Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
De când i-am spus Cynthiei că am alunecat în baie și sunt nevoită să stau în casă pentru câteva zile, aceasta mă întreabă de zece ori pe zi „Te mai doare?" și îmi povestește o mulțime de nimicuri, ca să nu mă plictisesc. Problema este că nu mă plictiseam deloc fără toate poveștile ei și chiar sperasem că voi avea parte de puțină liniște. Apare la poartă exact când părinții și Rye pleacă să ia cina la familia Conner și timp de trei ore încerc să găsesc un mod de a-i spune că sunt obosită și tot ce vreau este să fiu singură. Apreciez îngrijorarea ei și faptul că a venit să stea cu mine și decid că ar fi mai bine să tac.
Răsuflu ușurată atunci când se întorc ai mei și îi mulțumesc pentru tot, îndemnând-o să plece acasă și să se odihnească.
-Cum a fost cina? îl întreb pe Rye, în timp ce mă ajută să urc scările către camerele noastre.
-Plictisitoare, îmi șoptește el. Damian abia aștepta să te vadă.
-Poftim? spun eu tresărind ușor și oprindu-mă pe ultima treaptă.
-Trebuia să vezi ce față a făcut când i-am spus că nu ai putut să vii!
Deci voia să mă vadă... Presupun că dacă aș fi putut să pășesc, m-aș fi gândit de două ori înainte de a refuza să iau cina în casa aceea.
-După aceea a făcut pe îngrijoratul, continuă Rye. „Calypso a rămas acasă?" se maimuțărește el, subțiindu-și vocea.
Încep să râd și îl lovesc ușor cu cotul.
-Ești un răutăcios!
-Ba nu, nu sunt!
-Era doar curios, spun eu pe un ton neutru.
-Vai, câtă curiozitate! face el sarcastic.
-A fost doar o întrebare, spun eu râzând în continuare.
-Calypso, spune el folosind aceeași voce pițigăiată de adineauri, vrei să te culci cu mine?
Mă uit urât la el și îmi dau o palmă peste frunte, izbucnind și mai tare în râs.
-Ce? Și asta a fost tot o întrebare!
-Da, Rye, știu. Știu să deosebesc o interogație de un enunț, m-am lovit la picior, nu la cap!
-Noapte bună! spune el și mă îmbrățișează, apoi dispare în camera sa.
Pășesc și eu în dormitorul meu și închid ușa, încă zâmbind. Ce mă fac eu cu fratele ăsta? Se agită prea mult, nu cred că Damian e genul ăla de băiat... În orice caz, dacă este, știe să se prefacă foarte bine. Să fim serioși, Damian e inofensiv, îl pot doborî cu o mână legată la spate!
