jurnalul unui bipolar

stop

voiam să ma opresc din a scrie, dar n am putut.

uneori am scris pentru mine, alteori pentru voi.

totul a început intr o seara de iarnă.
imi aduc si acum aminte pentru ca înghețam ca un cacat pe banca din fata portii mele.

aveam o obișnuită stranie pot spune, de fiecare dată când eram rau sau ma simteam nașpa.. sau deseori aveam cate o problemă.. pe banca aia ieșeam.

pot spune că banca aia mi a ascultat si reascultat toate problemele vieții mele..bine..problemele mele de atunci.. pentru ca acum, totul s a schimbat.

am denumit acest capitol "stop"
pentru ca in toate zarva asta e bine sa ne oprim la câteva frânturi din viata sa ne aducem aminte de unde a pornit totul.

de unde a pornit iubirea?
de unde a pornit imaginația?
de unde au pornit toate.

se spune că singurul mod de a distruge un lucru menit să facă rau..e sa aflii cum s a produs..de la origine.

uneori e bine să fii rau, e ca si cum ai forma un scut indestructibil in fata răutăților din jur.
toti putem fi rai..dar buni?
cati dintre noi am alege sa fim buni dacă ni s ar da ocazia?
poate puțini.. dar am stii sa rămânem asa?
nu cred.

vorbeam despre origini.
pe banca aia mi-am scris primele poezii.
pe banca aia am gândit primele rânduri din cartea cu vrajeli a vieții mele.
pe banca aia am plâns prima oară..
pe banca aia m-am îmbătat prima oară.

pe banca aia am stat cu un tovarăș..
chiar îi mulțumesc si acum pentru primele sfaturi ce mi au fost date de el.

poate ca acum eram alt om..
alta persoana..

practic mi a arătat că singurul om pentru care merită să nu te lași in viata asta..esti chiar tu.

poate ca uneori e bine să ne oprim din viata, bine..nu sa murim, ci sa ne oprim din pasul acesta grăbit pe care l facem in fiecare zi..de parca toti ne am dori sa treaca timpul mai repede sa scăpăm de tot.

de ce sa fugim de probleme cand putem sa stam si sa le analizăm?

mereu am fost de acord ca lucrurile neterminate se întorc.. si se reintorc..si vor mai face asta toată viața dacă nu pui capăt cand trebuie..si cum trebuie.

oricine poate minți.. si poate sa ofere speranțe false..dar putin sunt destui de puternici ca sa meargă mai departe.

seamana perfect momentul cu planul de a spune cuiva ca l placi.
degeaba o faci dacă nu împărtășiti aceste gânduri..
pentru ca evident..
nici hitler nu știa ce fel de om e..
nici aristotel
si nici nimeni nu a știut in perioada lui ce fel de om e.

tu de ce crezi ca n ar trebui să faci asta?
practic poate esti un zeu in arta seducerii..sau poate ca nimeni nu te cunoaste pe interior.

asta e un lucru bun.
dar cum spune si olaf
pentru unii oameni chiar merita sa te topești.

poate ca ma credeti vreun îndrăgostit sau ceva pentru ca mereu dau exemple de persoane de genul..dar nop.

e mult mai simplu sa explic asa.
e un fel de cerc al experienței..
la un moment dat..săgeata se va opri la tine.
tu ce o sa faci atunci?

si revenim la banca mea..
mi e dor de ea..
cum mi e dor de copilărie..
dar poate cândva.. ma voi intoarce acolo..
pentru ca uneori e bine să te oprești..
si sa ti aduci aminte
ca in interiorul tau..e tot un copil..
care si doreste deseori sa mai iasa din carapace...
si sa ti spuna..
e normal sa greșești..
fa o din nou..

gânduri bune.