CAPITOLUL XIII - Pentru asta sunt prietenii

1.3K 80 11
                                    

     Mă întorc acasă de la cimitir cu ochii roșii, iar Rye își dă seama imediat de unde vin și nu spune nimic

Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.

     Mă întorc acasă de la cimitir cu ochii roșii, iar Rye își dă seama imediat de unde vin și nu spune nimic. Nu am simțit niciodată atât de intens dorul și iubirea față de Carter și mi-aș dori ca el să fie lângă mine, la fel ca în vis.

     Mai târziu, mă sună Cynthia și mă invită la o plimbare prin parc. Accept nu foarte entuziasmată, căci sunt obosită și cu moralul la pământ.

     -Trebuie să îți povestesc ce mi s-a întâmplat azi! spune ea cu un zâmbet larg atunci când mă vede și mă îmbrățișează.

     -Pare a fi de bine, spun eu, întorcându-i zâmbetul.

     În drum spre parc îmi povestește cum a sunat-o Blake, dar ea nu i-a răspuns, apoi el a venit la ea acasă și a început să o strige de la poartă. Ea a ieșit iritată și a țipat la el, dar Blake a reușit să o convingă să se calmeze, și-a cerut scuze pentru cele două faze nu tocmai drăguțe, apoi a invitat-o în oraș.

     -Pe bune? Ai acceptat să ieși cu el în oraș după cum s-a folosit de tine?! fac eu mirată.

     -Părea destul de sincer, am vrut să îi dau o șansă.

     -Încă una, vrei să spui.

     -Da, încă una. S-a purtat destul de drăguț azi. Ne-am plimbat, apoi am mers la un suc și el a plătit, mi se pare de treabă acum. Și dacă stau să mă gândesc, a fost frumos din partea lui că m-a dus cu mașina acasă în seara când am fost în club.

     Mă privește visătoare, e prima dată când o văd așa. Cynthia e genul de fată căreia îi place să i se acorde atenție, dar e foarte greu de impresionat.

     -Nu crezi că exagerezi puțin? Nu spun că nu e drăguț ce a făcut, dar orice om cu bun simț te-ar fi împiedicat să urci în taxiul ăla.

     -Nu știu, posibil.

     -Cynthia... doar nu îți place de el, nu?

     -Ne-am îmbrățișat, spune ea euforică și eu îmi dau o palmă peste frunte.

     -Mda, sper să îți treacă repede.

     -Nu îmi place de el! Doar că... m-a surprins plăcut.

     -E clar, îți place de el.

     -Ba nu! Sau... îmi place? Nu știu, Calypso, sunt confuză!

     -Confuzia e primul pas, spun eu zâmbind. Zău așa, îți puteai găsi unul mai bun, o tachinez eu.

     -Nu fi ridicolă! Nu sunt împreună cu el sau ceva... Apropo, s-a certat cu Damian.

     -De ce? întreb eu și tresar ușor când aud numele lui.

     -Nu mi-a dat detalii.

Prezentul meu ești tuUnde poveștirile trăiesc. Descoperă acum