nu stiu cum sa incep acest capitol..
dar bobi era câinele meu
pe care îl aveam de vreo 5 ani
si care mereu ma astepta acasa cu zâmbetul pe buze.
câte a văzut micuțul de el..
si cate prostii m a văzut că fac
doar el stie
dar fără el..ma simt cam trist..
nu spun ca eram un stăpân foarte ok..
pentru ca mama îi dădea sa mănânce si avea grija de el, dar mereu era acolo si latra cand ajungeam acasa.
nu era ca un câine normal..
el tot ce făcea..făcea in cerc..
se plimba in cerc..
practic cand te vedea nu sarea pe tine..
ci fugea înconjurul tau.
de parca voia să te protejeze
era foarte fericit sa vada oameni..
saracutul..
bobi..era un câine micuț cam de juma de metru lungime ..alb cu portocaliu..
si era lovit la ochi din cauza unei sârme..
dar tot a reușit să si continue viata..
păcat ca acum l-am gasit împietrit..
in fata casei, aproape de usa de ieșire..
cu ochii deschisi..
in pozitie de dormit..
sper sa ai un somn bun, bobi..
mi e dor de tine.
YOU ARE READING
jurnalul unui bipolar
ספרות נוערuneori am vrut să zbor, sa nu fac parte din oamenii mici de jos, dar alteori am vrut să fiu cu picioarele pe pământ, dar cea mai mare dorință a mea..a fost sa raman.
