles?

— Drake, nu te încăpățâna. Ai lumea la picioarele tale! Sunt atâtea femei pe lumea asta, frumoase, faimoase și sunt sigur că..

— Hai să închidem subiectul, îi propun privindu-l.

Trebuia să știe deja că, atunci când își propunea ceva, Drake nu dădea înapoi. O pun pe seama memoriei.

— Bine, fiule, sper doar să nu ajungi să regreți, sau să fie atât de grav, încât nici măcar Senatul American să nu te mai poată sprijini.