Îndrăznește să mă iubești

Capitolul 8

Ingrid

Lucrurile au revenit la ceva asemănător normalității mele, după numai trei zile petrecute în apartamentul nou, cu excepția faptului că nu am mai ieșit. Deloc. Îmi petrec majoritatea timpului pictand și desenând. Nu l-am mai văzut. Mai presus de orice, încerc să nu intru în panică, în legătură cu iminenta mea expoziție de pictură la New York.

Bătaia din ușă mă face să tresar și privesc ceasul. Bun, nu era ora mesei, dar asta nu însemna că trebuia să mă panichez. Totuși, am pășit  sfioasă înspre ușă și mi-a picat falca până la podea. Natalia! Am întredeschis ușa.

— Bună, m-am hotărât într-un impuls să vin să te văd. Mi-a fost dor de tine, zice păşind nonșalant în apartament.

După care s-a repezit să mă îmbrățișeze.
Şi mie îmi fusese dor de ei și mă bucuram să o văd, dar când ne-am desprins din îmbrățișare, am realizat că nu trebuia să mă implic nici măcar într-o prietenie, dacă îmi era dragă. Și Dumnezeu știa că îmi era. Mama mă-sii, castelul meu din cărți fragile şi mincinoase era pe punctul de a se prăbuși.

— Bună, Natalia, după cum vezi, am fost..ocupată.

Ea și-a rotit privirea spre salon la picturile mele și după mai multe minute scurse în tăcere, a spus:

— E incredibil..

Și-a întors capul spre mine și buzele i s-au destins într-un zâmbet când ni s-au întâlnit privirile.

— Mulțumesc..cred.

— Glumești? Am văzut acum mulți ani în casa lui Drake, mai multe opere de artă și am rămas impresionată, însă acestea sunt de departe cele mai reușite din câte am văzut. Și tocmai mi-a venit o idee și Caitlin cu siguranță mă va aproba.

O, nu! Fetele acestea împreună erau două fortărețe.

— Adică..?

— Vreau să predai cursuri copiilor care beneficiază de sprijinul fundației mele, iar Caitlin are cu Army centre de copii orfani și ai putea la fel, dar întâi voi vorbi cu ea..

— Natalia.., încerc eu.

— Chiar ne tot gândisem la acest lucru, însă ne lipsea persoana potrivită, mă întrerupe ea.

— Natalia, nu...

— După expoziție, clar nu ai timp acum.

— Nu, nu o pot face deloc.

Se oprește în loc și mă privește încruntată. Măiculiţă, să vezi acum!

— Nu e că nu mi-ați plăcea, dar sunt într-un program de protecție și.., încerc eu.

— Ai de gând să rămâi închisă cu lunile?

Reacția mea o face să spună:

— Așa mă gândeam și eu, zice.

— Doar că am de gând să plec înapoi în Italia. Acolo mi-am construit o carieră, aici nu îmi găsesc locul.

Se apropie de mine și am încurcat-o. Mi-am umflat pieptul într-o inspirație adâncă, după care am zis, ce mama naibii, pentru că, în definitiv, ce rost avea să mint și să clocotesc mai departe în mine? I-am întâlnit privirea.

— De fapt, nu o pot face pentru că sunt fata lui Bergan și nu vreau nici măcar o secundă să vă știu în pericol, sunteți așa frumoși și fericiți și mi-e teamă că am puterea și ghinionul să vă distrug armonia.

Mă usturau ochii pentru că ăsta era adevărul. Ceea ce se întâmpla era de maximă importanță și nepotrivit.

— Hai să luăm loc, spune ea pe un ton calm, fără să mă slăbească din ochi.