Dramă | Dragoste | Umor
Pentru Calypso Quinn, viața și-a pierdut rostul în ziua în care a împlinit optsprezece ani.
Trei ani mai târziu, se vede obligată să își însoțească părinții la o cină care poate influența viitorul afacerii familiei...
Oops! This image does not follow our content guidelines. To continue publishing, please remove it or upload a different image.
Sunt primită cu căldură de către soții Lynch în căsuța lor de la țară. Eu și Carter adoram să ne petrecem vacanțele aici și să scăpăm de agitația din oraș. Presupun că asta i-a determinat și pe părinții lui să se retragă aici după moartea lui. Au fost foarte încântați când i-am sunat de dimineață și i-am întrebat dacă pot sta la ei câteva zile, deși presupun că ne vom aminti unii altora de Carter. Sunt niște oameni atât de calzi și de dragi mie, încât îi iubesc ca pe părinții mei și îi respect foarte mult. Mă așteaptă cu micul dejun pregătit, întrucât eu nu am vrut să mănânc nimic acasă și îmi dau voie să mă instalez în camera lui, în camera iubitului meu, în camera în care am o mulțime de amintiri și în care am dormit de nenumărate ori.
E ciudat să fiu din nou aici. Nu am mai venit de câțiva ani la țară, de fiecare dată când simțeam nevoia să îi vizitez pe părinții lui Carter, mă duceam la vila lor din oraș. Domnul și doamna Lynch au participat și ei cândva la evenimente alături de părinții mei și erau foarte cunoscuți prin oraș, dar de trei ani au devenit la fel de retrași ca și mine și au ales să rămână în umbră și să stea cât mai mult în casa de la țară, unde pot avea parte de liniștea de care au nevoie. Nici nu îmi pot imagina cât au suferit ei, mai ales doamna Lynch, a cărei iubire față de fiul ei trebuie să o depășească însutit pe a mea.
-Ne bucurăm să te avem din nou aici, îmi spune doamna Lynch în timpul micului dejun.
-Și eu mă bucur, mulțumesc că m-ați primit.
-Ești oricând binevenită, îmi răspunde soțul ei. Ce mai fac părinții tăi?
-Sunt ocupați cu firma. Mereu au fost, dar de când lucrează cu soții Conner sunt mai agitați decât înainte.
-V-am văzut în ziar, la petrecerea de sâmbătă, spune el. Ce mari ați crescut toți trei!
Toți trei? Cum adică toți trei?
-Îl știți pe Damian? întreb eu surprinsă.
-De când era bebeluș, îmi răspunde doamna Lynch zâmbind. Ultima dată când l-am văzut avea vreo nouă ani, era un scump!
Categoric nu mă așteptam la asta... Cum se face că eu nu l-am întâlnit niciodată?
-Am fost în relații bune cu familia Conner, îmi explică domnul Lynch, dar nu ne-am apropiat niciodată prea mult și am pierdut legătura după ce ei au făcut următorul pas în afacerea lor și au devenit mai ocupați.
-Părinții mei îi cunoșteau și ei?
-Da, evident. Știi doar că toți oamenii importanți se cunosc între ei. E interesant cum după atâția ani au ajuns să lucreze împreună!
-Da, interesant...
-Ce chipeș a ajuns Damian! exclamă doamna Lynch, privind poza din ziar. Știi, când erau mici, Carter și Damian semănau foarte mult. De fapt, dacă stau să mă gândesc, au trăsături foarte asemănătoare și acum. Odată i-am încurcat și am plecat acasă cu Damian, îți vine să crezi?
