Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 24

Drake

N-am primit nicio veste de la ea toată noaptea şi nici nu mi-a răspuns la niciunul din mesajele trimise. Când o sun, intră direct mesageria vocală. Sunt nevoit să respir de câteva ori, să mă calmez îndeajuns, înainte să descui ușa apartamentului ei. Credeam că lucrurile merg pe un făgaș normal.

Văd o foaie de hârtie împăturită chiar pe măsuța de la intrare și lipită cu bandă adezivă. Pe naiba, nu. Nu, fir-ar. Ştiu deja; e primul semn că ceva nu e în regulă. Ea nu e în regulă. Smulg biletul și constat că înăuntru e o coală A4.            

Îi cercetez apartamentul în timp ce parcurg mesajul lăsat, de parcă ar fi posibil să îi dezvălui ascunzătoarea într-un dulap, sau mai știu eu unde. Dar Ingrid nicăieri. Numai biletul tâmpit de pe măsuță și cu mesajul principal pe el:
Îmi pare foarte rău. Locul meu e lângă tata. 

A fugit, fir-ar să fie. Sunt furios, dar şi îngrijorat. Dintr-odată, mă trezesc în traficul matinal al orașului, cu o viteză peste limitele legale. Nemernicul are impresia că o poate manipula cu metodele lui clasice. Îmi încleștez mâinile pe volan, până când degetele mi se albesc. Trebuie să o găsesc. După câteva minute, mă regăsesc în fața casei lui Bergan. Paznicii nu se îngrămădesc în fața mea, doar mă anunţă scurt:

— Domnul Bergan vă așteaptă în birou.

Semnele nu sunt deloc bune. Ea a preferat să fugă de mine, decât să vorbească cu mine, dar nu e un motiv suficient pentru genul de reacție care mă tot mână, de când am descoperit biletul.

— Unde e? întreb, imediat ce pășesc în birou.

— Bună ziua, Drake London.

Nemernicul mă bate la propriul joc și ceea ce mă oprește să nu mă înfig în beregata lui e ea. Nu până nu aflam ceva. Orice. Îmi întinde calm o foaie. O privesc fără expresie:

— Ce-i asta?

— Pe scurt, solicitarea fetei mele de renunțare la serviciile instituției tale.

Râd, deși nu simt nevoia. Apoi îmi încleștez maxilarul.

— Unde e, Bergan? am zis, aplecându-mă asupra lui.

— Coboară imediat, zice.

— Și aștepți să te cred?

Se apropie de mine. Foarte bine, îmi ușurează munca.

— Vei renunţa definitiv la porcăria aia cu protecția FBI-ului. Fata lui Bergan nu are și nu a avut vreodată nevoie de protecție. Și ar fi bine să stai departe de ea, dacă ții la numele și renumele funcției tale.

— Ți-am mai spus, mă lasă rece amenințările tale.

— Și eu ți-am spus că ai ajuns prea departe cu această răzbunare.

— Ingrid nu are nicio legătură cu tine.

El râde tare, până se ține de stomac, ștergându-și lacrimile. Redevine serios în clipa următoare.

— Ingrid e rodul unei mari iubiri și de aceea ai comis o faptă care nu va rămâne nepedepsită.

— Unde e, nenorocitule? Spun, apucându-l de piept.

— Drake, îi aud vocea ca o șoaptă.

Mă întorc și o văd. Mă răsucesc din nou spre Bergan.

— Lasă-ne singuri.

— Nu ești în ipostaza de a-mi ordona ceva, domnule London, îmi răspunde sarcastic.

— Bergan, lasă-ne singuri, zice ea.

— Ingrid, scumpo, nu poți să..

— Ba da, lasă-ne singuri. Acum, zice ea.

Ingrid

Se scurge o lungă tăcere, iar privirea lui îmi sfredeleşte ochii. Un anumit nivel de înțelegere îi străfulgeră pe chip și eu mi-am mușcat buza. Voiam să știu ce gândea și, pe de altă parte, nu voiam.

— Ce nu îmi spui? întreabă el.

Nu puteam să spun nimic. Își încleștă maxilarul.

— Ce s-a întâmplat?

— Nimic.

Cuvântul izbucni din mine ca un tun.

— Nu e nimic de spus. Bergan a spus tot. Las-o baltă acum.

— Minți!

Poftim. O spusese. Mă nimerise.

— Mă minți. Evident s-a întâmplat ceva.

Mă durea sufletul la vorbele lui, dar nu puteam spune nimic.

— Trebuie să fii deschisă și sinceră cu mine. Trebuie să vorbeşti cu mine, pentru că știu că e mai mult la mijloc. Nu sunt prost și nici orb.

Se clatină podeaua sub mine. El e de neoprit.

— Dacă ai încredere în mine, o să-mi spui, în sfârșit, ce dracului se petrece.

— Am încredere în tine.

Mi-au dat lacrimile,încețoșându-mi vederea.

— Nu știu ce altceva să fac cu tine, Ingrid. Eu ți-am povestit lucrurile de care nu sunt mândru, lucruri pe care foarte puține persoane le cunosc despre mine și totuși tu ții lucrurile ascunse de mine.Ții totul ascuns de mine. Nu ai încredere.

— Am încredere, repet eu obsesiv.

— Dar nu să-mi spui adevărul?

Frica m-a izbit drept în piept.

— Există unele probleme evidente cu tine și nu, nu te uita la mine cu privirea aceea rănită. Crezi că aș fi rupt ce aveam, din cauza a ce naiba s-a întâmplat cu tine?

Mâhnirea și furia i se revărsase în glas:

— Cum ar putea exista un viitor pentru noi, dacă tu nu poți fi sinceră cu mine? Asta e chestia ce pune finalul pentru noi. Nu trecutul, Ingrid, ci prezentul.

Mi s-a tăiat respirația.

— Drake..

El se întoarce spre ușă:

— Voi afla care ți-e secretul, însă nu cred că mai e posibil ceva între noi. Nu când tu mă excluzi acum.

Și apoi pleacă trântind ușa în urma lui. Am izbutit să ajung la canapea înainte să mă lase picioarele. Mi-am ridicat genunchii la piept. Mi se rupsese ceva în piept, în inimă și durerea era cât se poate de reală. Am deschis gura, dar n-am scos niciun sunet. N-am scos niciun sunet.