Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Wow, nu-mi vine să cred! Dacă nu ar fi fost mulatră, nu mi-aș fi dat seama niciodată că fata care tocmai a parcat în fața restaurantului e chiar Calypso! Aș fi putut să bag mâna în foc că se va îmbrăca mai lejer, tocmai de asta m-am îmbrăcat și eu așa! Poate că nu e un restaurant în care să vii cu niște haine simple, dar cel puțin am fi fost amândoi îmbrăcați la fel și nu ar mai fi contat atât de mult. Acum, însă... chiar m-a surprins.
Mă grăbesc să ajung la ea și îi ofer brațul, ajutând-o să meargă printre pietre. E foarte frumoasă și arată exact ca în ziua în care am cunoscut-o, dar asta mă duce cu gândul la faptul că ziua aia nu a fost prea bună nici pentru mine, nici pentru ea... În fine, nu mai contează, important este că a sosit. Ne așezăm la masa pe care am rezervat-o și începem să răsfoim meniurile.
Trebuia să aleg un alt loc, îmi repet eu în minte de câteva zeci de ori, când vocea ei mă face să tresar.
-Te-ai hotărât?
-Ce? Nu, încă nu, spun eu și revin cu privirea asupra meniului pe care îl țin deschis pe masă.
Sunt atât de derutat, încât nici măcar nu știu ce vreau să mănânc. Când sosește ospătarul și o aud pe Calypso cerând o salată, rămân uimit pentru a doua oară în seara asta. Are un corp superb și se vede că are grijă la alimentație, dar pe bune?! Salată?!
-Și... cum te simți? o întreb eu, după ce tipul ia meniurile înapoi și se îndepărtează.
-Foarte bine, îmi răspunde ea zâmbind. Îmi place aici. Tu?
-Excelent, îi răspund eu, deși în mintea mea recunosc că mă simt puțin ciudat. Mi-a plăcut planul tău de azi-dimineață.
-Și mie, spune ea surâzând. A meritat-o. Stai numai să afle Serena!
-O să vii mai des la firmă?
-Nu știu, nu prea cred. De ce?
-Nu mi-ar strica puțină companie câteodată.
-Ah, păi... Nu știu, nu vreau să te distrag de la muncă. În plus, sunt și părinții noștri acolo, adaugă ea mai încet.
Cui îi pasă de asta? Doar eu știu ce i-aș face dacă am fi singuri în biroul meu, cu ușa încuiată!
Ospătarul ne aduce băuturile și preț de câteva secunde niciunul din noi nu mai spune nimic.
-Când e ziua ta? mă întreabă ea curioasă.
-Pe 2 noiembrie.
-Și faci...
-Douăzeci și trei, spun eu, realizând cât de puține știe Calypso despre mine.
-Mai ai frați? Sau surori?
-Nu, nici măcar verișori.
-Ce păcat! Eu am atât de mulți verișori, încât nici nu știu câți sunt și cum îi cheamă pe toți! Dar presupun că e frumos să fii singur la părinți.
