jurnalul unui bipolar

la dispensar

11:52 dupa 4h de fizica

nu mi place sa ma plang sau sa ma laud dar tot o fac, asa ca trecem peste toate astea si va spun exact ce am pățit și astăzi

nu e vorba de ceva foarte wow sau prea iesit din comun dar nu inteleg frate cat de mult poti sa astepti pentru o adeverință

ieri..am facut multe lucruri, am fost la pregătire, am incercat sa mi fac un viitor, asta va pot spune pana acum, dar o sa aflati cu timpul.

acum, am nevoie de 2 fucking adeverințe pentru care stau de aproximativ o oră și 2 minute.
da. stiu exact timpul pentru încă sunt si doamna medic sau ce o fi ea încă face alte lucruri..si mie trebuie sa mi completeze doar 2 foi .

n am făcut mate, n am fost la chimie, am făcut fizica 4 ore de la ora 7.

imi dau seama cat de plictisitor suna pentru voi..dar pentru mine?

vad oameni ce vin si pleaca si inca astept.

daca eu pt 1ml de pix aruncat pe 2 file stau 1 ora si 4 minute acum..dar oamenii pentru care își dau viata pana aici sa reușească să supraviețuiască?

nici nu vreau sa ma gandesc.

1 ora si 11 minute si tot nu mi au găsit nu stiu ce fisa pe care ar trebui să scrie niste lucruri despre mine, care nici nu mă interesează.

of..ce greu merge sistemul asta

imi aduc aminte si acum problema secolului pe care o am si ar fi prima poveste valabilă pe care as putea s-o povestesc, imi pun aici doar gânduri nu fapte..dar va împărtășesc.

cred ca primul meu contact cu spitalul si cu medicina a fost încă din copilărie, de la 2 3 ani de când eram mic de tot, de atunci am inceput sa calc pe treptele acestei mari închisori a oamenilor, pentru ca pentru mine, sincer vorbind, cine intra acolo, iese greu, exact ca in pușcăriile de azi. si serios vorbind, dacă o boala poate răpune un om, un om poate omorî alt om, dacă o insecta poate sa despartă sănătatea de boala, prefer să stau în casă. nu ca ar fi un loc mai prielnic pentru mine, ci doar ma simt eu mai bine.
de multe ori prefer să stau bolnav sau lovit în pat, decat prin spitale.
si cum povesteam eu, de mic am crescut cu spitalul in brate, tatăl meu a fost acolo mult timp, si practic cele mai multe chestii cu spitalul imi aduc aminte de el.
nu spun ca face rau, spun doar că mie mi face rau, de la miros de pastile, la filme sf horror cu spitale, de la morții care ies din ele, de la bolnavi, de la bolile din aer, totul mi se pare o corvoadă acolo, sau macar..aici la noi.
si cred ca mi a rămas ceva fixat pe creier, nu stiu ce, dar deseori se simte, am momente cand efectiv leșin si ma panichez, am momente cand n am nicio treaba cu nimic si elimin orice realitate si am momente cand nici nu zici ca ma aflu acolo.
după părerea mea, sângele meu e pretios, de aceea corpul meu nu accepta influențe din lume :))) râd

As mai scrie, dar acum imi primesc adeverința.. după 1 ora si 31 de minute.

ramane sa merg acasa, vorbim mai târziu.