Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
În afară de Carter, Damian e singurul băiat cu care m-am sărutat, însă astăzi a fost diferit, a fost primul sărut pe care nu-l regret și în urma căruia nu mă simt prost. Din contră, mă simt liberă, mă simt bine, mă simt... îndrăgostită...
Mă întorc în dormitor și mă așez pe pat, meditând profund la ce s-a întâmplat mai devreme. Poate n-ar mai trebui să mă gândesc atât și să trăiesc momentul... Nici măcar zecile de poze de pe perete nu îmi mai distrag acum atenția și pentru prima oară mă gândesc la Damian fără să îl asociez în vreun fel cu fostul meu iubit. Fostul... Avea dreptate, când mă uitam la el îl vedeam pe Carter și asta mă enerva și îmi plăcea în același timp, dar nu l-am privit niciodată pe deplin ca fiind persoana care este.
Cu toate astea, Carter rămâne prima mea iubire și nu cred că mă înșel atunci când spun că nu voi mai iubi pe nimeni așa cum l-am iubit pe el. Cât despre Damian... mă atrage, îmi place și nu îl văd doar ca pe un prieten, dar nu pot spune că îl iubesc și nu știu dacă ce s-a petrecut azi e începutul a ceva bun sau rău.
E ciudat cum poți ajunge să placi pe cineva pe care la început nu îl simpatizai deloc. E frumos sentimentul, dar mi-e al naibii de frică de ce se va întâmpla în continuare.
-Calypso! mă strigă doamna Lynch și eu mă ridic din pat, mergând până în pragul ușii.
-Da?
-Tocmai am primit un telefon, mâine vor veni câțiva oameni la vilă să ne monteze mobila, am comandat-o acum trei săptămâni. Nu mă așteptam să fie gata atât de repede! Va trebui să mergem acolo, nu știu cât vom sta. Vrei să vii cu noi sau preferi să rămâi aici?
-De fapt...
„Adică fugi de probleme în loc să le rezolvi?". Frica este tot o problemă, nu-i așa?...
-De fapt, cred că ar fi bine ca mâine să mă întorc în oraș.
-Dar poți să rămâi aici, nu ne deranjează!
-Știu, nu e din cauza asta. N-ar trebui să lipsesc prea mult, două zile aici au fost suficiente pentru ce aveam eu nevoie.
-Cum dorești, îmi spune femeia și mă ia în brațe. Să mai vii pe la noi.
-O să mai vin.
Îmi oferă o îmbrățișare atât de plăcută și de plină de iubire, încât mă simt puțin prost că nu mai rămân cu ei până la sfârșitul săptămânii. Am lucruri de rezolvat acasă și nu vreau să le mai amân.
Așadar, în dimineața următoare, îmi iau rucsacul cu care am venit și îmi iau rămas bun de la cei doi, apoi urc în mașină și pornesc spre casă.
După o jumătate de oră de condus, realizez că meditarea excesivă nu îmi face bine deloc. Acum sunt și mai nesigură în ceea ce privește relația dintre mine și Damian și mi-e teamă să nu fac vreo prostie.
