e vorba de timp,
și cum totul se duce deodată
de parca toate visele si toate rândurile pe care le am scris aici, toate vor rămâne, cu timpul
dar eu într-o zi n-o sa mai fiu,
o sa ramana doar zâmbet,
si lacrimi.
pentru ca de fiecare dată doar lacrimile o sa ramana.
un om, sau niste oameni, proptiti,
temeinic, lângă o cutie din scânduri
pe care nici nu vreau s-o amintesc
si cateva persoane, cu dor si cu mahnire
se'nvart in cerc, si n-o sa creadă
că un trup, ce era viu,
nu mai cunoaște pe nimeni.
o sa privesc spre cer,
si o sa las in urma suferinta,
exact cum am facut si pe pământ,
si o sa pot sa mi duc păcatul,
la fel cum zâmbetul
inseamna câteodată dor.
o sa adorm pe-o parte,
cu zâmbetul pe buze chiar,
si o sa ma iubesc cum poate,
nimeni n-a facut-o pana atunci..macar.
o sa privesc asupra voastră,
si o sa plâng si eu cu voi,
si poate o sa am si-o fata
cu par bălai si poate înțeleapta
probabil o sa fie medic,
cu fractu fotbalist ce-i drept,
si poate n-o sa creadă..
ca tacsu a murit, ce i drept
o sa mi iubesc copiii, la fel cum nimeni n-a știut să mă iubească..
si o sa fie si ei ca si mine..
modele de urmat in viata.
o sa fac o sărbătoare,
in care doar oameni ce-i drepți sa fie
si n-o sa pot decat sa stau
între lumi, un paznic ,
sa vad ce intra si ce vine.
o sa mi îndrept amarul,
si-o sa plătesc pentru ce am,
si ce am facut..
si o sa las o poezie,
pe un umar stâng, un testament cazut.
si n-as putea sa inteleg vreodata
de ce doar oamenii ce i buni,
ei mor.
pentru ca un sfat va dau si gata
.."priveste in sus, de vrei ajutor".
pofta buna!
YOU ARE READING
jurnalul unui bipolar
Teen Fictionuneori am vrut să zbor, sa nu fac parte din oamenii mici de jos, dar alteori am vrut să fiu cu picioarele pe pământ, dar cea mai mare dorință a mea..a fost sa raman.
