Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Hoppsan! Denna bild följer inte våra riktliner för innehåll. Försök att ta bort den eller ladda upp en annan bild för att fortsätta.
Sar agitat din mașina încă aflată în mișcare, provocându-i o sperietură serioasă șoferului meu. Intru în clădirea firmei și îmi fac loc printre oameni, ignorând saluturile politicoase ale angajaților și îndreptându-mă către lift. Ajung la etajul dorit și alerg până în fața sălii de ședințe. Îmi aranjez haina șifonată și întind mâna către clanță și ușa se deschide, primul care iese fiind domnul Quinn, cu o expresie nu foarte încântată.
-Bună dimineața, spun eu stânjenit. Îmi pare rău, eu...
Trece pe lângă mine fără să îmi spună ceva, urmat de soția lui care mă privește ceva mai blând. Stau ca un idiot în fața ușii până când iese toată lumea, apoi intru și dau cu pumnul în masă.
-Sunteți bine? mă întreabă secretara.
-Ți se pare că sunt bine?! De ce nu m-ai sunat să îmi amintești de ședință?!
-Domnule, v-am sunat, dar nu ați răspuns.
Normal că nu am răspuns, telefonul îmi era pe jos, pe silențios!
-Trebuia să insiști! urlu la ea și ies din sală.
Caut biroul domnului Quinn pentru a merge să îmi cer scuze, dar secretara lui mă informează că soții Quinn au plecat deja. Scap o înjurătură și câțiva oameni se uită ciudat la mine, apoi își văd de treaba lor la vederea expresiei mele deloc prietenoase.
Ies din clădire nervos și urc în mașina abia parcată, trântind ușa în urma mea.
-Încotro? mă întreabă șoferul.
-La dracu'! mă răstesc eu și el pornește motorul, bănuind că vreau să mă întorc acasă.
Afară e incredibil de cald și la cât sunt de nervos am impresia că o să iau foc. Îmi dau cămașa și sacoul jos și le arunc lângă mine, pe banchetă. Șoferul parchează în fața casei și eu cobor, luându-mi hainele în brațe și ștergându-mă cu ele de transpirație. Nici nu apuc să fac doi pași, căci mă opresc mirat, observând mașina celuilalt șofer al nostru în curte și pe părinții mei ieșind din ea. Dau să mă uit la ceasul de la mână, dar am uitat că nu am apucat să îl mai iau de dimineață; în orice caz, nu are cum să fie ora prânzului, se pare că mama și tata au sosit mai repede. Amândoi se uită ciudat la mine, în timp ce șoferul scoate bagajele. Sunt bronzați și arată ca un cuplu care a avut o vacanță perfectă. Mă apropii de ei și mama mă salută veselă, dar ezită să mă îmbrățișeze.
-Ce e cu tine în halul ăsta? mă întreabă tata.
-Bun venit acasă! spun eu ignorând întrebarea sa și mă grăbesc să merg înăuntru.
Intru în camera mea și dau drumul hainelor pe jos, amintindu-mi că am mai făcut lucrul ăsta de câteva ori în cursul zilei de azi. Calypso nu mai e aici și asta mă face să simt un gol imens. Ea era singura persoană pe care îmi doream să o văd, doar ea mă putea calma, dar a plecat și poate că e mai bine așa, având în vedere că părinții mei au sosit mai devreme. Fac un duș rapid, apoi îmi iau niște pantaloni scurți și mă întind în pat. În urmă cu mai puțin de o oră, mă aflam exact în acest loc și îi savuram buzele pline și roșii, o strângeam la piept și îmi treceam mâna prin părul ei umed și ondulat. Acum am impresia că totul a fost un vis, din care m-am trezit la auzul cuvântului „ședință". Am dat-o în bară din toate punctele de vedere și nici nu vreau să mă gândesc la consecințe. Calypso probabil mă urăște, căci nu sunt băiatul pe care ar fi vrut să-l sărute, părinții ei sunt furioși din cauza mea, iar ai mei presupun că vor scoate fum pe nas când vor auzi că am ratat ședința. Nici nu îmi dau seama cât de mult timp petrec în cameră gândindu-mă la toate astea până când nu aud bătăi în ușă. Mă ridic leneș și deschid ușa plictisit, văzând chipul mamei.
